Tribuna
SEVIS
FOTO/ VIDEO - Seara V. 28.000 de sibieni în stradă: ORDONANŢA SE ABROGĂ, PROTESTELE REZISTĂ
33214 vizualizari
FOTO/ VIDEO - Seara V. 28.000 de sibieni în stradă: ORDONANŢA SE ABROGĂ, PROTESTELE REZISTĂ

28.000 de sibieni au ieşit în stradă şi sâmbătă seara, în semn de protest faţă de ordonanţa de modificare a Codurilor penale.

Chiar în timpul protestului, premierul României, Sorin Grindeanu, a anunţat că abrogă ordonanţa. Gestul nu i-a mulţumit pe protestatari. Unii au continuat să strige "Jos Guvernul!", iar alţii consideră că sunt păcăliţi prin abrogare şi vor renunţare la ordonanţă.

Cea de-a cincea seară de proteste s-a derulat paşnic, iar la final, sibienii s-au strâns în Piaţa Mare, unde au încheiat seara cu imnul naţional.

Zeci de tineri au purtat în mâini steagul de 15 metri pătraţi şi au cântat în cor, la fel cum au făcut înainte să plece din Piaţă, la ora 19, atunci când mii de oameni prezenţi la protest au îngenunchiat şi au cântat piesa lui Tudor Gheorghe, "Acolo este ţara mea".

Manifestanţii spun că se vor întoarce în Piaţa Mare şi duminică, iar protestul va urma drumul lung, numit şi Traseul Revoluţiei, sperând, însă, că aceasta ar putea fi ultima seară în care mai ies din case. Ei spun că dacă Guvernul se va ţine de cuvânt şi va retrage ordonanţa, protestul se va încheia.

ora 22.20

Sibienii încep să părăsească Piaţa Mare

 

ora 22.00

Sibienii sunt tot în Piaţa Mare din SIbiu şi scandează "Jos Guvernul!".

Ora 21.30

 

Protestatarii s-au reîntors în Piaţa Mare din Sibiu.

Vor cânta imnul Deşteaptă-te române şi imnul Uniunii Europene. 

Mii de vuvuzele răsună în Piaţa Mare din Sibiu. Un saxofon, tobe, dar şi alte instrumente se regăsesc în arsenalul manifestanţilor.

"În ţara asta ca un tren fără haltă, rămânem întotdeauna toţi laolaltă", scrie pe una dintre pancarte.

Mai multe termosuri cu ceai cald aduse de un grup de tineri au fost oferite participanţilor la mişcările de protest.

 

Update Ora 21.15

Protestatarii au intrat pe pietonala Nicolae Bălcescu şi strigă "România mea!".

S-au oprit în faţa sediului PSD şi strigă Ruşine să vă fie!

Sibienii se află în Piaţa Unirii. Se îndreaptă către Piaţa Mare, unde vor cânta "Deşteaptă-te, române!" şi imnul UE.

În faţa Monumentului Eroilor Revoluţiei din Piaţa Unirii, au strigat: "Cinste lor, cinste eroilor!".

 

Update Ora 20.57: Coloana de protestatari se află pe Calea Dumbrăvii. Circulaţia este blocată. 

Cât despre abrogarea anunţată de premierul Grindeanu, strada nu este prea încrezătoare:

  • "Nu ştiu dacă mai e suficientă acum... Venim şi mâine. Mâine vedem ce se va spune în spaţiul public, ne facem temele, pentru că s-ar putea să nu fie suficientă această abrogare".

Şi pe grupul "De azi ieşim în stradă" al sibienilor au început să apară mesaje:

  • "S-AU TEMUT DE ZIUA DE MÂINE, FAC PE EI DE FRICA CA NE-AM PUTEA STRÂNGE 1 MILION IN STRADĂ! Acest guvern trebuie să plece, nu este de încredere! Nu mai avem încredere în ei! Sa abroge Ordonanța, să publice în MO abrogarea, SĂ PLECE APOI ACASĂ! Ne-au umilit, ne-au ignorat, ne-au jignit, ne-au ironizat NU MAI VREM UN GUVERN DE MAFIOȚI AROGANȚI! Rămânem în stradă! Să plece acasă! Mâine vom fi și mai mulți și vom striga DEMISIA PENALILOR! IEȘIM ÎN FIECARE ZI ÎN STRADA PÂNĂ VOR PLECA ACASĂ! SUNTEM PUTERNICI! NOI CONDUCEM ȚARA, NU PENALII!", scrie Alina.
  • "Nu renunţăm! Mâine trebuie să fim mai mulţi decât pănă acum! Să vadă  că nu ne pot aburi cu 2-3 vorbe dulci! Daca cu aceasă Ordonanţă au avut un tupeu teribil să o introducă în MO, cine ştie de ce mai sunt în stare!" - Daniel

Update ora 20.40: După ce au aflat că OUG 13 va fi abrogată, sibienii s-au oprit preţ de câteva minute să se bucure. Totuşi, continuă să strige "Hoţii, hoţii!". "Să nu ne culcăm pe o ureche", mai spun ei. 

Update Ora 20.30: Aproape 25.000 de sibieni sunt în stradă, ca în seara de 1 februarie.

3.000 de medieşeni protestează. 

Update Ora 20.20: Sibienii strigă "Doamne, fereşte-ne de ciuma roşie!". Circulaţia pe Mihai Viteazu este blocată pe ambele sensuri.  Un bărbat din mulţime a venit cu o staţie de amplificaţie, cu microfon, iar altul îi tine boxa la care se aude el strigând: "Hoţii, hoţii!"

Printre pancarte mai sunt şi "Rezistăm!", "Suntem copiii golanilor din 1989".

Coloana de protestatari se întinde de la sensul giratoriu de pe strada Rahovei, până la Finanţe, pe Calea Dumbrăvii.

Update Ora 20.10: La Mediaş, protestează acum 2.500 de oameni. La Agnita, manifestaţia s-a încheiat. 

Update Ora 20.05: Coloana intră pe bulevardul Mihai Viteazu. Capătul ei e la Hotelul Continental. 

Update ora 19.55: Pe Calea Dumbrăvii, se strigă "Hoţu' cu mustaţă ne-a furat pe faţă!", "PSD, ciuma roşie!".

Manifestanţii sunt revoltaţi. Întrebat de reporterul TRIBUNEI dacă crede că se va renunţa la ordonanţă, unul dintre ei a spus: "Cu siguranţă renunţă! Nu au de ales! România e o putere! Jos PSD!"

Update Ora 19.45: Manifestanţii au depus la sediul PSD de lângă Parcul ASTRA o coroană şi o pancartă ce simbolizează o scrisoare către părinţi. "Dacă dragoste nu e, nimic nu e!", scrie. 

Circulaţia în Piaţa Unirii este blocată. Coloana alcătuită acum din peste 12.000 de protestatari se îndreaptă spre Calea Dumbrăvii.

Update Ora 19.20: Coloana a plecat pe strada Nicolae Bălcescu. Sunt peste 8.000 de manifestanţi, care strigă "Hoţii, hoţii!", ţin tricolorul sus, au vuvuzele şi pancarte cu difreite şi creative mesaje: "Mama lui Dragnea, îl lăsaţi pe Liviu afară? / - Nu, că fură!", "România, trezeşte-te!".

 

Update Ora 19.15: Un steag mare, de 15 × 15 metri a fost adus în Piaţa Mare din Sibiu, zeci de oameni purtându-l în mâini şi strigând: "România, România!". Sunt peste 3.000 de protestatari care au îngenunchiat în centrul Sibiului, cântând "Acolo este ţara mea", piesa lui Tudor Gheorghe. 

Update Ora 19

Printre cei prezenţi se află şi pr. Constantin Necula. "Am venit ca om de presă, pentru că nu pot rămâne indiferent", a spus acesta, fiind îmbrăcat civil, fără sutană.

 

Ştire iniţială


Aproape 100 de sibieni sunt deja în Piaţa Mare, pentru a cincea zi consecutiv, ca să îşi arate nemulţumirea faţă de adoptarea ordonanţelor pentru modificarea Codului Penal. Au venit pregătiţi să înfrunte din nou frigul, ca să protesteze. Copii în cărucior, elevi, studenţi, adulţi şi vârstnici fac parte dintre protestatari. Printre mesajele scrise în această seară pe pancarte se numără "Studenţii se ridică/ Ordonanţa pică", "Studenţii sunt aici/ Nu cedăm!", "Studenţii sunt în stradă/ Vor ca toţi hoţii să cadă!", "O dorinţă sinceră: România liberă!".  

De asemenea, jandarmii sunt pregătiţi pentru încă o seară de protest.

Pentru această seară, au plănuit un traseu mai scurt faţă de cel obişnuit şi au decis să pornească în jurul orei 19 din Piaţa Mare, până la biserica de pe bulevardul Mihai Viteazu. 
Au de gând ca, la ora 22, să fie cu toţii în Piaţa Mare,  ca să intoneze imnul României şi apoi pe cel al Uniunii Europene. 

Şi la Agnita se protestează, în momentul de faţă fiind 200 de persoane care îşi exprimă nemulţumirile în centrul localităţii. De asemenea, 500 de medieşeni participă la mitingul din oraşul lor.

 

© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU
© Razvan NEGRU

 






comentarii
6 comentarii

Prostimea romaneasca a iesit sa protesteze ca sa le fie mai bine liderilor politici printre care si lui sasu cu sase case.O intrebarea pentru D-na Primar.De cine sunt asumate aceste proteste?De ce protestarii nu respecta traseul stabilit de primarie,daca are aprobare?.Nici-o deosebire dintre protestari si oile ciobanilor din Poiana Sibiului.
anton romanu
04.02.2017 18:37
Apoi io ca privitor de la distanta ma intreb , cum sa lasi pe unu care a "furat" 40 000 de Euroi in pace , sa nu te atingi de el , sa nu-l urmaresti penal...etc ? Oare voi stiti cat este 40 000 Euroi ? Voi stiti cati ciorapi trebuie sa faca o baba ca sa adune si ea din ei atatia Euroi ? Intrebarea asta este una cinstita si fara culoare de partid politic .
Goguta
04.02.2017 20:18
@anton romanu Cred ca este cazul sa nu te mai uiti la Antene sau RTV ca te-au prostit de tot. Noi nu iesim pentru lideri politici, iesim si protestam impotriva hotiei, minciunii si dezinformarii cu care va prostesc liderii PSD si televiziunile lor de casa pe voi cei care comentati aiurea. Este cazul sa afle penalii din parlament, ca nu toti romanii pot fi cumparati cu mariri de salarii si pensii, nu toti "inghitim" minciunile frumoase pe care le indruga liderii PSD si ALDE. Pe noi parintii ne-au educat de mici sa nu furam, sa nu mintim si sa muncim. Asa vrem sa ne educam si noi copiii, sa traim intr-o tara prospera, in care este apreciata valoarea si munca omului, nu tupeul, smecheria si nesimtirea.
Si d-l Iohannis la care tu te referi golaneste cu "sasu", este un om de isprava, mai bun roman decat majoritatea celor care ne-au conus din anii 1990 pana acuma. In concluzie: degeaba va straduiti voi sa-l ponegriti, ca nu aveti spor...
Mircea
04.02.2017 22:25
Cand PDL,in frunte cu coana Raluca, fosta studenta la Moscova,tot noaptea tarziu a taiat salarii,a taiat pensii,a desfintat spitale si scoli,impreuna cu Roberta A.,atunci nu a-ti iesit in strada.Sa stii ca o parte dintre sibieni nu la ales /votat/pe cel cu sase case si eu nu-l recunosc ca presedinte.El si acuma e in campanie electorala.
pentru mircea
05.02.2017 11:58
Toti hotii care au inselat oameni de buna credinta pt a-si atinge scopurile de imbogatire pe munca altuia se duc de rapa? Chiar daca au facut un bloc cu 17 etaje? Aoau. La puscarie maricuta cu toti ai lui
Inseamna ca procesul clanului maricuta va continua
05.02.2017 12:15
deci tu sustii ca numai pentru ca sunt PSD-isti ar trebuie sa poata fura legal cat vor !
tu cate luni primesti ajutoare sociale pana ajungi la 44.500 euro ?
cat despre prostime se vede dupa gramatica ta cat esti de inteligent: "a-ti", "la votat".
da, o parte nu l-a votat pe Iohannis insa MAJORITATEA da. asa ca iti place sau nu e presedinte.
ca nu-l recunosti tu e simpla manifestare a faptului ca habar nu ai ce inseamna democratia.
daca-ti plac hotii cu functii atat de mult si dictatura drum bun spre rusia ca acolo e cum iti place tie: unii fura miliarde si mai dau si cate o suta pe an la muritorii de foame !
pentru anton antiromanul
05.02.2017 12:17
Din aceeasi categorie
Noua ne pasa

publicare anunturi

Somarest

PORTAL MEDICAL

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia