Continental
Tribuna
FOTO: Mocăniţa de pe Hârtibaciu a „mers” din nou, weekendul acesta. Cu „casa închisă”!
Dumitru CHISELIŢĂ
4855 vizualizari
FOTO: Mocăniţa de pe Hârtibaciu a „mers” din nou, weekendul acesta. Cu „casa închisă”!

Sâmbătă şi duminică, amintirea trenului de linie îngustă care, pe vremuri, făcea legătura dintre Sibiu şi Agnita (sau, şi mai înainte în timp, Sighişoara) a redevenit realitate. O garnitură de tren compusă dintr-o locomotivă cu abur şi trei vagoane, unul acoperit, şi două deschise a readus la viaţă o porţiune din acest traseu pitoresc, graţie iniţiativei Asociaţiei „Prietenii Mocăniţei”. Chiar dacă alte asemenea linii turistice au luat-o cu mult înaintea Sibiului, ca de exemplu „sora” de pe Valea Vaserului, totuşi, demersul a fost unul plăcut şi, mai ales, de succes.

Mocăniţa a circulat pe traseul Cornăţel – Hosman (aproximativ 7 km) , în zilele de 16 și 17 septembrie. Preţurile pentru un bilet au variat între 20 lei de persoană (adulţi) şi 10 lei (copii), ambele dus-întors, cererea depăşind cu mult oferta de locuri, locurile disponibile fiind rezervate încă din primele două zile de la anunţarea evenimentului.

Anterior, Prietenii Mocăniţei au anunţat că au continuat lucrările de reabilitare a liniei înguste din zona Hosman, reușind să închidă gaura de 1km de unde dispăruseră toate prinderile șinei şi reparând linia din zona podului de cale ferată.

Un eveniment asemănător, „Trenurile saşilor”, a avut loc pe 7 august, unde a fost prezent şi dr. Bernd Fabritius, membru al Bundestagului, alături de un grup de etnici germani de pe Valea Hârtibaciului.

FOTO: Dragoş DUMITRU

Foto: Dragoş DUMITRU



 






comentarii
1 comentarii

Daca a mers mocanitza 7 kilometri fara intarzieri, poate vom vedea si cei 7 metri pe care va merge tramvaiul Sibiu-Rasinari, cu oricate rezerve, pardon, intarzieri! Ca sa fie cunoscute minunatziile patriei. Avioane pe 7 centimentri, cand veom vedea decoland de pe International Airport of Szibiu?
Mick
24.09.2017 21:02
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia