Greva profesorilor continuă. Negocierile au eșuat din nou

Greva profesorilor continuă. Negocierile au eșuat din nou

Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu, afiliat la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, anunță că și în a doua zi de grevă, 23 mai 2023, a înregistrat același procent de 95% unități de învățământ de pe raza județului Sibiu în grevă generală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În județul Sibiu doar la Liceul Tehnologic Construcții și Arhitectură Carol I Sibiu, la Școala Gimnazială Păuca și la Școala Gimnazială Râu Sadului nu a fost grevă. De asemenea se menține numărul membrilor de sindicat în grevă respectiv 85% din total membri ai SIP Sibiu.

„ Azi, 23 mai 2023 am asistat la o premieră în ceea ce privește parteneriatul social. Primul ministru a chemat la întâlnire singurele două entități care, nu știm din ce motive arată că s-ar opune grevei din învățământ. Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETM) cităm: „Marți, 23 mai a.c., Guvernul a publicat în agendă, afirmând că la ora 11:00 se vor desfășura consultări cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi, în contextul grevei generale din învățământ. Asociațiile de elevi din țară nu au fost invitate la consultări, Guvernul mințind astfel în agenda sa de astăzi. Considerăm că această minciună vine în scopul de a denatura opinia publică cu privire la grevă, lucru încercat de Guvern în mod repetat în ultimele zile. Guvernanții își doresc să se folosească de copii, sub pretextul examenelor naționale, pentru a antagoniza greviștii și a duce la oprirea grevei” „Ne bucurăm că profesorii noștri au pus în final piciorul în prag și că nu se mai lasă batjocoriți de Guvern. Considerăm oferta propusă la negocieri de către Guvern una penibilă și salutăm decizia profesorilor de a nu o accepta. Suntem solidari cu profesorii noștri și îi încurajăm să nu oprească greva până când nu vor primi un răspuns la toate solicitările lor. Ne dorim profesori bine plătiți, care pot trăi decent din salariul lor. Manipularea exercitată de Guvern trebuie oprită de urgență, pentru că nu profesorii greviști sunt problema, ci Guvernul! Solicităm Guvernului să oprească manipularea cu privire la grevă!”

 

Ciucă: „Solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este greva”

 

Greva generală a profesorilor este departe de a se fi încheiat. Aceasta va continua și miercuri, pentru a treia zi consecutiv. Negocierile cu sindicatele au eșuat din nou. Cu toate acestea, premierul Nicolae Ciucă a spus, după consultările cu reprezentanții elevilor și părinților, că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am susținut, încă de la început, că elevii și părinții nu trebuie să fie afectați de greva din educație și că trebuie să le garantăm continuarea procesului educațional. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi și o discuție despre situația cu care ne confruntăm zilele acestea. Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El afirmă că revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie.

„În plus, ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri. Am făcut apel la cei prezenți astăzi la întâlnirea de la guvern să susțină demersurile noastre pentru a debloca această situație. Reiterez disponibilitatea mea și a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie. Cred în continuare că doar comunicarea susținută și colaborarea sunt căile prin care putem să depășim situația creată”, încheie Ciucă.

 

Sindicalist: „Oferta este inacceptabilă”

 

Greva va dura atâta vreme cât hotărăsc profesorii, spune Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație. El precizează că în timpul grevei profesorii nu vor desfășura niciun fel de activitate, implicit neîncheierea mediilor elevilor.

„Nu va desfășura niciun fel de activitate. Asta implică din start și neîncheierea mediilor elevilor. Nu am fost chemați la negocieri. (…) Greva va dura atâta vreme cât colegii noștri hotărăsc acest lucru. Dacă vor vedea o ofertă din partea guvernului care să se ridice la înălțimea așteptărilor lor, doar ei pot lua decizia stopării grevei. După mine, dacă ar putea să înceteze chiar azi greva ar fi în regulă, dar cu condiția să existe o ofertă clară, acceptată de colegii noștri. În momentul de față nu există decât varianta unor bonusuri pentru colegii debutanți și cei care lucrează în zone defavorizate. În momentul de față oferta este inacceptabilă”, a spus Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație.

El a explicat ce înseamnă o „ofertă acceptabilă”.

„Dacă vor să dea un semn de încredere ar exista câteva elemente. În pachetul legislativ, pe proiectul legii învățământului preuniversitar ar fi trebuit să prindă exact acel salariu debutantului să fie salariul mediu brut pe economie. Se poate discuta de o creștere salarială până la apariția legii salarizării unitare, care să acopere rata inflației. Le-am spus tranșant, cel puțin 4000 de lei”, adaugă liderul de sindicat.

Întrebat care este reacția în condițiile în care guvernanții afirmă că România riscă să depășească deficitul bugetar, Marius Nistor a spus: „Ați auzit vreodată un alt discurs din partea guvernanților în ultimii 20 de ani? De fiecare dată când au ieșit dascălii în stradă în permanență am vorbit de deficit, de criză sau de alte evenimente neplăcute și ni s-a spus să așteptăm. Nu mai putem aștepta. Așa cum am înțeles că apărarea și sănătatea sunt prioritare, așa și educația trebuie să fie prioritate. (…) Suntem dispuși la negociere”.

 

Elev: „Ne dorim să revenim la cursuri”

 

Președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Miruna Croitoru, spune că elevii își doresc ca greva din Educație să se încheie cât mai curând și că, asemenea profesorilor, elevii își pierd din ce în ce mai mult încrederea în sistem.

Este o situație care ne dezavantajează pe toți, susține Miruna Croitoru, referindu-se la greva declanșată de sindicatele din învățământul preuniversitar.

„Ne-am dori ca toată această situație să se încheie cât mai devreme, ba chiar să se încheie săptămâna aceasta, astfel încât de săptămâna viitoare să revenim la cursuri în mod normal. Această situație nu este benefică pentru nimeni. CNE mereu a susținut toate revendicările cu care sindicatele vin pentru că atunci când vorbim despre o salarizare corespunzătoare vorbim și despre o creștere a calității”, a spus Miruna Croitoru la finalul întâlnirii avute marți la Guvern.

Ea susține că elevii își pierd încrederea în sistem.

„În momentul în care sindicatele au anunțat că nu mai au încredere în sistem și că și-au pierdut încrederea, ne punem întrebarea cum mai pot elevii să aibă încredere în sistem. (…) Pe lângă că venim la școală și nu facem ore sau nu venim la școală deloc sau facem în format hibrid, greva afectează elevii din România pentru că își pierd și ei din ce în ce mai mult încrederea în sistem”, a adăugat președinta CNE.

Autor -
23 mai 2023 la 12:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 26.08.2026 SURA MICA,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
acum 1 zi
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Astra Film Festival caută voluntari. Înscrierile sunt deschise
Astra Film Festival își pregătește echipa de voluntari pentru ediția din acest an, care va avea loc la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.