Continental
Tribuna
Frumos şantier! Poate cândva va fi şi gata
Dumitru CHISELIŢĂ
2062 vizualizari
Frumos şantier! Poate cândva va fi şi gata
De fiecare dată cînd ajungi prin parcarea, pardon, Piaţa Huet, rămâi uimit de istoria care încă mai e vie prin aceste locuri. Case istorice, Catedrala Evanghelică cu turnul şi ceasul ei, Turnul Scărilor care acum e sediu de calfe călătoare şi, uite, şantiere istorice. De exemplu, spatele casei care are faţa la Piaţa Mică, nr. 15.

Conform patrimoniu.sibiu.ro, casa este databilă la nivelul secolelor XV-XIX (cu modificări cu tot, are valoare istorică, pivniţe boltite, curte interioară spre  Huet, parter boltit, ornamente baroce la etaj şi loggie la parter. Acum partea dinspre Piaţa Mare e acoperită de mai mulţi ani (da, ani) de o "cortină" care maschează faţada, loggia este blocată de un gard metalic, info-point-ul de lângă ea e şi el cât se poate de perfect nefuncţional, de undeva răsare un horn de tablă complet neîncadrabil cu aspectul istoric care se mai distinge, cumva. Casa arată rău. Ar trebui renovată, nu? Dar ia stai!
Pe partea dinspre Piaţa Huet, avem o placă ce ne spune că e şantier. Un şantier care nu prevede ce lucrări se fac, dar care a debutat pe 1 martie 2013 şi era finalizat la 1 aprilie 2014. Acum ce nu e clar, e în ce au constat acele lucrări misterioase din cadrul şantierului, că, în afară de instalarea acelei "cortine" care maschează clădirea în Piaţa Mică, nu se vede nimic modificat, nimic reparat, nimic reabilitat. Casa e cum e ea şi cum o ştiam de dinainte de "Data începerii construcţiei". În plus, nimic. Nu putem spune decât că "Fain şantier" şi că acesta poate fi cândva şi gata, că deja cam multe locuri părăsite prin centrul vechi al oraşului. (D.C.)






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia