Tribuna
PNL
Guşteriţa, cartierul Sibiului cu cea mai bogată istorie
Dumitru CHISELIŢĂ
4791 vizualizari
Guşteriţa, cartierul Sibiului cu cea mai bogată istorie
Un eveniment "de cartier" ca localizare dar mult mai aparte atât ca inedit pe plan local cât şi ca valoare a informaţiei oferite (mă refer la "Guşteriţa în Evul Mediu"), m-a re-adus în acest loc care, deşi mărginaş şi departe de Zona Zero a turismului local, are un farmec şi o frumuseţe aparte, în ciuda anumitor zone cu aspect de "rezidenţial". Dar, dincolo de aceasta, m-am gândit că, dacă tot am fost pe acolo (şi voi mai fi, că-mi place), să ne reamintim una-alta din istoria Guşteriţei.

Guşteriţa, un loc "preistoric"

Multă vreme, actualul cartier Guşteriţa din Sibiu a fost o localitate "independentă" de oraş, atestată documentar la 1309, ca "Villa Umberti". Însă urmele de locuire sunt mult mai vechi. Actualul teritoriu şi împrejurimile localităţii au oferit un bogat material arheologic, de Epocă a Pietrei şi Bronzului, şi chiar ceva urme de locuire dacică.
Urme de locuire din Eneolitic au fost găsite în zona Fântâna Generalului, iar foarte cunoscute sunt depozitele de bronzuri numite de specialişti "Guşteriţa I" (în special arme: cuţite, vârfuri de lance) şi" Guşteriţa II", peste 800 kg de obiecte (unelte, podoabe, vase, arme), plus  material neprelucrat, mai exact turte de cupru şi bronz, descoperite pe o terasă a dealului Wartberg. La fel, în zona drumului ce duce spre Daia, lângă podul peste Cibin, a existat o aşezare tot din Epoca Bronzului.
Din vremea dacilor au fost descoperite o centură, unelte, iar în zona poligonului vechi (actualul Poligon MAI), un depozit de vase, unele de factură grecească sau greco-romană. Un mic depozit de unelte de fier a mai fost descoperit şi pe dealul de la Fântâna Rece.

Cedonia, mai mult o legendă...

În perioada "naţionalismului istoric" din perioada comunistă, era la modă ideea aceea a "continuităţii de veacuri pe aceste meleaguri". Dacă cu preistoria nu au fost greţuri şi ceva "de la daci"  a mai apărut pe ici pe colo, trebuia un "ceva" care să acopere şi perioada romană. Astfel s-a născut, nu fără o relativă bază material-arheologică, acea Cedonia sau Caedonia, localizată, în principiu, aici, în Guşteriţa. Şi pentru că "dădea bine" ideea, s-a ajuns chiar la "romanizarea" Sibiului. Aflăm dintr-un ghid mai vechi că "în vechea localitate Cedonia, care parţial se află sub vechea vatră a oraşului (sl. ns.), s-a dezvoltat o viaţă înfloritoare. De aici harul sibianului de întreprinzător". Ba chiar biserica din Piaţa Huet era construită "pe ruinele unei basilici romane (nu "romanice"!, n.n.) la mijlocul secolului XIV...". Faza cu Cedonia dând bine şi la CV-ul turistic post 1989 al Sibiului, s-a continuat cu ea, deşi dovezi ca, vorba aia, din bici. Multe lucrări, unele de popularizare, altele de specialitate readuceau pe tapet existenţa acesteia în zona Guşteriţa ajungându-se chiar la demenţialul argument că localitatea sau castrul "Caedonia" a fost şi un argument pentru aşezarea coloniştilor saşi la Sibiu. Un ghid al oraşului apărut la finele anilor '90 ne spune că "Nu este lipsita de semnificaţie aşezarea celui mai important centru de colonişti germani în apropierea anticei Caedonia, localitate dacică, apoi daco-romană, astăzi cartierul Guşteriţa al Sibiului". Totuşi, raţiunea a învins, iar "Pe locul actualului oraş (Sibiu, n.n.) nu a existat nici o aşezare din epoca romană", şi "localizarea aici a anticei Cedonia este lipsită de temei, ea putând fi localizată, ipotetic - mai degrabă - la Guşteriţa" conchide "Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu". 
De fapt, singura menţiune documentară a Cedoniei apare într-un singur loc: în Tabula Peutingeriana. Această primă hartă "rutieră" a istoriei, care redă întreaga reţea de "cursus publicus" a Imperiului Roman, realizată în perioada domniei împăratului Augustus (27 î.Hr. - 44 d. Hr.) de arhitectul Marcus Vipsanius Agrippa. Harta a fost reprodusă de un călugăr din Colmar, la 1265, redescoperită de umanistul Conrad Celtes/Conradus Celtis într-o bibliotecă din Worms şi dată de acesta, la 1508 politicianului şi colecţionarului de antichităţi Konrad Peutinger, cel care i-a şi dat, indirect, numele. Harta a fost publicată, integral de Johannes Moretus la Antwerp, în 1598. Tabula Peutingeria se află acum în patrimoniul UNESCO - Registrul "Memoria Lumii" şi a fost expusă public ultima oară în 2007.
În "Segmentum VII", Tabula Peutingeria localitatea "Cedonie", aflată pe drumul roman care pornea de la malul Dunării (Izlaz), traversând Oltenia şi implicit Valea Oltului, apărând un "Pons Vetus" la Câineni, un Caput Stenarum la Boiţa,şi o anume "Cedonie" (Nu "Caedonia", nici "Cedonia") la Guşteriţa. Nu mai există altă referire despre Cedonia/Caedonia/Cedonie în izvoarele scrise sau cronici.

Şi totuşi, sunt descoperiri romane la Guşteriţa

Descoperiri arheologice din perioada romană au existat mai puţine la Sibiu şi mult mai multe la Guşteriţa. Chiar dacă nu au fost descoperite inscripţii, ci doar o bucată de cărămidă ştampilată cu iniţialele "CM", inventarul descoperirilor arheologice efectuate de-a lungul timpului este bogat. Se pare că în zonă au existat, în perioada romană, aşezări rurale, vicusuri, unul "la capătul de sus al localităţii", al doilea în zona cimitirului evanghelic, şi alta mai departe, la 3-4 km, în "Dealul Cocoşului". În zona cimitirului evanghelic au fost găsite substrucţii de la clădiri din piatră, râşniţe din bazalt, o statuie din marmură reprezentând un bărbat în mărime naturală, o reprezentare feminină de dimensiuni mari, doi lei din piatră, un altar, vase, arme, o placă de marmură cu reliefuri vegetale, zoomorfe şi antropomorfe şi jucării de lut, şi o bogată colecţie de monede romane, printre care una "Provincia Dacia".
La nord de Guşteriţa au mai fost identificate, în terenurile agricole, fragmente din drumul roman ce duce spre Şura Mică - Ocna Sibiului.

Şi după retragerea romanilor din Dacia, viaţa a continuat în zona Guşteriţei. Astfel, la "Fântâna Rece" a fost descoperit, iniţial de J. M. Ackner, apoi în anii '60 ai secolului XX, un cimitir biritual (de înhumaţie şi incineraţie) cu 80 de morminte, databil în secolele VIII-IX d. Hr.

Guşteriţa medievală, cu biserica sa

Un cercetător pasionat al Guşteriţei este Ioan Cosmin Ignat, cercetător la Muzeul ASTRA. În lucrarea sa, "Un monument mai puţin cunoscut al Sibiului: biserica fortificată din Guşteriţa", el ne prezintă, chiar dacă succint, istoria medievală a acestui loc.

Se precizează aici că primii colonişti "hospites au venit aici cu primul val, la sfârşitul secolului al XII-lea, iar prima menţionare a Guşteriţei ca Villa Umberti – Satul lui Humpert, a fost la 1309 iar localitatea era una dintre cele mai mici din Scaunul Sibiului. Denumirea "germană" a Guşteriţei este "Satul Ciocanelor" – Hammersdorf" sau "Sfânta Elisabeta" – "Szenterzsébet" în maghiară. Prima atestare face referire la un proces între capitlul de Alba Iulia şi decanatele săseşti, iar printre martori figurează parohul Johannis de villa Umberti/Humberti. În lista de impozite papale de la 1337 e amintit din nou, printre cei care plătesc impozitele din prepozitura Sibiului un "Michael de villa Hupardi". La 1342, "Stephanus Zcyling" şi Michael Albrecht au fost trimişi de Scaunul Sibiului să cerceteze un conflict dintre locuitorii din Şelimbăr şi cei  din Cisnădie referitor la un teren.
La începutul secolului al XII-lea se construieşte, în localitate, o bazilică romanică de la care se mai păstrează urme vizibile în biserica actuală: (pilonii, bolţile în cruce, absidiola din Sud,urme ale portalurilor). În sec al XV-lea, biserica trece la stilul gotic, după ce a fost parţial afectată de atacul turcilor. Deasupra corului se ridică un nivel de apărare. Biserica e refăcută din nou la 1662, fondurile necesare fiind  colectate prin intermediul parohiilor luterane de pe Fundus regius - Pământul regal. Un turn-clopotniţă este ridicat la 1742 ulterior fiind supraînălţat. Se pare că biserica a fost zugrăvită în interior şi exterior. În incinta bisericii, marcată de o fortificaţie din cărămidă de formă ovală, se mai află o capelă, databilă din secolul al XV-lea.
Altarul bisericii, în stil baroc, nu se mai află în interior, ci este la Cluj, în Muzeul Transilvaniei, fiind înlocuit cu un altar neogotic, datat la 1898. Tot baroce sunt stranele şi orga, construită la 1792 de Melchior Achxs. Amvonul bisericii este construit din piatră şi cărămidă, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

În loc de încheiere, vă invit, într-o după-amiază spre seară, în Guşteriţa. Chiar aveţi ce vedea.






comentarii
3 comentarii

Atenție la anii lu' Octavianus.
B.Utoru
22.07.2019 07:39
Bravo, deci de la basilica romanica au mai ramas urme vizibile cum ar fi boltile in cruce?? Nici atat nu stiti ca boltile in cruce au aparut odata cu stilul gotic?
sibian
22.07.2019 08:50
Iarasi vreti sa ne bagati bisricile pe gat?Nu pricepeti ca dragoste cu forta nu se poate?
Du-te tu singur,lasa-ne pe noi
25.07.2019 15:30
Din aceeasi categorie
qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia