Tribuna
Expoziția „Biblioteca Centrală a Asociațiunii: Bibliotecarii astriști”, disponibilă la Biblioteca ASTRA
Expoziția „Biblioteca Centrală a Asociațiunii: Bibliotecarii astriști”, disponibilă la Biblioteca ASTRA

Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu găzduiește începând de joi, 5 august,  expoziția „Biblioteca Centrală a Asociațiunii: Bibliotecarii astriști”, activitate care se înscrie în programul ASTRA 160.

În cadrul acesteia, sunt expuse reproduceri ale unor imagini reprezentându-i pe Visarion Roman (1861 - 1950), Nicolae Cristea (1865 - 1870), Ioan Maxim (1870 - 1872), Ioan Crețu (1872 - 1877), Nicolae Petra-Petrescu (1877 - 1882), Ioan Crișan (1883 - 1888), Petru Șpan (1888 - 1889), Octavian Goga (1909 - 1910), Ioan Banciu (1910 - 1928), Victor Lazăr (1928 - 1929), Horia Petra-Petrescu (1929 - 1945), Aurel Gherasim (1940 - 1952).

De asemenea, amatorii de istorie locală vor descoperi acte care cuprind detalii despre remunerațiile bibliotecarilor, regulamente de organizare a Bibliotecii, un model de fișă de înscriere a cititorilor de la începutul secolului al XX-lea, documente care aduc la lumină acțiunile de epurare a colecțiilor Bibliotecii Centrale a Asociațiunii în anul 1946, la scurt timp după instaurarea regimului comunist, o serie de volume ale căror autori sunt: Nicolae Petra-Petrescu, Eugenia Crișan, Elena Dunăreanu, Mircea Avram. 

„Cea de-a doua expoziție documentară având ca subiect Biblioteca Centrală a Asociațiunii și bibliotecarii acesteia aduce la lumină o serie de documente importante, evidențiind portretele celor care au consolidat rolul și statutul acesteia pe parcursul secolului trecut”, remarcă Bogdan Andriescu, doctor în istorie, bibliotecar, cercetător și curator al expoziției.

Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA  a luat ființă în urmă cu 160 de ani, în toamna anului 1861, din inițiativa și prin eforturile și contribuțiile conjugate al unor ilustre personalități culturale și autorități ecumenice ale vremii. Încă de la început, Asociațiunea a avut bine definite obiectivele pe care avea să le înfăptuiască în calitate de instituție culturală de referință a românilor transilvăneni: • impulsionarea progresului educațional și a prosperității materiale a națiunii prin susținerea și consolidarea culturii române, • cultivarea sentimentului național, • emanciparea spirituală a românilor ardeleni, • stimularea literaturii naționale, • ridicarea nivelului cultural, spiritual și educațional al populației, • înființarea de societăți și așezăminte culturale și organizarea de activități și evenimente culturale în mediul urban și rural (societăți literare, școli, biblioteci, muzee și teatre, conferințe, prelegeri, cursuri, șezători), susținerea apariției publicațiilor în limba română, • organizarea de reuniuni științifice și artistice, • acordarea de burse de studiu și sprijin financiar pentru instituțiile școlare, • încurajarea învățării și practicării meseriilor, • înființarea de asociații agricole, cooperative și bănci populare, • încurajarea și dezvoltarea ramurilor agriculturii naționale.

Expoziția documentară este deschisă publicului interesat în perioada 5 – 31 august, de luni până vineri, între orele 8 și 20, în Foaierul bibliotecii (Str. George Barițiu, nr. 7, parter).

 

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia