Greii muzicii uşoare româneşti, pe scenă în Piaţa Mare

Acasa >

Articol

Un eveniment cu mai puţin tam-tam mediatic şi publicitar a încântat, marţi seara, un public sibian venit în număr mare în Piaţa Mare: Ziua Muzicii Uşoare Româneşti.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe scenă au urcat "greii" numele "grele" (câte au mai rămas) ale muzicii uşoare româneşti, care pentru mulţi din noile generaţie nu or mai însemna mare lucru, (ori pentru că au alte gusturi, ori pentru că încă nu ştiu, ori pentru că nu le pasă), dar care chiar după zeci de ani de la perioada lor de tinereţe şi glorie muzicală încă reuşesc să "ţină" publicul aproape de ei. Şi chiar dacă ei sunt enigme pentru mulţi din generaţia post '90, un lucru plăcut a fost prezenţa destul de consistentă a tinerilor la acest spectacol. 

Au fost pe scenă şi au primit aplauze: Daniel Iordăchioaie, Sanda Ladoşi, Adrian Daminescu, Aurelian Temișan, Dida Drăgan, Horia Moculescu şi Nico Matei. Acompaniamentul a fost oferit de "Bandul Tudor" care "ascunde" de fapt formaţia de muzică a compozitorului Ionel Tudor (clape), un nume de referinţă al muzicii uşoare româneşti din perioada când putem spune că era muzică. 

Spectacolul a debutat la ora 20, accesul fiind gratuit, dar totuşi, cu o tibună exclusivistă pentru unii invitaţi. Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultura a Municipiului Sibiu şi finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
30 iulie 2024 la 20:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit