Tribuna
Elevii de la Școala "Ioan Slavici" au "urcat" pe Everest și au călătorit în lumea păsărilor
Elevii de la Școala
Săptămâna "Altfel" a fost una palpitantă pentru elevii Școlii Gimnaziale "Ioan Slavici" din Sibiu, care au participat, în perioada 15 - 19 aprilie, la fel de fel de evenimente interesante.


"Elevii au participat cu mare nerăbdare alături de cadre didactice, părinți, invitați, parteneri educaționali, la activități de tip cultural-educativ-recreativ, care - sunt convinsă - că i-au făcut să înțeleagă cât de imporatant este să participe și să adauge atâtea lucruri frumoase și interesante. La sfârșitul fiecărei zile, sunt convinsă că se simțeau cu toții mai împliniți, mai relaxați, sunt convinsă că fiecare zi a fost o poveste", a spus prof. Alina Soare - Popescu, directorul Școlii Gimnaziale "Ioan Slavici" din Sibiu.
Programul acestei săptămâni a fost unul complex, după cum adaugă directorul unității.
"Elevii au urcat pe Everest împreună cu domnul Teodor Tulpan, au călătorit în lumea păsărilor împreună cu domnul Tiberiu Tioc, au vizitat clubul ecvestru, au pășit pe drumul pâinii, au intrat într-o lume specială cu copii speciali, au mers în excursii și drumeții, au participat la activități de educație ecologică pe Dealul Gușteriței, au descoperit secretul albinelor, au participat la diferite proiecte educaționale, au gătit , s-au jucat, au avut workshop-uri de pictură, au înțeles rolul unei alimentații sănătoase. De asemenea, au venit încântați de vizitele la muzeele sibiene, la Grădina Zoologică, au realizat ornamente de Paști, au conștientizat importanța muncii în echipă, prin jocurile sportive organizate, s-au relaxat în gradina școlii la un picnic, la un carnaval al primăverii și multe alte ateliere de lucru. Săptămâna s-a încheiat cu jurnalul săptămânii și cu expoziția realizată în școală în cadrul Proiectului regional ", a mai explicat prof. Alina Soare - Popescu. (A. M.)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia