Tribuna
(EXCLUSIV) Daniel Niculae, la primul meci al sibienilor în calitate de președinte executiv al clubului FC Hermannstadt
Ovidiu BOICA
1143 vizualizari
(EXCLUSIV) Daniel Niculae, la primul meci al sibienilor în calitate de președinte executiv al clubului FC Hermannstadt
© prosport.ro

 

Daniel Niculae este noul președinte executiv al echipei sibiene FC Hermannstadt. El a pus la punct împreună cu finanțatorii clubului de pe ”Municipal”, în aceste zile, ultimele detalii ale colaborării, iar în această seară îi va urmări pe ”alb-roșii” din tribunele Stadionului ”Ion Oblemenco” la meciul cu Universitatea Craiova, conform surselor noastre.

Fostul președinte al Rapidului va face din nou echipă cu antrenorul Marius Măldărășanu, cu care a fost coechipier la Rapid în anii 2000 și cu care a fost aproape de a colabora încă de anul trecut.

Știu că sunt discuții pentru a veni un președinte. Că va fi el, că nu va fi el, important este ca acest club să aibă un președinte.

Am fost colegi, am jucat împreună. A existat și un moment în care puteam lucra împreună. Și în trecut, când a început proiectul cu Rapid. Și anul trecut. Dar, dacă va fi să fie aici, bine. Repet, la lucrurile astea trebuie să vă răspundă altcineva”, afirmase antrenorul Marius Măldărășanu în conferința de presă de ieri”, declarase Măldărășanu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Filarmonica de Stat Sibiu

Filarmonica Sibiu

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Tribuna