Foto/Video: Peste 500 de perechi de dansatori se întrec la Transylvanian Grand Prix. Participant: „Suntem obișnuiți și vrem să avem rezultate cât mai bune”

În acest weekend, la Sala Transilvania are loc „Transylvanian Grand Prix” care adună cei mai buni dansatori sportivi din țară, dar și din străinătate. Peste 500 de perechi sunt arbitrați de 60 de oficiali internaționali și peste 50 de arbitri români. Manifestarea fiind una dintre cele mai mari din Europa.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Anul acesta, în premieră pentru România la galele finale se va dansa pe muzica formației "Melle Bibescu Live Band". Cu această ocazie perechile din peste 42 de țări, vor avea șansa să danseze pe muzică live.

Potrivit organizatorilor, România are foarte mulți sportivi talentați, mai ales în zona de copii și tineret. Competiția este structurată în funcție de categoriile vârstă Juvenil/Copii I (6-11 ani), Juniori I (12-13 ani), Junior II (14-15 ani), Tineret (16-18 ani) și Adulți (19-34 ani).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin urmare cei mai buni dansatori vor da tot ce e mai bun pentru a oferi publicului un spectacol memorabil.

În culise am stat de vorbă cu Alexandra și Horia, o pereche de dansatori latino. Puțin emoționați aceștia ne-au mărturisit că își doresc să obțină rezultate cât mai bune pentru că s-au antrenat intens pentru competiție. Tânăra are 21 de ani și spune că practică acest sport de 12 ani, iar partenerul ei are 24 de ani și are 17 ani, de pregătire.

„Ne-am pregătit cu foarte mult antrenament, avem puține emoții, dar suntem obișnuiți și vrem să avem rezultate cât mai bune”, au spus unul dintre participanți.

„Este destul de greu să organizezi un astfel de eveniment”

Șerban Rotaru, organizatorul Transylvanian Grand Prix a spus că este nevoie de multă muncă pentru a crea o atmosferă plăcută atât pentru public, cât și pentru dansatori: „Este destul de greu să organizezi un astfel de eveniment deoarece costurile sunt mari și este foarte multă logistică pentru a crea o ambianță plăcută pentru dansatori și spectatori. Dacă am avea o sală polivalentă sau un centru mai mare și  pregătit pentru genul acesta de eveniment sportiv, ne-ar fi de mare ajutor, dar noi am încercat să transformăm sala pe cât posibil”.

Evenimentul se va încheia duminică, 3 noiembrie, iar publicul va avea ocazia să urmărească Campionatul European de Senior I Standard, iar perechile din România şi din alte ţări europene se vor întrece pentru a obține titlul de campioni.

Autor
02 noiembrie 2024 la 14:21
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 11 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit