Continental
Tribuna
Elevii vor circula gratuit pe mijloacele de transport în comun rutiere. Anunţul ministrului Educaţiei
Rareș BIŢU
1946 vizualizari
Elevii vor circula gratuit pe mijloacele de transport în comun rutiere. Anunţul ministrului Educaţiei

Elevii vor putea circula gratuit pe baza carnetului de elev vizat de unitatea şcolară de care aparţin. Decizia a fost anunţată, astăzi, de Ministerul Educaţiei după o ședință desfăşurată la sediul ministerului unde au participat ministrul Dezvoltării, un secretar de stat din Transporturi și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța.
“Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară”, a anunțat Ministerul Educației. 
Potrivit reprezentanţilor Asociației Elevilor din Constanța, elevii vor beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun rutiere.

Cu acelaşi prilej, Ministerul Educației a precizat că va modifica Legea educației, prin Ordonanță de Urgență, după ce Curtea Constituțională a decis că decontarea pe “bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare, potrivit edupedu.ro.


Iată comunicatul integral transmis de Ministerul Educației:


“Ministerul Educației și Cercetării îi sprijină pe elevi: li se va deconta transportul!
La inițiativa ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, în ultimele două săptămâni au avut loc mai multe întâlniri interministeriale pe tema asigurării transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.
Astăzi, la sediul ministerului, a avut loc întâlnirea de lucru convocată de Monica Anisie. Au răspuns invitației domnul Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, domnul Ionel Scrioșteanu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, însoțiți de echipele tehnice, precum și reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor și ai Asociației Elevilor din Constanța.
În cadrul întâlnirii au fost convenite următoarele:
Pe termen scurt, pentru a debloca situația decontării transportului elevilor, este necesară emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Modificarea este necesară pentru a pune în concordanță legislația cu decizia Curții Constituționale a României, care a statuat că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituțională, deoarece creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.
Ulterior, în termen de 30 de zile, se va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport și să prevadă noi tarife maximale;
Începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor circula gratuit pe baza carnetului de elev, vizat de către unitatea școlară, sens în care ministerele implicate vor elabora un proiect de act normativ.
Elevii au confirmat participarea la întâlnirea de lucru de săptămâna viitoare, care are drept temă discutarea hotărârii de Guvern menite să abroge HG 863/2016.”





comentarii
2 comentarii

Păi dacă circulă pe baza carnetului de note, poate ajung și la școală. Dar cum decontează carnetul?
23.01.2020 23:45
Păi dacă circulă pe baza carnetului de note, poate ajung și la școală. Dar cum decontează carnetul?
23.01.2020 23:46
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia