Profitând de scurta vacanță pe care-au luat-o echipele cu ocazia sărbătorilor de iarnă, curiozitatea ne-a împins să căutăm jucătorii care au evoluat la FC Hermannstadt și care se regăsesc acum în loturile formațiilor din Superligă, iar imaginația ne-a dat ghes să alcătuim un eventual ”unsprezece” al selecționatei formate din aceștia. Printre jucători îi regăsim, printre alții, pe Gabriel Debeljuh, fostul golgeter al echipei de pe ”Municipal”, mijlocașii centrali Baba Alhassan și Mino Sota, unul devenit între timp campion cu FCSB, al doilea plecat, vara trecută, la Sepsi OSK, dar și pe Gabi Iancu, atacantul reîntors la Farul sau pe unul dintre cei care au contribuit la prima promovare a echipei sibiene în Liga 2, Lucian Dumitriu, acum la Petrolul.
TOMA NIGA (27 ani, portar, în prezent la CSM Politehnica Iași)
Goal-keeper-ul a fost împrumutat la FC Hermannstadt de FCSB între februarie 2018 și iunie 2019, aflându-se în lotul echipei care a promovat pentru prima dată în Liga 1, vechea denumire a Superligii și care a disputat finala Cupei României, pe ”Arena Națională”, pierdută cu 2-0 în fața Universității Craiova.
În primul sezon la Sibiu, Toma Niga a fost distribuit de antrenorul Alexandru Pelici de șapte ori în primul ”unsprezece”, dintre care șase meciuri au fost de campionat, primind câte un gol doar în două dintre ele, la remiza cu Chindia (1-1), în deplasare, și acasă, cu CS Mioveni, în victoria cu 2-1.
În Cupa României, Niga a apărat poarta lui Hermannstadt în turul semifinalei cu Gaz Metan, pe stadionul din Parcul Sub Arini, la victoria cu 1-0.
Apoi, în sezonul 2018/19, Niga a apărat și mai puțin, doar în patru meciuri, jumătate în campionat, jumătate în Cupă. În Liga 1, a fost titular în remiza cu Concordia, la Chiajna (2-2) și înfrângerea din Ștefan cel Mare, 2-0 cu Dinamo, iar în Competiția KO, la jocurile de acasă cu FC Voluntari, câștigat cu 3-0, în 16-imi, și eșecul de la Pitești, 3-2 cu FC Viitorul, care i-a privat pe sibieni de o a doua calificare consecutivă în semifinale.
Revenit la FCSB, a fost trimis o perioadă la echipa a doua a ”roș-albaștrilor”, iar în vara anului 2022 a ajuns la Foresta Suceava, de unde, în urmă cu un an, a fost luat de CSM Poli Iași.
Cota de piață actuală a lui Toma Niga este de 50.000 de euro.
ALEXANDRU PANTEA (21 ani, fundaș dreapta, FCSB)
Tânărul fotbalist a fost împrumutat de sibieni de la FCSB în sezonul 2021/22, contribuind la revenirea după numai un an a lui FC Hermannstadt în prima divizie.
Antrenorul Marius Măldărășanu a avut mare încredere în Pantea, de vreme ce l-a folosit în majoritatea meciurilor. Practic, fundașul dreapta a ratat un singur joc, cel de la Hiurgiu, cu Astra, din cauza suspendării pentru cumul de ”galbene”. El a jucat în 18 meciuri din sezonul regular și toate celelalte 10 din play-off-ul Ligii 2.
În Cupa României, Măldărășanu l-a folosit doar în două jocuri, cu CAO Oradea și Filiași pentru că ultima i-a eliminat pe sibieni la loviturile de departajare.
Pantea are o prezență în naționala mare a României, la victoria cu 5-0, de la Chișinău, din noiembrie 2022, când selecționerul Edward Iordănescu l-a aruncat în luptă pentru ultimele 20 de minute.
Înainte de asta, sibianul Adrian Văsîi l-a remarcat, folosindu-l la naționalele U16 și U17 în cinci partide, dar cele mai multe selecții le-a avut la U19, cu Laurențiu Roșu, marcând și 3 goluri în cele 11 meciuri.
Revenit la FCSB, în primul sezon Pantea a fost folosit în 17 meciuri de campionat, unul în Cupă, 4 în Conference League și două în calificărileEuropa League. N-a marcat, dar a dat trei pase decisive.
Apoi, în 2023/24, a adunat 20 de meciuri în Supercupă, unul în Cupa României și două în calificările Europa League.
Anul acesta competițional, Pantea a strâns numai 5 meciuri în campionat, unul în Europa League și două în Cupă pentru că are o concurență serioasă pe post, pe Vali Crețu.
Alexandru Pantea este cotat în prezent la 800.000 de euro pe site-urile de specialitate.
PATRICIO MATRICARDI (30 ani, fundaș central, Argentina, FC Botoșani)
Fundașul argentinian a fost adus în România de FC Hermannstadt în ianuarie 2021 de la Rotor Volvograd, din eșalonul secund al Rusiei și s-a făcut repede remarcat. DIn nefericire, odată cu retrogradarea sibienilor, a plecat la cealaltă prim-divizionară din județ, Gaz Metan Mediaș, cu care a retrogradat, de asemenea.
La FC Hermannstadt, antrenorii Liviu Ciobotariu (ianuarie - martie) și Eugen Beza (martie - iunie) l-au folosit pe Matricardi în 14 meciuri, în 11 fiind titular, marcând un gol, în play-out, singurul al lui Hermannstadt în înfrângerea cu Astra Giurgiu de pe teren propriu (3-1). El n-a făcut parte din lot la ”dubla” din barajul cu CS Mioveni (0-0 în deplasare, 1-2 la Mediaș), în urma căruia echipa sibiană a retrogradat.
Ajuns la Gaz Metan, Matricardi a bifat 27 de meciuri și 3 goluri în campionat, cărora le-a adăugat o prezență în Cupă.
Apoi a plecat la FC Voluntari, unde a stat două sezoane. În primul, a fost folosit în 38 de meciuri: 35 în Superligă, unul în play-off-ul pentru calificarea în Conference League și două în Cupa României.
În ediția 2023/24, a adunat 36 de meciuri (un gol) în campionat și 3 (un gol) în Cupa României, dar odată cu retrogradarea ilfovenilor - argentinianul fiind la a treia retrogradare cu o echipă din România - a plecat la FC Voluntari, rămânând în Superligă.
La echipa moldavă, la care a ajuns după debutul sezonului, a fost folosit până acum în 18 meciuri, dintre care două în Cupă.
Patricio Matricardi are o cotă de piață de 400.000 de euro pe transfermarkt.com.
PAUL ANTOCHE (32 ani, fundaș central, Unirea Slobozia)
Originar din Vatra Dornei, Antoche a ajuns la FC Hermannstadt tocmai de pe Litoral, de la Unirea Constanța, echipă din Liga 2. A venit la Sibiu, tot în Liga 2, sub comanda lui Măldărășanu pentru reconstrucția echipei și să dea o mână de ajutor la revenirea ”alb-roșilor” pe prima scenă.
La FC Hermannstadt a stat trei ani, dar concurența serioasă pe post a făcut să nu prindă prea des echipa.
Așa se face că în sezonul de Liga 2, a jucat în 17 partide, fiind titular în nouă, contabilizând totodată și două prezențe în Cupa României, fără să înscrie vreun gol.
Anul viitor competițional, a debutat în Superligă în august 2022, în victoria de-acasă cu FC Voluntari (2-1). A adunat 14 jocuri în sezonul regular și 5 în play-out, plus 3 în Cupă. Măldărășanu l-a titularizat în 13 partide, fiind prezent pe gazon puțin peste 1.800 de minute.
La al dolea an în Superligă cu FC Hermannstadt, Antoche a jucat mult mai puțin, doar 91 de minute strânse în 7 meciuri, în Superligă. În Cupă, a prins patru meciuri ca integralist. Nici în acest sezon n-a marcat primul său gol în Superligă.
Așa se face că, în vara anului trecut, a plecat la nou-promovata Unirea Slobozia, unde se bucur de mai multă atenție. A fost integralist în 16 meciuri, în Superligă, iar în Cupă, a fost introdus pe final în jocul cu Csikszereda (0-1), în urma căruia ialomițenii au părăsit prematur competiția.
Oarecum surprinzător, în turul sezonului regular, nu s-a aflat nici măcar în lot, la Sibiu, cu FC Hermannstadt (1-1), în schimb a jucat în retur toate cele 90 de minute, când sibienii s-au impus cu 2-1.
Primul gol în Superligă însă se mai lasă așteptat.
Paul Antoche are o valoare de piață de un sfert de milion de euro.
RAUL OPRUȚ (26 ani, fundaș stânga, Dinamo București)
Fundașul născut la Caransebeș a fost adus în fotbalul românesc, la nivelul seniorilor, de FC Hermannstadt din Italia, de la Genoa U19 și a fost unul dintre cei mai longevivi jucători ai sibienilor și printre cei mai iubiți de suporterii ”alb-roșilor”.
Opruț a venit la FC Hermannstadt la insistențele impresarului Răzvan Zamfir, mâna dreraptă a lui Iuliu Mureșan, ”uns” de puțină vreme președintele clubului de pe ”Municipal”.
În primul sezon, a fost folosit în 33 de meciuri, din primul minut în fiecare, doar în patru fiind înlocuit pe parcurs.
În 2020/21, a lipsit doar în două jocuri din sezonul regular, fiind pe teren în 28 și la celel 9 din play-out și două din barajul pentru menținerea în Superligă, cu CS Mioveni. A ratat doar întâlnirile cu Dinamo și Gaz Metan. Atunci și-a trecut în cont golul de debut în primul eșalon din România, contra Viitorului, în înfrângerea din deplasare (2-1).
După retrogradare, s-a numărat printre puținii care au rămas alături de sibieni și în Liga 2, având un aport important la revenirea în elită, în anul imediat următor.
În sezonul 2021/22, a lipsit doar la trei meciuri, în victoria cu Dacia Unirea Brăila, la Mediaș (6-0), fiind suspendat, apoi la remizele cu Ripensia (2-2) și Unirea Dej (1-1). În Liga 2 a jucat în 26 de partide, fiind de fiecare dată titular, iar în 20 de jocuri a fost integralist.
A marcat un gol, la Giurgiu, în victoria cu Astra (5-0), iar în Cupă, Măldărășanu i-a dat banderola în jocul de la Oradea, câștigat cu 1-0 în fața celor de la CAO.
La revenirea sibienilor în Superligă, a rămas om de bază, un abonat la ”unsprezecele” de start. Cifrele lui Opruț în sezonul 2022/23: 26 de meciuri în sezonul regular, 8 în play-out (două goluri), două pase de gol, 5 jocuri în Cupa României. Titular în toate cele 26 de meciuri din Superligă, integralist în 24. Postul l-a și expus însă, iar din dorința de a se achita cât mai bine de sarcinile primite s-a ales cu nu mai puțin decât 11 avertismente, cumulul de ”galbene” făcându-l să rateze câteva jocuri.
A început la FC Hermannstadt și sezonul 2023/24, dar după jocurile cu Farul, pierdut cu 1-0, pe ”Municipal” și victoria de la Iași (3-1), a fost vândut pe 400.000 de euro în Belgia, la Kortrijk. În Jupiter Pro League a bifat însă doar două prezențe, motiv pentru care, în iarnă, FC Hermannstadt a reușit să-i obțină împrumutul până la finalul anului competițional.
Măldărășanu l-a avut la dispoziție 17 meciuri și l-a titularizat de fiecare dată, înlocuindu-l doar în două jocuri, și atunci pe final. A marcat un gol, tocmai în poarta lui Dinamo, în victoria cu 3-0, de pe ”Municipal”.
Sibienii aveau posibilitatea de a obține un nou împrumut, antrenorul Măldărășanu și l-ar fi dorit în continuare, dar pe postul respectiv, în pregătiri, a fost forțat Kevin Ciubotaru, un under, variantă care n-a dat roade, așa că a fost adus portughezul Tiago Goncalves.
Opruț era însă deja în curtea lui DInamo, împrumutat de Kortrijk, iar Zeljko Kopic l-a folosit aproape meci de meci. Fundașul stânga a jucat în 18 meciuri de campionat, o singură dată intrând pe parcurs. A marcat cu Gloria Buzău, în victoria cu 4-1, iar cu Farul a luat al doilea ”galben”, fiind eliminat.
În Cupă, Raul Opruț a fost folosit în trei partide.
Fundașul de 26 de ani are patru prezențe în naționala mare a României. A debutat cu Slovenia, în amicalul pierdut cu 2-1, apoi a fost titular în victoriile cu Moldova (5-0, la Chișinău) și 3-2 cu Columbia, în Spania, singura prezență într-un meci oficial al naționalei mari fiind cu Belarus, în preliminariile EURO 2024, la victoria cu 2-1.
De asemenea, Opruț are cinci prezențe în naționalele U19 și U21, iar pe transfermarkt.com este cotat la 900.000 de euro.
BABA ALHASSAN (24 ani, mijlocaș central defensiv, Ghana, FCSB)
Ghanezul a rămas liber de contract în vara lui 2019, după ce a reziliat cu Valladolid, făcând parte din lotul U19 al ibericilor, iar în octombrie 2020 a ajuns la Sibiu.
S-a impus destul de repede, făcându-se remarcat prin statură (1,80 metri) și mai ales jocul bărbătesc. Cum s-ar spune în limbaj fotbalistic, punea osul la bătaie.
În sezonul regular, a bifat 13 prezențe, însă de zece ori a intrat numai pe parcurs, fiind titularizat doar de trei ori. În play-out, a jucat în 8 din cele 9 meciuri, înscriind primul său gol, cu care a și adus victroria sibienilor, la Iași (1-0). A jucat și în cele două jocuri din barajul cu CS Mioveni, iar la fel ca Opruț, după retrogradare a rămas alături de ”alb-roșiI”, în încercarea de a reveni în Superligă.
A ”explodat” în sezonul din Liga 2, cu 27 de prezențe pe teren din 29 posibile și mai ales 7 goluri, fiind unul din golgeterii echipei. După reușitele cu FC Buzău (2-1, acasă), 2-0 cu Unirea Constanța, în deplasare și Dunărea Călărași (6-0) de pe teren propriu, a contribuit mult la promovare cu reușitele din play-off, două cu Steaua, pe ”Ghencea” (4-1), câte unul cu Concordia (2-1, acasă) și ”U” Cluj (2-1, în deplasare).
La revenirea în elită, a fost unul dintre cei mai folosiți jucători din lot, cu 22 de prezențe în sezonul regular și 8 în play-out, fiind de asemenea unul dintre principalii marcatori, cu șase reușite și două pase decisive. A marcat câte o ”dublă” cu CS Mioveni (3-0, acasă), în etapa de debut, FC Voluntari (2-1, acasă) și a adus victoria la Arad (2-1).
În Cupă, a fost utilizat în trei meciuri, marcând singurul gol în înfrângerea de pe teren propriu cu ”U” Cluj (1-2), în sferturi.
Baba Alhassan a început și sezonul 2023/24 la Sibiu, fiind folosit de Măldărășanu în 19 din cele 21 de meciuri de până la pauza de iarnă. Nu și în cel cu FCSB (0-3, în deplasare), pentru că deja era perfectată trecerea mijlocașului la ”roș-albaștri”. N-a mai fost acel marcator renumit, trecându-și în cont doar două reușite.
Sibienii au încasat în urma transferului 600.000 de euro.
La FCSB, Charalambous l-a folosit în 17 meciuri. Ghanezul n-a marcat, dar a oferit trei pase de gol.
În acest sezon, ghanezul a intrat pe parcurs în două meciuri, la FC Hermannstadt, fără realizări notabile.
În actualul an competițional, la FCSB, Baba Alhassan are următoarele cifre: 16 meciuri în Superligă, dintre care titular în șase, 6 în preliminariile Champions League, două în preliminariile Europa League și 4 în Europa League, 3 în Cupa României și unul în Supercupa României, puțin peste 1.400 de minute, niciun gol marcat.
Baba Alhassan are o cotă de piață de 900.000 de euro, conform site-urilor de specialitate.
MINO SOTA (30 ani, mijlocaș central defensiv, Japonia, Sepsi OSK Sf. Gheorghe)
Niponul a sosit în România în 2018, iar după trei sezoane petrecute la Metaloglobus, Măldărășanu l-a adus la FC Hermannstadt pentru că îl cunoștea chiar dine din perioada în care a pregătit echipa din cartierul bucureștean Pantelimon.
Mino Sota s-a făcut repede îndrăgit de suporterii sibieni pntru că, la fel celorlalți jucători din Japonia ajunși în țara noastră, a dat dovadă de o disciplină ieșită din comun și de seriozitate (ceea ce n-ar strica câtor mai mulți jucători autohtoni, trebuie să recunoaștem).
Așadar, Mino Sota a venit la Sibiu în vara în care echipa a retrogradat din Superligă. În anul în care FC Hermannstadt a jucat în Liga 2, niponul a fost utilizat în toate cele 29 de meciuri de campionat, plus în două din Cupa României. Măldărășanu l-a titularizat în 26 de partide, felicitându-se pentru transferul acestuia, pentru că și-a adus din plin contribuția la promovarea în Superligă, chiar dacă n-a marcat sau n-a dat vreo pasă decisivă.
La debutul în Superligă, Mino Sota a continuat să fie om de bază, Măldărășanu folosindu-l în 36 de jocuri din 39 posibile, de fiecare dată în primul ”unsprezece”, singurele trei jocuri în care a lipsit fiind din cauza suspendărilor pentru cumului de ”galbene”. Primul gol în Superliga s-a mai lăsat așteptat, însă cu toate acestea a fost același jucător pe care să te bazezi de fiecare dată.
În Cupa României, Mino Sota a fost folosit în 5 partide.
În sezonul 2023/24, a fost folosit în 27 din cele 30 de meciuri din sezonul regular, iar cu UTA Arad a adus victoria, 2-1 pe ”Municipal”, marcând primul său gol în Superligă, după ce sibienii erau conduși la pauză.
În play-out, a mai bifat opt meciuri, înscriind încă o dată, de data asta în victoria care a trimis-o-n ”B” pe FC ”U” Craiova (3-1, în deplasare).
În Cupa României, a fost folosit în patru meciuri, inclusiv în cel cu ”U” Cluj, din sferturi, pierdut de sibieni cu 1-0, sub Feleac.
În vara anului trecut, Mino Sota n-a mai vrut să-și prelungească înțelegerea cu FC Hermannstadt, plecând la Sepsi OSK.
În tricoul covăsnenilor, niponul a apărut în 19 meciuri de campionat, în 17 fiind titular. N-a marcat, a dat un assist și a încheiat anul 2024 cu 7 avertismente.
CRISTIAN BĂRBUȚ (29 ani, mijlocaș dreapta, Unirea Slobozia)
Mijlocașul născut în Timișoara a trecut pe la Universitatea Craiova și Sepsi OSK Sf. Gheorghe înainte de a ajunge la FC Hermannstadt, la începutul anului 2023. Bărbuț a făcut parte din lotul oltenilor la finala cu FC Hermannstadt, în 2018, iar de atunci a mai ridicat deasupra capului Cupa României în alte trei rânduri, în 2021 și la următoarele două ediții, prima dată tot cu Universitatea Craiova, apoi în două rândur cu covăsnenii.
În primul an petrecut la Sibiu, Bărbuț a jucat în 12 meciuri, unul în Cupă, fără realizări deosebite, chiar dacă era un fotbalist cu experiență.
Apoi, în sezonul 2023/24, Măldărășanu l-a folosit numai în 6 meciuri de campionat, altele 3 în Cupă. În Superligă, de fiecare dată a intrat doar pe final, așa se face că a contabilizat numai 89 de minute!
În competiția KO, Bărbuț a jucat în trei meciuri, aducând calificarea din faza grupelor în urma golului marcat în meciul decisiv, cu Chindia (1-0).
În februarie '24 s-a despărțit de echipa sibiană, alegând să meargă în Liga 3 până la finalul sezonului, la SSU Poli Timișoara, de unde, în vară, s-a transferat la nou-promovata Unirea Slobozia.
Din nefericire pentru el, nici sub comanda lui Adi Mihalcea n-a rupt gura târgului: 7 meciuri în Superligă, doar de două ori titular dar niciodată integralist, numai 237 de minute pe teren, iar în Cupă, titular în înfrângerea cu FK Csikszereda (1-0), înlocuit cu 3 minute înainte de final, joc în urma căruia ialomițenii au ratat calificarea în play-off.
Nu știu câți își mai amintesc, dar Bărbuț a fost internațional U18 (două meciuri) și U19 (5). A intrat și în atenția tineretului, dar n-a mai debutat.
El are o cotă de piață de 200.000 de euro în momentul de față.
GABI IANCU (30 ani, mijlocaș central, atacant, Farul Constanța)
Și el are un palmares impresionant: patru titluri de campion național al României, o dată cu FC Viitorul (2016/17), de trei ori cu Steaua București (2012/13, 2013/14 și 2014/15), câștigător al Cupei Ligii și al Cupei României, cu ”roș-albaștrii”, acum un deceniu și de două ori al Superligii României, în 2014 cu Steaua și șase ani mai târziu, cu FC Viitorul, golgeterul Ligii 1 în sezonul 2019/20, cu 18 reușite, peste 250 de meciuri în prima ligă din România.
Gabi Iancu le-a fost împrumutat sibienilor de rușii de la Akhmat Groznîi în februarie 2023 până la finalul sezonului. E drept că, în prima parte a sezonului, atacantul a evoluat tot pentru o echipă din Superligă, FC ”U” Craiova 1948...
Pentru FC Hermannstadt, în sezonul 2022/23, Gabi Iancu a jucat în 9 meciuri, marcând golul prin care sibienii au luat un punct acasă, cu FC Botoșani, în play-out (1-1), iar în Cupă a intrat pentru ultimul sfert de oră în înfrângerea atât de dureroasă de-acasă, 2-1 cu ”U” Cluj, în urma căreia drumul ”alb-roșilor” spre semifinale a fost curmat.
În vara anului 2023, Gabi Iancu s-a transferat gratis la FC Hermannstadt de la Groznîi. Sub comanda lui Măldărășanu, a renăscut. A jucat în 33 de meciuri, în campionat, marcând 5 goluri și pasând decisiv la altele două. În Cupă, a înscris un gol și a pasat decisiv la altul, în patru meciuri. Din 37 de meciuri, a fost titular în 23.
Iar în vara anului trecut, Gică Hagi l-a readus pe Litoral! La Farul însă, lui Gabi Iancu nu i-a mers tocmai bine. A fost folosit numai în 13 meciuri, înscriind un singur gol. A mai strâns trei jocuri în Cupă, fără realizări deosebite, așa că n-ar surprinde dacă ar regreta că a plecat de la FC Hermannstadt.
Gabi Iancu are patru prezențe în naționala mare a României, dintre care trei în Liga Națiunilor, la victoria cu 3-2 din Austria și înfrângerile cu Norvegia (4-0), din deplasare și 1-0 cu Austria, de-acasă, plus cea din play-off-ul pentru EURO cu Islanda, în 2020.
El a mai făcut parte din naționalele U 17, U 19 și cea de tineret ale României.
Cota lui de piață, în momentul de față, e de 550.000 de euro.
(va urma)
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |