Gropile de pe Frigoriferului, care-ți dau fiori reci

Acasa >

Articol

Nu știu cum se face, dar mereu confund străzile Distribuției și Frigoriferului. Gropile din imagine sunt pe strada Frigoriferului, nu pe Distribuției, cum scrisesem inițial. Realitatea rămâne aceeași, așa că fiind vorba despre strada Frigoriferului, e posibil să te treacă fiori reci când vei vedea factura de la atelierul de reparații auto. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe o stradă aparent modernizată, conducătorii auto își pot testa vigilența, după cum se poate vedea în imagini. Dacă treci de prima groapă semnalizată și renunți la atenția sporită, poți ajunge clientul atelierului de reparații auto pentru că, ce să vezi, o altă capcană, de data asta slab semnalizată, te așteaptă la doi pași.

Nu putem spune cu certitudine cum au apărut gropile pe o stradă reabilitată, dar e cert că în cazul în care îți rupi mașina în ele, nimeni nu te va despăgubi și vei plăti reparațiile din buzunarul propriu. 

Vor spune unii că nu ai fost suficient de atent? Totuși, să nu uităm că strada Frigoriferului e o arteră ca oricare, nicidecum un circuit cu obstacole, numai bun de testat aptitudinile șoferilor. 

Custom Image Custom Image

04 august 2024 la 20:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit