FOTO: Părintele Necula, despre Cristian Fulaș: "Are curajul să ne spună prin ce vămi a trecut sufletul său până să atingă liniştea scriiturii"
Părintele Constantin Necula a participat, vineri seara, la evenimentul de lansare, al volumului ,,După plâns” al scriitorului Cristian Fulaș, la Sibiu. Cartea este o descoperire personală, în care autorul prezintă cum scrie el un roman. ”Cristian este un povestaș, care se restaurează de fiecare dată și care are curajul să ne spună prin ce vămi a trecut sufletul său, până să atingă liniștea scriiturii”, după cum a spus preotul Necula. Evenimentul a avut loc la Librăria Habitus, iar alături de autor au fost și criticii literari Dragoș Varga și Radu Vancu.


Între prieteni și cu o atmosferă caldă, așa a fost lansarea noului roman al lui Cristian Fulaș. Părintele Constantin Necula este descoperitorul literar al lui, cel are i-a lansat primul roman și omul care i-a fost alături în momentele grele
Preotul a vorbit despre calitățile literare ale romanului, pe care, a spus, că îl știe încă de când a început Cristian Fulaș să îl scrie.


- ”Este o limită pe care Cristian și-a descoperit-o și desăvârșit-o, pentru că ne-a dăruit-o nouă, este un dar de limită. Este una dintre cele mai grele refaceri de personalitate, pe care am citit-o vreodată în literatura română. O carte a unei deveniri, a unei ruperi, tot timpul am avut sentimentul că este o fugă continuă. Mi-am adus aminte că fuga, din punct de vedere muzical, capătă o doime în plus și o pătrime în minus când nu te aștepți și de aceea aici în carte găsești când o jumătate de om în plus, când un sfert în minus. Sunt șase, șapte pagini de artă a scriiturii extraordinar de bine făcute”, a spus preotul.
”Obsesia lui Cristian pentru perfecțiunea scriiturii depășește cu mult ceea ce am văzut”
Părintele Necula a mărturisit că ține mult la acest volum, că a rămas impresionat de efortul autorului de a scrie bine și că așteaptă un nou volum.
- ”Obsesia lui Cristian pentru perfecțiunea scriiturii depășește cu mult ceea ce am văzut. Acest volum are o calitate pe care eu nu am bănuit-o prima dată, abia spre sfârșit am reușit să mă prind de ea. Sunt conștient că, la tot moftul de intelectual al Bucureștiului, Cristi ar fi rezistat foarte greu dacă nu ar fi avut celula de memorie, care se cheamă Sibiu. Cristi este un povestaș, care se restaurează de fiecare dată și care are curajul să ne spună prin ce vămi a trecut sufletul său până să atingă liniștea scriiturii. Cărțile sale ne arată că există un ceas al lui Dumnezeu care nu are un cadran cu 24 de ore, ci un cadran cu 24 de ore pentru fiecare oră și că există, pentru fiecare dintre noi, un timp în care pierdem și unul în care câștigăm. Sunt bucuros că am adus la Sibiu un om care știe ce scrie, pentru cine scrie și de ce nu ar renunța la scris”, a mai adăugat pr. Necula.
”Să construiesc un text trebuie să îl știu până la capăt sau nu mă mai apuc de el”
De curând, Cristian Fulaș a câștigat un premiu cu romanul său de debut ”Fâșii de rușine”. La lansarea celui de-al doilea volum, ,,După plâns”, le-a vorbit sibienilor despre el, despre cum scrie o carte și, faptul că, cititorii sunt cei care îl fac să scrie în continuare.
- ,,Eu am avut noroc, am învățat literatura foarte repede și am avut timp să mă gândesc. Am ajuns la concluzia că este bine să scrii după o interpretare prealabilă. Asta înseamnă să îți scrii cartea în cap. Cartea o scriu eu și o fac înainte să fie scrisă, volumul acesta avea final când m-am apucat de el. Să construiesc un text trebuie să îl știu până la capăt sau nu mă mai apuc de el. Am ajuns în punctul în care, ce se întâmplă în carte la final este un fel de gândire. Acest lucru mă mai salvează de la trucurile narative, le pot edita foarte ușor. Cel mai greu ca prozator este să faci toată cartea să se întâmple la prezent, să faci ca fiecare pagină să se întâmple în același timp. Eu lucrez doar cu o carte și un om. Plec de la nimic și încerc să subliniez, de fapt, că nimicul acela există. Am creat texte extrem de complicate intenționat, fără să mă ascund”, a spus autorul.
,,Ioșca”, următorul roman
Criticii Radu Vancu și Dragoș Varga au apreciat modul cum a reușit autorul să facă o sinteză a sinelui și artistic și uman.
- ”Romanul pleacă de la niște premize tehnice, pe care el le-a interiorizat bine, este un roman ușor de citit. La fel ca primul, și aceasta este tot un roman de autoscopie, descoperire personală, un roman al propriei salvări. Scrie despre cum scrie el un roman, dar de fapt este un roman despre suflet, despre sine, despre individuație, o descoperire a sinelui”, a spus Dragoș Varga.
Radu Vancu a subliniat că ceea ce scrie Cristian Fulaș este un textualism umanizat.
- ”Cristian Fulaș este obsedat de carte, personajul său spune: de ce trăiesc eu?, sunt un ratat total, nimeni nu are încredere în mine, și își repetă: trăiesc ca să scriu o carte. El teoretizează monomanical pe marginea acestei cărți, pe care o vede un chip salvator. Ce face el”, a conchis criticul.
La Sibiu, autorul a dezvăluit că scrie deja la un alt volum. ,,Am decis, pentru moment, să părăsesc trilogia, am încercat și nu se poate. Acum scriu altceva, se va numi ,,Ioșca”, este un roman despre un bătrân.
Foto: Razvan NEGRU
Într-o lume în care confortul și calitatea aerului din locuință sunt esențiale, alegerea unui dezumidificator sau a unui purificator de...
Într-o lume în care confortul și calitatea aerului din locuință sunt esențiale, alegerea unui dezumidificator sau a unui purificator de...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
13.02.2025
ORLAT, str. Mica -partial,...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
13.02.2025
ORLAT, str. Mica -partial,...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
12.02.2025
CISNĂDIE, str. Izvorului - integral
09:00 –...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
12.02.2025
CISNĂDIE, str. Izvorului - integral
09:00 –...
Într-o piață a muncii tot mai competitivă, retenția angajaților a devenit o provocare esențială pentru numeroase organizații. Oferirea de beneficii...
Într-o piață a muncii tot mai competitivă, retenția angajaților a devenit o provocare esențială pentru numeroase organizații. Oferirea de beneficii...
Pentru a putea răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de cetățeni, conducerea Primăriei comunei Turnu Roșu a luat decizia...
Pentru a putea răspunde solicitărilor unui număr cât mai mare de cetățeni, conducerea Primăriei comunei Turnu Roșu a luat decizia...
Ansambluri de dansuri din mai multe județe ale țării, ce au totalizat câteva sute de copii, și-au dat întâlnire sâmbăta...
Ansambluri de dansuri din mai multe județe ale țării, ce au totalizat câteva sute de copii, și-au dat întâlnire sâmbăta...