Tribuna
PNL
Gurenii fac cină ca la stână şi înfloresc "Bujorul de Munte" pentru a XIV-a oară
Andra MARINESCU
15014 vizualizari
Gurenii fac cină ca la stână şi înfloresc
© Arhiva TRIBUNA
"Bujorul de Munte" înfloreşte pentru a XIV-a oară la Gura Râului. E lege ca în primul weekend al lunii iulie, gurenii să pregătească o cină ca la stână, să încingă jocurile populare şi să îşi întâmpine oaspeţii cu pită şi sare, la poarta principală de la intrarea în sat.


 

De aproape un deceniu şi jumătate, gurenii au transformat floarea pe care o găsesc la aproape 2.000 de metri înălţime, pe Vârful Cindrel, în motiv de sărbătoare.

Mâncare şi muzică tradiţională

Festivalul "Bujorul de Munte" va debuta sâmbătă, pe 1 iulie, pe scena în aval de baraj, la ora 18, cu o cină ca la stână, unde se va cânta, juca şi prezenta bucătăria tradiţională din Gura Râului. Cei care vor face spectacol vor fi membrii Ansamblului Folcloric "Bujorul de Munte" din Gura Râului, ai Grupului Vocal "Doruri Sibiene, ai Ansamblului Folcloric "Ceata Junilor" din Sibiu şi ai Ansamblului Folcloric "Veteranii - Junii Sibiului". Soliştii care vor întreţine atmosfera vor fi Ioana Brad, Ioan Răulea, Traian Stoiţă, Radu Goţa, Andreea Vulcu, Viorica Ţepeş, Alina Bîcă, Ilie Medrea, Adrian Neamţu, Adriana şi Mariana Anghel şi Cristian Pomohaci.

Petrecerea continuă duminică

Sărbătoarea de la Gura Râului va continua duminică, când gurenii îşi vor lua straiele populare şi vor participa la Sfânta Liturghie, aşteptându-şi şi oaspeţii cu pită şi sare. La ora 12, va avea loc jocul Junilor, în centrul satului, iar de la ora 13 se va da startul spectacolelor folclorice de la baraj. Pe scenă vor evolua neobosiţii membri ai Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului", Ovidiu Homorodean, Mădălina Mârza, Oana Tomoiagă, Iulia Bucur, Gabriel Dumitru, Izabela Tomiţă, Camelia Cosma Stoiţă, Răzvan Năstăsescu, Andreea Haisan, Stana Stepanescu, Alina Pinca, Robert Târnăveanu, Daniel Rosalin, Florin Boiţa şi formaţia de tineret a Ansamblului "Banatul" din Timişoara.

Spectacolele din ambele zile vor fi prezentate de Traian Stoiţă, fiu al satului.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

Comunicat de presa

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA