Tribuna
Fată de 21 de ani din Braşov, ucisă la Sibiu. Un tânăr, bănuit că ar fi comis crima, a fost prins
Dumitru CHISELIŢĂ
1407 vizualizari
Fată de 21 de ani din Braşov, ucisă la Sibiu. Un tânăr, bănuit că ar fi comis crima, a fost prins
© IPJ Sibiu

IPJ Sibiu anunţă că sâmbătă, în jurul orei 15.30, a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin ar fi decedată și care ar prezenta leziuni în zona gâtului, într-un imobil din Sibiu.

La fața locului au sosit polițiști, criminaliști şi un medic legist care au constatat că victima decedase şi că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din județul Brașov.
Din cauză că, în urma examinării la faţa locului a cadavrului tinerei au existat suspiciuni că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Polițiștii împreună cu procurorul de caz şi cu sprijinul jandarmilor montani de la Păltiniș, au idenificat şi prins o persoanpă suspectă: un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din jud. Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima. 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB