Festivalul Rock în Școală, la Liceul „Gustav Gündisch” din Cisnădie – Primul Eveniment de Acest Gen din România

Vineri, 29 noiembrie, Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” din Cisnădie a fost gazda „Festivalului Rock în Școală”, un eveniment unic dedicat culturii rock, fiind primul de acest fel desfășurat într-o instituție de învățământ din România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acest festival a marcat finalul proiectului „Săptămâna Muzicii Rock în școală”, un program educativ non-formal inițiat în școlile din județul Sibiu, care integrează muzica rock în activități școlare predate într-un mod neconvențional. Scopul proiectului este de a oferi elevilor acces la valori culturale și muzicale printr-o abordare interactivă și creativă.

Pe parcursul zilei de festival, elevii au participat la numeroase activități, printre care ateliere, recitaluri, concursuri și concerte, toate dedicate promovării muzicii rock și a valorilor sale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Proiectul s-a desfășurat în 15 școli din județ iar printre cele mai atractive activități s-au numărat: atelierele de chitară și percuție, în care artiști sibieni i-au ghidat pe elevi în descoperirea primelor acorduri și tainele instrumentelor muzicale, personalizarea tricourilor cu simboluri și trupele emblematice ale rockului, ateliere de creație unde elevii și-au pus în valoare creativitatea prin designul propriei chitare.” a declarat Cosmin Marcu, Asociația Culturala PLAY.

Participanții la aceste ateliere au concurat în diverse competiții dar și la un concurs interactiv dedicat mimicii și atitudinii specifice rockului.

„Acest proiect a început în luna octombrie, atunci când noi am făcut un curs pentru doamnele învățătoare, pentru a le ajuta să implementeze acest proiect în școală. 250 de copii din clasele primare au participat la ateliere și momente artistice. Timp de o săptămână, copiii au ascultat multă muzică, au avut discuții la clasă despre instrumente, au cântat și s-au familiarizat cu acest stil de muzică.” profesor Adina Fulop, Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie.

Festivalul s-a încheiat cu un concert rock susținut de trupa sibiană Crocodile Paradoxe, care a interpreta cover-uri celebre.

Proiectul „Săptămâna Muzicii Rock în școală” a urmărit dezvoltarea unor valori precum creativitatea, exprimarea individuală și munca în echipă în rândul tinerilor, precum și încurajarea aprecierii pentru muzica live și respectul pentru tradiții muzicale.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală PLAY, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, SoundCreation și Yamaha Music, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

29 noiembrie 2024 la 12:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 5 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 9 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit