FOTO: Trotinetele lăsate la voia întâmplării trebuie ridicate după 2 ore. Sau nici după 30

Trotinetele electrice din Sibiu au devenit, pe lângă un mijloc de circulație alternativ, o sursă de nemulțumire pentru trecători. Puține sunt străzile pe care nu găsești una sau mai multe trotinete abandonate la voia întâmplării. Mai nou, și mersul pe trotuar presupune o atenție sporită, căci, unde nu te aștepți, îți răsar în cale trotinete lăsate aiurea. Un cititor ne-a relatat un episod care contrazice afirmațiile recente ale reprezentanților Primăriei care transmiteau că, deși există un Regulament pentru ridicarea trotinetelor ce staționează mai mult de două ore pe domeniul public, nu a fost cazul să fie efectuată vreo astfel de intervenție. „Sâmbătă, în jurul orei 15.00, am văzut două trotinete lăsate pe mijlocul trotuarului, pe strada Dimitrie Cantemir. La ora 19.00 erau tot acolo. Mi-am spus că sigur cineva le va lua, însă duminică, la ora 18.49 trotinetele erau tot acolo, e drept, în altă poziție. Probabil că încurcau trecătorii și le-au mutat puțin. După calculele mele au stat acolo aproape 28 de ore, dar cred că vorbim despre o perioadă mai lungă, pentru că sâmbătă la ora 15.00 erau deja acolo și nu am de unde să știu de câtă vreme fuseseră abandonate. În plus, după ce le-am văzut duminică la ora 18.49, probabil că au rămas tot pe trotuar” ne-a spus sibianul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ce spun reprezentanții Primăriei

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Nu cu mult timp în urmă, reprezentanții Primăriei explicau, la solicitarea Tribunei că, „Prin HCL 229/ 2021, Consiliul Local al municipiului Sibiu a adoptat regulamentul de utilizare pe domeniul public al Municipiului Sibiu a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service.

Articolul 17 prevede că operatorul este obligat să ridice trotinetele staţionate în locaţiile interzise în maxim 120 de minute de la abandonarea lor în cazul zonelor din afara centrului istoric şi în maxim 60 de minute în zona centrului istoric. În caz contrar, Trotinetele vor fi ridicate de pe domeniul public prin Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, urmând ca restituirea să se asigure de către Serviciului Public de Poliţie Locală Sibiu. În acest caz se aplică tarife de ridicare, transport şi depozitare al căror cuantumuri sunt stabilite prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Sibiu.Trotinetele ridicate de pe domeniul public vor fi transportate şi depozitate în incinta depozitului de ridicări auto situat pe str. Preot Bacca. De la intrarea în vigoare a acestui regulament, nu s-a ridicat nici o trotinetă electrică abandonată pe domeniul public în locuri necorespunzătoare deoarece acestea au fost colectate de operatori în termenul prevăzut de regulament”.

Relatarea de pe strada Dimitrie Cantemir nu e singulară, sibienii reclamând în mai multe rânduri situații similare. 

Autor
16 mai 2023 la 06:04
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Liber la film! Singurul cinema în aer liber din Sibiu și-a deschis porțile. Cât costă un bilet
Începând de marți, 1 iulie, Terasa cu Flori a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu își deschide porțile...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
SONDAJ: Sibienii, îngrijorați de scumpirea energiei electrice: „Am început să facem economie tot mai mult, dar tot nu se vede în factură!”
Începând cu 1 iulie, marii furnizori de energie electrică din România, au anunțat că vor crește prețul energiei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Bis la „Jaful Secolului”? Un colecționar din Cisnădioara acuză: Opere de artă (inclusiv piese de Rembrandt și Picasso) au dispărut din casă
Thomas Emmerling este un colecționar de artă, curator și om de afaceri german. Născut în 1963 la Nürnberg,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit