Tribuna
PNL
FOTO: Ce fac „băieții descurcăreți” cu plase de 1,5 kilometri, puse de pe un mal pe altul al Oltului
FOTO: Ce fac „băieții descurcăreți” cu plase de 1,5 kilometri, puse de pe un mal pe altul al Oltului
© AJVPS Sibiu

Reprezentanții AJVPS Sibiu au stricat planul „băieților decurcăreți” care au lăsat  în râul Olt plasele din care peștii nu aveau scăpare.

„Cu ajutorul pescarilor vigilenți, în acțiunea desfășurată ieri (luni – n.r.) în intervalul orar 12.00-16.00, a fost eliminată o plasă de mari dimensiuni. Reprezentanții AJVPS Sibiu, împreună cu echipajele de poliție și de jandarmi din orașul Avrig (...) au intervenit. Lungimea totală a plaselor, pentru că erau legate mai multe plase una de alta, este de 1,5 km. Sunt plase din ață, duble, folosite în pescuitul comercial, plase din care nimic nu are scăpare”, au transmis reprezentanții AJVPS.

Peștele redat mediului, cu cel care nu a mai putut fi salvat, însumează aproximativ 600 de kg.

Potrivit AJVPS, plasa a fost amplasată de pe un mal pe altul, în barajul Avrig pe tronsonul din amonte de stâlpi și în aval de vărsarea râului Porumbacu.

„Pe toată întinderea respectivă, plasele șerpuiau pe fundul apei și tot ce a trecut prin zonă a fost prins”, mai spun reprezentanții pescarilor.

Din speciile găsite în plasele întinse predominau somnul și plătica, Au fost găsite și plătici de 3 kg, precum și mult caras mare și câteva exemplare de avat mare. (L. B.)

 

© AJVPS Sibiu
© AJVPS Sibiu
© AJVPS Sibiu
© AJVPS Sibiu
© AJVPS Sibiu
© AJVPS Sibiu
© AJVPS Sibiu






comentarii
4 comentarii

koruptzionen
politi de avrig sau talmaci
dati la parurean de turnu
sa videtzi ce gasiti
normal dupa ce il anuntzatzi
adie
04.08.2020 17:30
500 de kile de pește, jumate tona, sună a mafie piscicolă clară. Că nu mănâncă atâta o dată cele câteva familii de infractori. E marfă multă care se vinde în rețele comerciale babane. Mulți închid ochii la atâta pește. Că de la cap se-mpute treaba
Fischer Nelu
04.08.2020 22:05
500 de kile de pește, jumate tona, sună a mafie piscicolă clară. Că nu mănâncă atâta o dată cele câteva familii de infractori. E marfă multă care se vinde în rețele comerciale babane. Mulți închid ochii la atâta pește. Că de la cap se-mpute treaba
Fischer Nelu
04.08.2020 22:06
ajvps e partas la braconaj prin permiterea ,, privatizarii,, malurilor Oltului de catre de catre fel de fel imputiti care isi aroga drept de proprietate, adesea imprejmuita,asupra unor zone publice! Pescuitul trebuie permis doar de la rasaritul Soarelui pana la apusul Soarelui,nu ,din Mai pana in Noiembrie 24/7.Cat despre acccesul ,,barcilor,, ce sa mai vorbim, nicio lege, nicio frica ceea ce te face sa crezi ca totul se face cu complicitatea altor ,,baieti destepti,, de pe la ajvps etc, etc, etc......Mi-e sila......
Frayeru Cotizant
05.08.2020 16:12
Din aceeasi categorie
qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Comunicat lansare „Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Judetean Sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia