Tribuna
FOTO/VIDEO: De Sfânta Maria, gurenii au sărbătorit portul românesc și s-au înfrățit cu francezii
Liuba STARII
1659 vizualizari
FOTO/VIDEO: De Sfânta Maria, gurenii au sărbătorit portul românesc și s-au înfrățit cu francezii
Sub îndemnul "Îmbracă-te româneşte!", joi, 15 august, mai mulți gureni s-au adunat în centrul comunei pentru a sărbători portul românesc. Evenimentul a devenit deja o tradiție pentru localnicii și oaspeții comunei. În acest an, gurenii au mai avut un motiv de bucurie. Localitatea lor s-a înfrățit cu comuna Soultzmatt din Franța, iar semnăturile primarilor celor două localități s-au pus pe hârtie chiar în ziua de Sfânta Maria.

Festivalul a fost deschis de primarul comunei, Gheorghe Călin, care a mulţumit atât gurenilor, cât şi celorlalţi oaspeţi, că, în această zi, au îmbrăcat portul popular românesc: “La Gura Râului, ceea ce e frumos nu piere! Prin curajul, prin amabilitatea, prin osteneala, cel puțin a femeilor, care pregătesc aceste costume minunate, ce arată puritatea sufletelor noastre!”.

La rândul său, protopopul Toader Damian i-a felicitat pe toți cei prezenți la Sfânta Sărbătoare și le-a urat ca sufletele lor să fie asemenea sufletului Maicii Domnului, ”lipsite de răutate și de fățărnicie, pline de iubire,răbdare și smerenie”: “În această zi, în care cinstim prin port, unul dintre cele mai elegante costume românești, și anume costumul din Mărginime, Maica Domnului să ocrotească cu acoperamântul ei cel sfânt țara noastră, comuna noastră și pe noi toți. Ploaia cade atât de frumos, să dea Dumnezeu să simbolizeze o rodnicie a înfrățirii dintre cele două comune, o înfrățire, pe care Dumnezeu s-o binecuvânteze! (...) La mulți ani, tuturor acelora care poartă numele Sf. Maria!”.

Tot cu acest prilej au fost premiate şi felicitate familiile: Bobiţiu, Demian, Gligorea și Bobiț, căsătoriți în 1969, care, anul acesta, au sărbătorit nunta de aur și au împlinit 50 de ani de când și-au unit destinele.

De asemenea, Florian Popa și Ioana Hanzu, elevii Școlii Gimnaziale “Aurel Decei”, au fost recompensați pentru rezultatele excelente la învăţătură.

“Cu toate că plouă, în inimile noastre e soare”

În continuare, spectatorii au admirat momente artistice susținute de tinerii de la Ansamblul “Bujorul de Munte” și “Junii Sibiului”. De asemenea, gurenii au primit un cadou muzical de la interpretele Camelia Cosma Stoiță și Veta Biriș.

Reprezentanții delegației din Franța au fost încântați de ospitalitatea localnicilor și au mărturisit că prietenia și legătura dintre cele două comune este atât de puternică, încât nici ploaia, nici anularea zborului și alte dificultăți cu care s-au confruntat înainte de a ajunge la Gura Râului nu i-au impiedicat să vină la frații lor din România și “cu toate că plouă, în inimile noastre e soare”, după cum au spus ei înșiși.

În acest an, Festivalul Portului Românesc de la Gura Râului a ajuns la cea de-a XII-a ediție și a fost organizat de Primăria, Consiliul Local şi Şcoala Gimnazială „Aurel Decei” din Gura Râului.

 

Foto: Răzvan NEGRU






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia