Tribuna
Fabrica Sevis
FOTO: Nouă răniți după un accident la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea
FOTO: Nouă răniți după un accident la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea

Patru mașini au fost implicate, duminică, într-un accident grav, pe DN 7 -  Valea Oltului. Sunt nouă persoane implicate, iar pe lângă echipajele SMURD și ale Ambulanței Sibiu a fost solicitat și elicopterul.

ISU Sibiu a intervenit cu două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, un echipaj de descarcerare și automacaraua în zona Lazaret, la accidentul rutier, în care au fost implicate nouă persoane.

Pentru una dintre victime a fost solicitat elicopterul SMURD, starea sa fiind critică.

Alte opt persoane au suferit traumatisme și au fost duse la spital cu ambulanțe SMURD și SAJ

Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

„Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, pe care l-a proiectat în alt autoturism condus pe aceeași direcție, dupa care a ricoșat în alt autoturism, condus tot spre Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Barbatul care ar fi produs accidentul are 54 de ani și este din județul Vâlcea.

Traficul este blocat complet.






comentarii
5 comentarii

Inventatorul vaccinurilor ARN mesager: „Este cel mai cumplit COȘMAR al vaccinologilor. OPRIȚI vaccinarea!”

Robert Malone este inventatorul tehnologiei ARN mesager și al altor metode medicale revoluționare bazate pe ADN și ARN, în anii 1980, când a lucrat la Salk Institute.

Atât vaccinul anti-COVID de la Pfizer cât și cel de la Moderna se bazează pe tehnologia ARN mesager.
Malone este și medic licențiat, și a studiat la facultățile de medicină de la Northwestern University și Harvard, precum și la University of California, Davis.

„Este exact ce am vedea dacă s-ar produce amplificarea dependenței de anticorpi (antibody-dependent enhancement - ADE)”, a declarat Malone despre încărcătura virală mai mare la vaccinați.

„Ce este amplificarea dependenței de anticorpi? Pe scurt, înseamnă că vaccinul face virusul mai infecțios decât în absența vaccinării, face ca virusul să se înmulțească la niveluri mai înalte decât în lipsa infecției.”

„Este cel mai cumplit coșmar al vaccinologilor. Așa s-a întâmplat cu virusul respirator sincițial, în anii 1960, care a provocat mai multe decese la copiii vaccinați decât la cei nevaccinați. S-a întâmplat la fel cu vaccinul împotriva febrei Dengue”, a adăugat Malone.

„Și așa s-a întâmplat practic cu orice program de vaccinare împotriva unui coronavirus la oameni, și este ceea ce vaccinologi ca mine am avertizat de la început: riscul amplificării dependenței de anticorpi.”
Alte stiri
01.08.2021 15:55
In concluzia idiotului de mai sus, vaccinati-va cu Astra Zeneca ca-i cu virus ametit :)))
Haha
01.08.2021 21:07
@ Haha

Bai ce perspicace esti. Un adevarat Colombo in misterele vaccinarii. Cum ai ajuns la concluzia asta? Esti vaccinat, asa-i? Brain fog? Inteleg, inteleg. Lasa, nu te concentra prea mult sa nu obosesti gandind prea adanc.

Concluzia este, billyboy, nu te vaccina cu seruri experimentale sa nu faci parte din cobaii care mor pe capete din "motive naturale".
Astra Zeneca???
01.08.2021 22:40
De parca nu poti sa mori oricum... Nebuni mai sunteti cei care nu va vaccinati... Ce atata drama??? V a obligat careva dementilor? Muriti mai repede decat cei care s au imunizat atata tot... Nu v a fortat nimeni sa va intepati ca sa traiti
Ha Ha Ha
02.08.2021 03:45
Imi place de tine. Cand esti prost, esti prost pana la capat.

ANCHETĂ: 87% dintre cetățenii Regatului Unit care au murit de Covid-19 au fost vaccinați.
02.08.2021 10:51
Din aceeasi categorie
A.D.I. Eco Sibiu

Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

Guitar Meeting

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia