Tribuna
PNL
Filarmonica Sibiu, prima instituție de gen din țară cu aplicație pentru dispozitive mobile
Filarmonica Sibiu, prima instituție de gen din țară cu aplicație pentru dispozitive mobile
Filarmonica de Stat Sibiu lansează sâmbătă, 4 iulie, aplicația oficială a instituției, devenind astfel prima instituție de acest gen din România cu aplicație pentru dispozitive mobile. Gândită, printre altele, pentru a facilita comunicarea și accesul publicului la informație, cu ajutorul aplicției iubitorii muzicii vor putea asculta înregistrări ale concertelor mai vechi sau vor putea urmări transmisiuni live ale evenimentelor organizate de Filarmonica Sibiu. Odată cu această lansare va fi prezentată și noua platformă www.filarmonicasibiu.ro.


Sâmbătă, 4 iulie, în cadrul festivalului ”Zilele Muzicale Româno-Americane”, va fi lansată oficial aplicația Filarmonicii de Stat Sibiu, instituția devenind astfel prima filarmonică din România cu aplicație dedicată dispozitivelor mobile.
”Perioada de carantină ne-a impulsionat și mai mult în demersul nostru de a oferi această alternativă publicului. Astfel, nu doar oferta noastră culturală este una modernă ci, iată, și puntea de legătură dintre noi și cei pentru care existăm. Este un nou pas spre o normalitate pe care ne-o dorim cu toții”, spune Laurențiu Străuț, secretar Relații Publice la Filarmonica de Stat Sibiu.
Structurată astfel încât să se transforme în cel mai facil instrument de comunicare cu publicul, cu ajutorul aplicației ”Filarmonica Sibiu App” se vor putea achiziționa bilete online și vor putea fi urmărite transmisiuni video. 
Potrivit conducerii Filarmonicii, spectatorii vor putea de asemenea să salveze în calendarul propriu, direct din aplicație, evenimentele la care vor să participe, să primească notificări în timp real asupra unor modificări de program și să facă cunoștință cu membrii orchestrei. 
Aplicația este conectată și va oferi acces direct către paginile oficiale de Facebook, Youtube sau Instagram. 
"O secțiune specială este dedicată celor mai mici melomani intitulată chiar așa ”Pentru cei mici”, în care vom continua latura noastră dedicată educației muzicale. Tot în 4 iulie va fi schimbată și platforma www.filarmonicasibiu.ro, adaptată noilor tendințe tehnologice, și care va fi în corelare directă cu aplicația Filarmonica Sibiu App”, mai spun reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu
"Filarmonica Sibiu App" a fost publicată pe Google Play și Apple Store.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia