Tribuna
Filarmonica de Stat Sibiu, pe scena Festivalului „Opera Copiilor” din București
Ana Maria MĂTUŞOIU
1933 vizualizari
Filarmonica de Stat Sibiu, pe scena Festivalului „Opera Copiilor” din București

 

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va participa în acest weekend la Festivalul „Opera Copiilor” din București. Evenimentul este organizat pentru a treia oară la rând de Primăria Municipiului București în colaborare cu Opera Comică pentru Copii, ediția din acest an având loc între 1-4 iunie.

Seara de sâmbătă, 3 iunie, este rezervată unei Gale de Balet cu soliștii Operei Comice pentru Copii și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul Constantin Grigore.

  • „Este o premieră pentru noi participarea în acest festival și am convingerea că publicul bucureștean va aprecia calitatea artistică a ansamblului orchestrei sibiene. Evenimentul marchează o primă colaborare directă între artiștii celor două instituții muzicale și sperăm că această colaborare va continua și în viitor, în beneficiul publicului din cele două orașe”, a declarat Ioan Bojin, director general al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Concertul va avea loc la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău, sâmbătă, 3 iunie cu începere de la ora 19. Programul serii va cuprinde lucrări semnate de J.Strauss, G. Rossini, F.Lehar, W.A.Mozart, G.Bizet, G.Verdi.

În cadrul festivalului „Opera Copiilor” sunt programate numeroase evenimente în aer liber, pentru întreaga familie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Festivalul are loc în Parcul Herăstrău, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și la Palatul Național al Copiilor.

Ediția din acest an propune activități care se înscriu în patru concepte diferite: spectacole, joacă, distracție și educație.

 

foto: http://www.filarmonicasibiu.ro/  - Ioana Morariu

 

 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA