Tribuna
Elevii cu medii sub 5 la Evaluarea Naţională, obligaţi să urmeze învăţământul profesional
Elevii cu medii sub 5 la Evaluarea Naţională, obligaţi să urmeze învăţământul profesional
© Arhiva TRIBUNA
Absolvenții clasei a VIII-a care vor susţine anul viitor Evaluarea Naţională şi nu vor obţine media 5 ar putea fi obligaţi să urmeze cursurile învăţământului profesional. Aceasta este o propunere ce aparţine Ministerului Educaţiei şi avizată favorabil, miercuri, de partenerii sociali ai instituţiei, arată Mediafax.

 

Măsura se va aplica începând cu anul şcolar următor.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar, (FNAP-I.P) Iulian Cristache, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligativităţi, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevii în cauză.


„Propunerea a venit de la Ministerul Educaţiei Naţionale. (...) Decizia nu a fost uşor de luat acolo, în Comisia de Dialog Social, din ce reţin, sindicatele au susţinut, inclusiv noi, cu nişte amendamente de fond, dacă doriţi, prin care am spus că este binevenită ideea dar ar trebui anunţată pentru actualii elevi care intră acum în clasa a V-a, adică pentru începutul de gimnaziu, astfel încât să aibă timp să pregătească familia, să ştie copiii şi Ministerul Educaţiei Naţionale să întreprindă nişte acţiuni compensatorii prin consilieri de orientare şcolară, prin probabil eventual şi nişte programe şcolare mai adaptate care să poată să ajute aceşti copii care vor merge spre un învăţământ profesional, adică să dobândească la nivel de competenţă abilităţi practice”, a declarat Iulian Cristache, potrivit sursei citate.

 





comentarii
2 comentarii

Nu e normal sa obligi pe cineva sa faca un numit lucru. Doar nu mai traim in dicttatura! inteleg sa u mai fie repartizati in prima faza, dar pot sustine o noua testare si sa ocupe locurile ramase!
un pedagog de scoala noua
15.08.2019 20:12
Nu fiti rai domnilor cei cu medii sub -5- sunt viitorii conducatori ai tarii-- Spun asta fiindca astazi in guvern sunt mai toti analfabeti ,agramati -- pusi in functii nu dupa merite ci dupa cum asculta si indeplinesc comenzile date de partid(adica slugi )-- Din aceasta cauza -Romania e pe butuci
mike
17.08.2019 07:13
Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia