Foto/Video: Doar 30 de protestatari la mitingul din Piața Mare. Organizator: „Este un efort de grup, ori ne salvăm toți ori ne scufundăm”

Protestul organizat de Doru Apostol a strâns duminică, în Piața Mare, aproximativ 30 de persoane. Cu mult sub așteptările organizatorului, care spera măcar la un număr de 200-300 de protestatari. Temele principale ale manifestației au fost anularea Turului 2 și demisia ministrului Daniel David. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dezamăgit de prezența mică, Doru Apostol a transmis următoarele: „Sincer, mă așteptam să fie măcar 200-300 de persoane. Eu încerc, fiecare vine pentru că vrea el. Tema e la liber, nimeni nu a impus nimic. Focusul nu este pe mine! Printr-un efort individual nu poți să ieși la liber este un efort de grup, ori ne salvăm toți ori ne scufundăm”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre protestatari a fost prezent și un profesor de istorie al Colegiului „Geroge Barițiu” care și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care sunt luate deciziile în domeniul educațional, fără consultarea cadrelor didactice: „Mi-aș fi dorit să fim mai mulți, dar picătură cu picătură să sperăm că se face lac național. Într-adevăr nu m-a întrebat nimeni câte ore, cum să facem programa, planul. A fost o comisie secretă, se pare că ne întoarcem la vechile etape ale epocii comuniste, unde se dau legi, se scot materii, dar cu ce scop nu ni se spune. Ce am ajuns noi profesorii? Am ajuns obiect al experimentelor?”.

De asemenea, Doru Apostol a subliniat că reducerea materiilor ar putea duce la șomaj pentru mulți profesori calificați: „În momentul când se reduc materiile unii dintre profesori vor rămâne șomeri. Este anormal să trimitem în șomaj oameni cu calificări, mai nou și educatorii trebuie să aibă facultate”.

Foto: Răzvan NEGRU

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
09 februarie 2025 la 16:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 11 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 16 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit