Tribuna
Festivalul Tribuna Music & More: Dinu Iancu Sălăjanu, solişti şi veteranii Junii Sibiului, Smiley, Lora şi Mihail
Sorana MAIER
4851 vizualizari
Festivalul Tribuna Music & More: Dinu Iancu Sălăjanu, solişti şi veteranii Junii Sibiului, Smiley, Lora şi Mihail
În Piaţa Mare din Sibiu va răsuna, week-endul acesta, muzică de calitate pentru toate gusturile. Festivalul Tribuna Music & More aduce, în 8 iulie, de la ora 20.00, un spectacol pentru iubitorii de folclor: Dinu Iancu Sălăjanu şi orchestra sa, veteranii Ansamblului Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului, soliştii Adriana şi Mariana Anghel, Viorica Telcean, Sergiu Cipariu, Marcel Părău, Nelu Albu şi Traian Stoiţă, acesta din urmă fiind şi prezentatorul spectacolului. În cea de-a doua seară este rândul iubitorilor de muzică pop -rock să se bucure de un superconcert: Smiley, Lora şi Mihail vor cânta timp de aproape 3 ore pentru publicul din Piaţa Mare. Spectacolul va fi prezentat de vedeta TVR, Iuliana Tudor. Festivalul Tribuna Music & More, ediţia a II-a, face parte din proiectul cu acelaşi nume, cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu.


Regal folcloric cu Dinu Iancu Sălăjanu, Junii veterani şi solişti
Sibienii sunt aşteptaţi în 8 iulie, de la ora 20.00, în Piaţa Mare din Sibiu pentru un spectacol extraordinar de folclor. Dinu Iancu Sălăjanu şi orchestra sa, dar şi veteranii Ansamblului Cindrelul - Junii Sibiului vor urca pe scenă pentru un adevărat regal folcloric.
Dinu Iancu Sălăjanu, unul dintre cei mai iubiţi interpreţi de muzică populară din România, mărturiseşte că vine cu drag la Sibiu.
”Spectacolul din 8 iulie va fi o experienţă atât pentru mine cât şi pentru publicul spectator pentru că îmi doresc să mă cunoască mai bine - şi eu să îi cunosc mai bine pe sibieni - deci va fi un spectacol interactiv în care ne vom bucura cu toţii de  muzică, împreună! Vă aştept cu drag!”, spune Dinu Iancu Sălăjanu.
Şi veteranii Ansamblului Cindrelul - Junii Sibiului sunt aşteptaţi cu drag de public.
”Ca în fiecare an, vom sărbători alături de Tribuna. Dacă în primul an al festi­ valului Tribunei am fost pre­ zenţi cu Ansamblul Cindrelul - Junii, anul trecut cu tine­ retul, cu  Ceata Junilor, anul acesta va fi prezentă în spectacolul Tribunei gene­ raţia de veterani ai Junilor Sibiului”, spune Silvia Ma­ crea, coregraful Ansamblului Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului şi  directorul Cen­ trului Judeţean pentru Con­ servarea şi Promovarea Cul­ turii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu.
Pe scenă vor urca şi soliştii: Adriana şi Mariana Anghel, Vio­ rica Telcean, Sergiu Cipariu, Marcel Părău, Nelu Albu şi Traian Stoiţă, acesta din urmă fiind şi prezentatorul spectacolului.

Superconcert cu Smiley, Lora şi Mihail

Smiley, Lora şi Mihail vor urca pe scena Festivalului Tribuna Music & More, programat în 9 iulie 2016, ora 20.00, în Piaţa Mare din Sibiu.
„Abia aştept să mă reîntorc la Sibiu, de fiecare dată e o experienţă nouă, sunt alte emoţii pe care sunt fericit să le trăiesc. Ne vedem pe 9 iulie să facem show, să ne bucurăm de muzică bună şi de vară!”, spune Smiley.
Smiley este unul dintre cei mai prolifici artişti din România, bucurându-se de succes atât ca interpret, cât şi ca producător, compozitor, actor şi om de televiziune.
Şi Lora mărturiseşte că se bucură să vină în faţa publicului sibian.
"Sibiul este un oraş minunat, îl consider unul dintre locurile de suflet foarte dragi mie. Oameni calzi, buni, un public extraordinar de fiecare dată. Abia aştept să reîntâlnesc acest public în data de 9 iulie la Festivalul Tribuna Music & More, ne vom distra şi vom cânta împreună la acest eveniment deosebit cu o încărcătură istorică aparte", ne-a declarat Lora.
Mihail promite surprize, melodii în 3 limbi diferite şi multă distracţie: ”Sibiu, ne vedem cu drag pe 9 iulie, abia aştept să vă văd, am fost o dată la voi şi chiar mi-a plăcut mult de tot: oameni frumoşi, energie faină şi pozitivă. O să vă cânt în română, engleză, rusă, va fi o surpriză. Vă pup şi abia aştept să ne vedem pe 9 iulie”.

 

 

Hitul lui Smiley, „Insomnii” a strâns peste 5 milioane de vizualizări. Sâmbătă, îl ascultăm împreună.

De două zile, Lora a lansat o nouă piesă. „Asha” se va auzi sâmbătă și în Piața Mare. 

 

Mihail vine și el în Sibiu, la Festivalul Tribuna Music&More.

Sâmbătă, Mihail ne prezintă și un „Dans nocturn”.





comentarii
2 comentarii

costica
06.07.2016 07:16
Costica dute la munca dom'le.....
lica
06.07.2016 08:15
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia