"După moartea soţului, starea de sănătate a soţiei se îmbunătăţeşte"

Acasa >

Articol

* Aceasta este concluzia unor cercetători, în vreme ce la bărbaţi e invers. Pe ăştia îi cred, dovadă că văduvele trăiesc încă mulţi ani, unele găsind alţi fraieri cu care se mărită fără procese de conştiinţă. * Îmi vine să râd când aud formula des folosită în Statele Unite: "Vă mulţumesc pentru timpul acordat", ceea ce-i o tâmpenie când stai de vorbă cu un semen. Numai Celui de Sus trebuie să-i mulţumim pentru "timpul acordat" . * Ungurii o ţin gaia-maţu cum că ei au ajuns primii aici, deci Transilvania li se cuvine. Eu aş zice că, dacă le e atât de dragă, să lipească Ungaria de România şi s-ar isca un stat mare şi tare (331 427 kmp cu 30 milioane de locuitori) şi-ar avea şi maghiarii ieşire la mare, că Balatonul a început să miroase a pişat. * Un cuvânt bântuie prin redacţiile televiziunilor noastre, folosit cu obstinaţie, semn că unii habar n-au ce sens are "po­litician controversat, om de afaceri controversat, per­sonaj controversat etc." Aceşti limbrici tv sunt în sta­re să spună şi despre mamele lor că-s…controversate, crezând că-i de bine. * Şi mai de băcănie sunt comentatorii meciurilor, care fac risipă de superlative: "Gol fabulos, fantastic, incredibil, mirific, istoric, legen­dar, superb … " Ăştia parcă văd alte meciuri decât cele pe care le transmit. * Mai toţi românii au telefoane mobile, dar n-au dinţi. Cred că la capitolul ştirbi sun­tem lideri în Uniunea Europeană. (Când eram eu elev, aproape toate şcolile aveau cabinet medical şi stoma­tolog. Gratis. Ce-i drept, în schimb nu aveam nevoie de paznici şi ne puteam bate în pauze fără să fie chemaţi miliţieni să ne despartă!) * Întrebat dacă şi-a făcut testamentul şi cum îşi împarte averea la cei care-l moştenesc, Ion Ţiriac le-a răspuns gazetarilor găozari: "Las tot ce am agonisit unor fundaţii. Am trei copii legali şi 30 nelegitimi, dar nu le las nimic. Să muncească". Proştii au înghiţit în sec. (Cred că şi Ţi­riac este general, dar fiind dinamovist este mai dis­cret decât fanfaronul de Ilie Năstase.) * În Germania 84 la sută dintre elevii din gimnazii posedă telefoane mobile iar liceenii sunt în proporţie de 92 la sută. Neexistând o lege unitară, fiecare unitate de învăţământ procedează cum crede de cuviinţă, unele (18 la sută) nu îi primesc pe elevi cu telefoane în incintă, altele (66 la sută) le interzic elevilor să le folosească în timpul orelor de curs. Sociologii susţin că elevii care folosesc puţin sau deloc telefonul mobil au rezultate mai bune la învăţătură. Cred că aici nu greşesc. * De când avem facultăţi care pregătesc "specialişti în comu­nicare", bag de seamă că ne înţelegem între noi tot mai anevoie. Acum toţi vorbesc şi nimeni n-are răbdare să asculte, mai ales în puzderia de talk show-uri tv, la sfârşitul cărora, dacă ai răbdare să aştepţi finalul, nu poţi trage nicio concluzie. Telefonul mobil şi tableta se dovedesc a fi cei mai docili interlocutori. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
26 martie 2024 la 21:39

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 49 minute
Accident grav pe A1. O persoană a decedat iar alte două sunt rănite
Accident grav pe Autostrada A1 pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Cristian. Un autoturism a intrat...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(ACTUALIZARE) Victorie scurtă cu Poli Iași, gol marcat de Ianis Stoica. Urmează marea finală cu CFR Cluj pentru Cupa României!
FC Hermannstadt câștigă ultimul meci disputat pe teren propriu în actualul sezon, 1-0 cu Poli Iași, golul fiind...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Neluțu Luca răsuflă ușurat: ”Am avut emoții! Toate meciurile le-am jucat sub o anumită presiune”
Antrenorul ”călăreților roșii”, Neluțu Luca, a reușit să salveze echipa de la barajul pentru menținerea în eșalonul secund...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” rămân în Liga 2 după victoria cu Afumațiul. Hat-trick Matko Babic!
Echipa din Șelimbăr a câștigat, astăzi, cu 3-0, la Cisnădie, meciul cu CS Afumați, contând pentru ultima etapă...
Actualitate
2 min de citit