Continental
Tribuna
Fericirea în sfaturile psihiatrului sibian dr. Gheorghe Preda, acum 100 de ani: „Simpatia este un izvor de fericire şi, de multe ori, o afecţiune, o dragoste, o amiciţie chiar poate transforma viaţa grea într-un locaş ceresc”
Sorana MAIER
2334 vizualizari
Fericirea în sfaturile psihiatrului sibian dr. Gheorghe Preda, acum 100 de ani: „Simpatia este un izvor de fericire şi, de multe ori, o afecţiune, o dragoste, o amiciţie chiar poate transforma viaţa grea într-un locaş ceresc”

Una dintre cele mai bogate surse de fericire este afecțiunea. Afecțiunea din familie, dragostea dintre soți, dintre părinți și copii, dintre frați și surori, și mai ales iubirea maternă sunt tot atâtea dovezi că fericirea este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Fericirea nu se află aievea, ci stă în puterea fiecărui individ de a ști să își facă viața mai frumoasă și să se bucure de lucrurile care îi sunt la îndemână, iar dacă are un trai dificil să nu și-l îngreuneze și mai mult, copiii trebuie să fie educați în așa fel încât să știe să își cultive fericirea și înțelepciunea... Acestea sunt doar o parte dintre sfaturile pe care cel mai cunoscut psihiatru din Sibiul secolului al XIX-lea, dr. Gheorghe Preda, le dădea celor din jur.

Dr. Gheorghe Preda este medicul psihiatru sibian al cărui nume îl poartă în zilele noastre Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, a fost unul dintre intelectualii de vază din Sibiu la începutul secolului XX, vicepreședinte al Asociațiunii ASTRA, autor de lucrări de specialitate și conferențiar.

Într-un articol publicat în anul 1922, în revista Transilvania, dr. Gheorghe Preda le vorbea cititorilor despre fericire. Se adresa astfel chiar și celor care nu credeau în acest concept, îndemnându-i să-și facă viața mai frumoasă, să își cultive calitățile, să își îmbunătățească educația.

„O definiţie precisă şi complectă a cuvântului fericire nu trebuie să fie dată, deoarece în concepţia acestui cuvânt intră atâtea elemente diferite şi câteodată chiar contradictorii, încât cuprinderea lor în o definiţie prea generală, nu ar avea alt efect decât să mărească numărul acelora ce neagă existenţa ei. Pentru înţelegerea celor ce urmează, voi considera fericirea deci ca satisfacţiunea cât se poate mai complectă şi cât se poate mai durabilă a unei acţiuni a noastre, sau a acţiunilor altora — la care noi participăm cu unul din simţurile noastre, — satisfacţiune care negreşit ne aduce o mulţumire sufletească. Definiţia altfel dată nu exprimă o abstracţiune pură, nu formează o axiomă, ea arată numai că fericirea este ceva individual şi instabil, că are mai multe forme, că este relativă ca conţinut şi furată, arată însă ceva ce trebue să fie cunoscut de toţi, anume că această fericire este accesibilă tuturor şi că nu poate fi considerată ca an bloc de stâncă unit, dar ca un mozaic cu diviziuni şi subdiviziuni mai mari sau mai mici, locuşoare ce ar exprimă satisfacţiuni sau mulţumiri sufleteşti şi din care fiecare din noi îşi poate avea partea sa, fie în decursul îndepărtat al unui an sau al unei luni; fie în acel apropiat al unei zile sau chiar a unei ore din zi”, era de părere dr. Gheorghe Preda, în articolul „Mijloace pentru obținerea fericirei” (Revista Transilvania, An. LIII. Nr. 4, Aprilie 1922, pp. 264-273.)

Dacă fericirea poate însemna lucruri diferite de la un individ la altul, fericirea poate fi diferită chiar și pentru aceeași persoană, în funcție de starea sa sufletească, de timp sau de alte condiții, iar diferența dintre caracterele noastre face ca forma fericirii spre care tindem la un moment dat „să fie de multe ori alta, decât aceea după care am alergat în trecut, iar diferitele caractere fac ca aceea ce constitue o fericire pentru unul, să fie o adevărată nenorocire pentru altul”.

Medicul sibian era de părere că pentru a fi fericit, omul are nevoie și de o serie de trăsături înnăscute, de sănătate, de aptitudini intelectuale, iar fericirea poate lua diferite forme, de la un individ la altul sau chiar de la un moment la altul.

Iar educația joacă un rol esențial în obținerea fericirii, era de părere psihiatrul sibian.

„Cum mijlocul pentru a obţine una oarecare, sau chiar mai multe din aceste forme de fericiri este educaţia, datori suntem să dăm fiecărei forme de fericiri educaţia corespunzătoare. Fericirei fizice va corespunde educația fizică; celei intelectuale formarea spiritului; celei afective sau sentimentale, educația sensibilității afective; celei morale cultura voinței cu direcția bună a imaginației. [...] Datori suntem negreşit să formăm spiritul sau judecata noastră în vederea unei fericiri şi de aceea din cunoştinţele asimilate ca şi din vieaţa petrecută în lumea sufletelor mari, trebuie să ne formăm idealuri, pentru ajungerea (atingerea n.r.) cărora, să păstrăm convingerea că orice suferinţe, orice mizerie sau luptă etc. (ce întâmpinăm în cale), nu poate fi decât principii de succes şi de bine. Educaţia estetică va merge mână în mână cu acea intelectuală pentru obţinerea formei de fericiri intelectuale. În acest scop trebue să ne învăţăm a cunoaşte frumosul, să ne învăţăm să primim lucrurile din natură sub o strălucire agreabilă, să ne educăm a privi şi admira un peisaj sau un obiect de artă, să valorificăm scenele ideale ale poeziei sau ale istoriei, să ascultăm o muzică, etc. Educaţia aceasta estetică dezvoaltă imaginaţiunea şi aceasta din urmă împodobeşte vieaţa noastră şi o face să apară cât se poate mai ideală”, scria dr. Gheorghe Preda.

 

„Cu cât dăm mai mult, cu atât avem şi noi mai mult”

 

Psihiatrul sibian face o pledoarie și pentru visători și idealiști, mărturisind că admiră felul în care astfel de oameni pot găsi prilej de fericire în propriile sentimente:

„Idealiştii nu trebue ironizaţi, căci ei sunt acei care au inima şi spiritul totdeauna viu, sufletul totdeauna avid de a înţelege, de a cunoaşte, de a iubi; ei sunt acei ce rămân veşnic tineri, răspândesc totdeauna veselie în jurul lor şi se bucură de cele mai multe mulţumiri sufleteşti în vieaţă.

În educaţia intelectuală şi estetică, poeţii şi artiştii rămân acei ce vor juca rolul cel mai important, întrucât ei singuri pot evidenţia calităţile sufletului nostru şi ne pot arătă frumuseţea vieţei. Nici fericirea intelectuală şi artistică nu este de ajuns, trebue să apelăm de cele mai multe ori la forma de fericire afectivă. Simpatia este un izvor de fericire şi de multe ori o afecţiune, o dragoste, o amiciţie chiar poate transforma pentru un timp mai lung sau mai scurt, vieaţa grea într-un locaş ceresc. E de ajuns să amintim fericirea afectivă ce o avem în familie, pentru a înţelege valoarea acestei forme de fericiri. Dragostea dintre soţi, aceea dintre părinţi şi copii sau aceea dintre fraţi şi surori, etc, cât mai ales fericirea afectivă maternală, care se obţine cu atâta sacrificiu şi abnegaţiune, sunt dovezile accesibilităţii acestei forme de fericiri pentru fiecare din noi. Cultivând deci blândeţea, tandreţa, sensibilitatea afectivă, vom căută prin această educaţie a afectivităţii să arătăm nu numai foloasele ce se pot obţine prin posedarea lor cât şi acele obţinute prin felul de a şti să dăm şi aproapelui nostru fericirea sentimentală de care are nevoie, ştiut fiind faptul, că cu cât dăm mai mult, cu atât avem şi noi mai mult. Ingratitudinea şi trădarea cu care se răsplăteşte de cele mai multe ori bunătatea şi dragostea noastră nu ne pot împiedecă de a continua mersul pe această din urmă cale bună. Noi nu putem, niciodată fi victimele bunătăţii şi dragostei puse în actele noastre şi aceasta pe motivul că nimenea nu ne poate lua plăcerea sau mulţumirea sufletească ce am avut-o în momentul când am fost bun sau când am iubit”.

 

Despre fericire și educație

 

Redăm mai jos câteva fragmente din scrierea psihiatrului sibian, texte de citit în vremuri tulburi:

  • „Un mijloc bun de autoeducaţie care ne poate duce la fericire este lectura constantă a bunilor autori. Negreşit se vor căută scrierile autorilor cari contribuesc să orienteze spiritul cetitorului spre optimism”
  • „Căci între acel ce-şi măreşte nemulţumirile date de soartă prin slăbiciune de voinţă şi caracter sau prin exigenţe, şi acel care Ie ameliorează prin reconfort moral, intelectual, afectiv, ca şi prin buna sa umoare [umor], nu este oare mai înţelept acest din urmă care se acomodează filozoficeşte la aceia ce el crede că nu poate evita?”
  • „Celor ce neagă existenţa fericirei pe pământ nu le putem spune, de cât că chiar dacă o astfel de fericire (precum o înţeleg ei), nu ar există, totuşi pentru binele familiei, pentru binele societăţii, sau pentru acel al omenirei, noi suntem datori să b inventăm întru cât această fericire e strâns legată de speranţe, de idealuri, cu un cuvânt de existenţa noastră.”
  • „Educaţia prea generală care se face astăzi de diferiţi educatori, constitue o eroare întrucât nu se ţine seamă în această educaţie, nici de psihologia educatului, nici de diferenţele individuale dintre educaţi. Vina negreşit nu poate fi atribuită acestor educatori a căror număr este relativ foarte mic faţă de acel al educaţilor. Rezultatele însă a acestei educaţii generale le vedem. Ele se pot compară cu acele obţinute de un medic care având de îngrijit în o sală (destul de mare), bolnavi cu boli diferite, ar aplica pentru toţi bolnavii acelaş tratament, sub motiv că se găsesc în aceaşi sală”
  • „Când e vorba de educaţie, deci trebuie să ne gândim totdeauna la faptul că toată viaţa unui om poate fi sdruncinată atunci când este silit a săvârşi un serviciu sau un lucru pentru care nu eră făcut.”
  • „Obstacolele ce se opun obţinerei formelor de fericiri expuse mai sus, provin unele de la noi, altele din afară. Printre cele dintâi menţionăm: lipsa de ocupaţie ce aduce cu sine plictiseala şi pentru care nu avem alt remediu, decât munca. Când e vorba însă de muncă trebue să arătăm că pe cât timp o muncă ordonată, voluntară, plăcută, atrăgătoare şi lipsită de sâcăială aduce fericirea; pe atâta o muncă care nu îndeplinește aceste condiţiuni aduce oboseala şi cu ea surmenajul care de altfel constituie un obstacol destul de serios al fericirei”
  • „În vederea obţinerei deci a acestei forme de fericiri, datori suntem să ne fortificăm voinţa şi caracterul în sensul de a domină instinctele, tendinţele rele ereditare şi în special impulsivitatea noastră; să ne impunem prin o serie de idei şi obiceiuri a construi ,cu timpul, în noi, o personalitate superioară personalităţii ereditare”.
    © Dr. Gheorghe Preda





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia