Tribuna
Duminică, locuitorii din Săcădate și Glâmboaca și-au ales reprezentanții locali
Dan FRÂNCU
430 vizualizari
Duminică, locuitorii din Săcădate și Glâmboaca și-au ales reprezentanții locali

Deoarece, în urma desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din luna iunie a anului trecut, niciun locuitor din Săcădate și Glâmboaca nu a reușit să primească mandat de consilier în Consiliul Local al orașului Avrig, interesele comunităților din cele două sate vor fi reprezentate de delegații sătești, aleși de cetățeni cu drept de vot care au domiciliul sau reședința în localitățile respective.

Alegerile pentru desemnarea celor doi delegați sătești în Consiliul Local Avrig s-au desfășurat duminica trecută, iar în urma acestui exercițiu democratic local, Ștefan Nanași, la Săcădate și Gică Ungureanu, la Glâmboaca, au câștigat mandatele.

La Săcădate, Ștefan Nanași a obținut 60 din cele 132 de voturi valabil exprimate, ceilalți candidați fiind aleși de 44 localnici – Gheorghe Mihăilă, respectiv 28 localnici – George Nicolae Maniț.

Pentru alegerea delegatului sătesc din Glâmboaca au exprimat un vot valabil 83 de localnici, Gică Ungureanu fiind ales de 60 de localnici, iar Adrian Gheorghe Fița de 23 localnici.

Pentru ambele sate, persoanele alese delegat sătesc reprezintă o noutate.

În conformitate cu legislația în vigoare, delegatul sătesc ales de membrii comunității locale are un mandat egal cu mandatul consiliului local. La discutarea problemelor privind satele respective, delegații sătești sunt invitați în mod obligatoriu, votul acestora având caracter consultativ. Pentru activitatea sa și participarea la ședințe, delegatul sătesc primește o indemnizație similară cu cea a consilierului local.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB