După dezbateri lungi și dispute politice, taxa de salubrizare va fi majorată la Sibiu

Consiliul Local Sibiu a decis joi să majoreze taxa de salubrizare, măsură care va intra în vigoare la 1 februarie 2025. Propunerea Primăriei a fost aprobată cu votul a 13 din cei 21 de consilieri prezenți, în pofida opoziției manifestate de unii membri ai consiliului. Autoritățile au justificat creșterea de 40% prin deficitul acumulat anul trecut în sistemul de salubrizare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noile tarife vor fi aplicate tuturor tipurilor de abonamente pentru colectarea și gestionarea deșeurilor. Cel mai utilizat dintre acestea, Abonamentul Practic, va costa 59 de lei pe lună pentru gospodăriile cu trei sau mai multe persoane, în loc de 42 de lei. Oficialii locali au explicat că această ajustare este necesară, întrucât legislația nu permite acoperirea deficitului din alte surse bugetare.

În cadrul dezbaterilor, consilierul USR, Diana Mureșan, a deschis discuția în rândul consilierilor cu privire la optimizarea colectării deșeurilor, subliniind problemele existente. Printre acestea, a menționat deficiențele sistemului de identificare a recipientelor de gunoi, care împiedică aplicarea principiului „plătești pentru cât arunci”. De asemenea, a sugerat reducerea frecvenței colectării pentru anumite categorii de deșeuri, argumentând că introducerea sistemului de garanție-returnare a redus cantitatea de ambalaje din plastic și metal ce necesită ridicare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marian Popa, directorul Serviciului Public de Salubrizare din cadrul Primăriei Sibiu, a susținut că gestionarea deșeurilor la nivel local este printre cele mai performante din țară, dar a admis că unele ajustări ar necesita aprobări suplimentare.

În timpul ședinței, s-a discutat și despre evaziunea fiscală în ceea ce privește taxa de salubrizare. Consilierul Lucian Hunyadi, de la PNL, a semnalat faptul că unele imobile sunt declarate nelocuite, deși produc deșeuri prin chiriași. La rândul său, Ionuț Ghișe (USR) a prezentat date conform cărora aproximativ 37.000 de locuitori ai orașului nu figurează ca plătitori ai acestei taxe, ceea ce înseamnă că restul populației acoperă costurile în locul lor.

Consilierii PSD și AUR s-au opus majorării, argumentând că problema de fond este lipsa investițiilor în infrastructura de gestionare a deșeurilor. Ei au atras atenția că planurile de construire a unei stații de tratare mecano-biologică, menite să reducă volumul deșeurilor depozitate, nu au fost implementate. Corina Bokor (PSD) a criticat faptul că, în loc să scadă, taxa a fost crescută, în condițiile în care serviciile oferite nu sunt satisfăcătoare.

Susținătorii majorării, în principal reprezentanții FDGR, PNL și Forța Dreptei, au recunoscut că măsura nu este populară, dar au insistat că este necesară pentru acoperirea costurilor. Consilierul FDGR, Paul Porr, a ținut să fie tranșant și să „someze” colegii asupra faptului că situația nu lasă loc de alternative: „Nu îmi convine să plătesc mai mult, dar nu avem altă soluție.”

În cele din urmă, hotărârea a fost adoptată cu 13 voturi pentru, 6 împotrivă și 2 abțineri.

 

Autor
30 ianuarie 2025 la 22:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Burduf Challenge 2025 vine cu un format nou: mișcare, gust autentic și tradiții la înălțime
După șase ediții de succes, Burduf Challenge revine cu o formulă inovatoare, menită să reunească pasionații de mișcare...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Record la FITS 2025: peste un milion de vizitatori la Sibiu. „Faust” a tras cortina
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reunit, timp de zece zile, un public impresionant  în Sibiu,...
Actualitate
2 min de citit
acum 10 ore
9 posturi desființate la Filarmonica de Stat Sibiu. 4 partide politice au votat pentru scăderea cheltuielilor
Ședința extraordinară a consilierilor județeni organizată pentru ora 15.00 la zilei de luni, 30 iunie ac a avut...
Administrație
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
„Bujorul de Munte” înflorește cu drumeții, preparate tradiționale, cântece și jocuri populare
Experiențe unice se trăiesc în acest an la Festivalul „Bujorul de Munte” din comuna sibiană Gura Râului, căci...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 16 ore
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit