Tribuna
FOTO: Prima zi de școală cu mască și fără coleg de bancă
Liuba STARII
1848 vizualizari
FOTO: Prima zi de școală cu mască și fără coleg de bancă

Niciodată elevii nu s-au gândit că i-ar putea bucura din cale-afară o revedere cu colegii cu puțin înainte de vacanța de vară. La fel, nu s-au gândit că vreodată vor purta măști pe față în sală de clasă, că li se va măsura temperatura la intrarea la școală și că vor trebui să stea la distanță de ceilalți. Toate acestea s-au întamplat marți, când elevii claselor a VIII-a și a XII-a au revenit în bănci într-o formă la care nu se gândeau în urmă cu mai puțin de trei luni. Cum a fost prima zi de școală”, 2 iunie, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”? Cu totul și cu totul altfel decât o zi obișnuită  de dinaintea izbucnirii pandemiei, dar pe lângă restricții, revenirea în bănci le-a adus elevilor și profesorilor o mare bucurie.

Ziua de marți reporterii Tribunei au început-o alături de elevii Liceului “Onisifor Ghibu”. Odată ce am pășit pragul școlii, am primit echipamentul necesar - câte o mască de unică folosință - și ne-am plimbat prin holurile și sălile instituției de învățământ ca să aflăm în ce condiții se desfășoară orele de pregătire pentru Evaluarea Națională și examenele de Bacalaureat. 

„Am început pregătirea de acum o lună. Am reușit să achiziționăm și să instalăm tot de ce am avut nevoie ca să reluăm orele de pregătire. Am semnalizat coridoarele, intrările, am marcat băncile, avem câte nouă elevi în clase, ținem cont de distanțarea de doi metri între ei. A fost destul de dificil să-i împărțim. Oricum spațiul este ocupat aproape total. Nu au rămas decât două săli libere. Mai mult de 80% din elevii din clasa a XII-a și-au arătat dorința să participe la cursurile de pregătire. Lucrăm și cu elevii de clasa a VIII-a. Sunt mai puțini, doar șase elevi, pentru că părinții au optat să nu îi trimită la școală. Cred că dorința lor de a veni este chiar adevărată, își doresc să se întâlnească cu colegii și chiar să facă câteva ore de pregătire”, a explicat Maria Batâr, directorul unității de învățământ.

Nemulțumiți de reguli și restricții

Intrăm într-o sală și vedem un grup de nouă elevi, care rezolvă probleme și conspectează cu acuratețe formulele de pe tablă. Ceea ce încă în semestrul trecut li se părea un “chin” și o “plictiseală”, acum s-a transformat într-o plăcere. Mulți dintre ei ne-au povestit că le-a fost dor de orele petrecute în băncile școlii și de lecțiile obișnuite, față în față cu profesorii și colegii lor.

“Am fost nerăbdător să mă intorc la școală și să mă văd cu colegii mei. E un sentiment plăcut, mai ales după două luni de izolare. Mă pregătesc de examene, învăț mult, trebuie să am o medie decentă ca să fiu admis la facultatea pe care mi-am ales-o”, a spus Adrian L.

Un alt elev ne-a povestit că nu s-a adaptat condițiilor noi, dar a vrut să recupereze orele pierdute și să se întoarcă la viața de elev: “E foarte ciudat și neobișnuit să venim cu măști și să păstrăm distanța între noi. Am pierdut câteva luni de școală și după examene nu ne vom mai întâlni. Îmi pare rău că n-am stat mai mult timp cu colegii mei, dar, oricum, o să avem multe amintiri frumoase”, a spus un alt elev.

Visuri eșuate și momente pierdute

Încă un motiv de tristețe pentru absolvenții promoției 2020 este anularea balului de absolvire, pe care unii l-au așteptat încă de la intrare în liceu: “Visam să defilăm în robă, să primim diplome, medalii, să avem o petrecere până în zori și să ne simțim ca absolvenții adevărați, dar am rămas fără aceste momente speciale și fără multe poze în album”, spune o elevă.

Conducerea liceului se gândește însă la o alternativă pentru evenimentul de celebrare a absolvenților. “Copiii sunt dezamăgiți că sunt lipsiți de aceste plăceri pe care le trăim cu toții la momentul în care terminăm liceul sau o facultate. Ne-am gândit ca în toamnă, înainte de începerea anului școlar să îi strângem și să avem o festivitate de predare a cheii și de evidențiere a elevilor care au fost șefi de promoție. Să îmbrace și ei roba și să fie mândri că au absolvit cu bine liceul”, spune Maria Batâr, directorul unității de învățământ.

3.508 de elevi din Județul Sibiu, prezenți la orele de pregătire

Potrivit datelor trimise de IȘJ Sibiu, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu cei 2.624 de elevi din clasa a VIII-a și 1.569 de elevi din clasa a XII-a au fost repartizați, pe grupe, pentru desfășurarea pregătirilor acestor examene. Astăzi, începând cu ora 8, s-au prezentat 2.259 de elevi la clasa a VIII-a (86,09%) și 1.249 de elevi la clasa a XII-a (79,6%).Din nefericire, doi elevi din Liceul de Artă Sibiu și Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu nu au fost primiți la pregătire, deoarece la triajul făcut de către cadrele medicale, la intrarea în școală, au avut o temperatură a corpului mai mare de 37,3 grade Celsius. 

“Reîntoarcearea elevilor în unitățile de învățământ din județul Sibiu, pentru pregătirea de Evaluarea Națională și examenele de  Bacalaureat, poate fi considerată un real succes, datorită ratei mari de prezență la cursuri”, spune Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Cea mai bună rată de prezență, de 100%, s-a înregistrat în 29 de unități de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Școala Gimnazială Slimnic, Școala Gimnazială ”Ion Pop Reteganu” Orlat, Școala Gimnazială Apoldu de Jos, Școala Gimnazială Chirpăr, Școala Gimnazială Loamneș, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială ”Aviator Ioan Sava” Alțâna, Școala Gimnazială Șura Mică, Școala Gimnazială ”Ilie Micu” Ludoș, Școala Gimnazială Cârța, Școala Gimnazială Axente Sever, Școala Gimnazială ”Ioan Moraru” Dârlos, Școala Gimnazială Alma, Școala Gimnazială Râu Sadului, Școala Gimnazială Bazna, Școala Gimnazială Nr. 12 Sibiu, Școala Gimnazială Scoreiu, Școala Gimnazială Șeica Mică, Școala Gimnazială Nr. 13 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș, Școala Gimnazială Brădeni, Școala Gimnazială ”Ioan Slavici” Sibiu, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială Nr. 2 Cisnădie, Școala Gimnazială Porumbacu de Jos, Școala Gimnazială ”Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Școala Gimnazială ”Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură ”Carol I” Sibiu.

Foto: Răzvan NEGRU






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia