Tribuna
Furt de curent electric la Sibiu şi Brateiu
Vasile ANTIPA
917 vizualizari
Angajaţii Electrica Sibiu şi jandarmii le-au pus gând rău persoanelor care s-au branşat ilegal la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Marţi şi miercuri, „ilegaliştii” din Brateiu şi Sibiu au fost luaţi la întrebări pentru că s-au branşat ilegal la reţeaua de curent electric.
Acţiunile pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii faptelor de branşare la reţeaua de energie electrică în mod ilegal au continuat în data de 22 octombrie în cartierul Guşteriţa din Sibiu (străzile P.I. Ceaikovski şi Olteţului) şi în 23.10.2008 în localitatea Brateiu. Acţiunile s-au desfăşurat între orele 17-20 în Sibiu şi între orele 6-9 în Brateiu. Lucrătorii Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii, sprijiniţi de un echipaj din cadrul Detaşamentului Mobil, împreună cu specialişti ai Electrica S.A. au verificat aproximativ 20 de locuinţe în Sibiu şi Brateiu, fiind constatată de către jandarmi, săvârşirea unui număr de 6 infracţiuni (furt energie electrică şi branşare la reţeaua de energie electrică în mod ilegal). „În municipiul Sibiu la două locuinţe au fost identificate nereguli în structura tehnică şi de integritate a instalaţiilor de contorizare-măsurare a consumurilor, întocmindu-se pe numele proprietarilor dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt energie electrică şi branşare la reţeaua de energie electrică în mod ilegal. În localitatea Brateiu a fost identificată o persoană care fiind branşată în mod ilegal la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, facilita consumul către încă doi vecini, prin instalaţii improvizate, constituind pericol de moarte sau provocarea unor situaţii de urgenţă civilă. Cele trei locuinţe astfel branşate, aveau pe lângă consumatori gen-produse electrice de uz casnic şi dispozitive cu alt consum ca pompă de apă sai generator-transformator”, ne-a spus locotenentul Alexandru Costea, ofiţer relaţii publice în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu.
Pe numele făptuitorilor au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt de energie electrică. Dosarele au fost înaintate, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, după caz, pentru continuarea cercetărilor.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA