Tribuna
Examenul de Titularizare în învățământ, programat în 15 iulie
Examenul de Titularizare în învățământ, programat în 15 iulie
© Arhiva TRIBUNA
Profesorii vor susține proba scrisă pentru titularizarea în învățământ în 15 iulie. Conform MEC, metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost aprobată prin ordin de ministru și transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.


"Proba scrisă pentru titularizarea în învățământ va avea loc în data de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare. Repartizarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă. Pentru titularizarea cadrelor didactice este nevoie de minimum nota 7 (șapte)", spun reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării. 
Potrivit acestora, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului COVID-19, au fost operate mai multe modificări în metodologia de mobilitate a personalului didactic. Astfel, proba practică și inspecția la clasă nu se vor mai susține, fiind eliminate - pentru anul în curs - prin OUG nr. 70/2020. În schimb, candidații care au studiat într-o altă limbă decât cea în care urmează să se realizeze predarea vor susține și o probă de limbă care va fi evaluată cu calificativul „Admis/Respins”.
O altă modificare constă în faptul că atât documentele de înscriere pentru mobilitate, cât și depunerea contestațiilor pot fi transmise și online. Totodată, ședințele de repartizare a posturilor se pot desfășura și online.
"Transferul consimțit și pretransferul între unitățile de învățământ au fost eliminate prin ordonanță de urgență. Aceste etape se vor realiza prin repartizare organizată de către inspectoratele școlare. Etapele de transfer consimțit și de pretransfer la cererea personalului didactic au fost modificate astfel: cadrele didactice își vor depune dosarul de înscriere pentru această etapă la inspectoratele școlare, iar acestea vor organiza repartizarea candidaților", precizează MEC.
Potrivit Ministerului Educației, a fost eliminată și proba de interviu  pentru candidații care doresc să ocupe un post în regim de „plata cu ora”.





comentarii
1 comentarii

O, de cand tot astept sa nu mai sustin inspectia la clasa! Era pierdere de timp. Oricum toata lumea lua 10. Nota asta ii ajuta pe cei cu 6 si 7 la scris!
26.05.2020 07:45
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia