Tribuna
Drama unei mame cu 4 copii în fața statului indolent: fiica în vârstă de 5 ani, agresată sexual de propriul tată, care e liber și își cere dreptul de părinte
Laura BUCIU
3049 vizualizari
Drama unei mame cu 4 copii în fața statului indolent: fiica în vârstă de 5 ani, agresată sexual de propriul tată, care e liber și își cere dreptul de părinte

Drama pe care o aducem în fața opiniei publice este greu de închipuit. Pentru că femeia care ne-a spus prin ce trece vrea să își protejeze copiii în fața situațiilor în care vor putea fi puși în viitor nu îi vom da numele. Își dorește, însă, să tragă un semnal de alarmă, pentru ca cel care i-a nenorocit fiica să nu scape nepedepsit. Soțul ei, tatăl copilei, a început, cu ani în urmă să își agreseze sexual propriul copil. Fetița îi povestea fratelui ei, cu puțin mai mare. De altfel, și el a fost victima tatălui său, doar că, mai ferm, acesta l-a putut ține la distanță.

Nici fata, și nici băiatul mai mare, de rușine, de frică, de orice sentiment le-ar fi putut trece prin cap, nu au spus nimic mamei. Băiatul poate din dorința de a-și proteja sora, de revoltă, de repulsie față de mângâierile erotice pe care le încercase tatăl și cu el, iar fata nu a spus nimic pentru că monstrul a făcut-o să îi promită că ceea ce se întâmpla între ei era „secretul lor”.

Cei doi copii mai au încă doi frați mai mici. La scurt timp după ultima naștere, mama copiilor a simțit că lucrurile o iau razna... din gesturi, vorbe, atitudinea bărbatului față de copiii lor. A luat decizia să divorțeze. Fostul soț, în baza deciziei instanței, a cerut și a primit dreptul să își viziteze cei patru copii.

S-a întâmplat asta până la un moment dat, când băiatul cel mare s-a răzvrătit și i-a spus mamei că ceva nefiresc se întâmplă cu sora lui, care devenea prea curioasă în privința sexualității lui.

„Mi-a atras atenția acest aspect. Am mai avut niște gânduri la un moment dat, însă am zis că sunt doar gânduri nebune. Fiica mea mi-a părut de la un moment dat mult prea dezinvoltă, mult prea interesată de aspectele sexualității sale. Când fiul mi-a spus aceste chestiuni am intrat la idei și mai tare și am discutat cu cei doi mai apăsat”, ne-a povestit femeia.

 

Ceea ce a aflat este departe de orice închipuire

 

Fata în vârstă de doar 5 ani i-a povestit, într-un final, mamei sale „jocurile sexuale” pe care le are cu tatăl. Într-o filmare tulburătoare, ajunsă pe masa anchetatorilor, copila spune că și-a văzut nu o dată tatăl gol. A mărturisit faptul că uneori jocul sexual cu părintele ei era dureros. O spune în cuvinte care îți sfarmă sufletul în mii de bucăți, cuvinte de copil care nu conștientizează tragedia prin care trece. Pentru ea totul a fost un joc.

Tot ea i-a spus mamei că „jocul” cu tatăl avea loc de fiecare dată când bărbatul își lua copiii la vizita parentală. Pe băiat îl trimitea în altă cameră, iar fiica și tatăl rămâneau singuri. Uneori tatăl bea bere, iar acest fapt o deranja pe fetiță, pentru că nu îi plăcea mirosul. Da, și acest aspect i l-a spus mamei.

 

Zdruncinată, femeia și-a reclamat fostul soț și a obținut ordin de protecție

 

În fața mărturisirii copilei, care este departe de orice film de tragedie, femeia nu a avut timp de pierdut. A reclamat totul și a obținut imediat ordin de protecție pentru o perioadă de trei luni, apoi, la apel, a fost redus la doar o lună de zile. Fără să își dorească să facă acuze, femeia spune că lucrurile au luat o turnură neașteptată în dosar de când soțul ei și-a luat avocat pe soțul unei judecătoare care s-a pensionat anul trecut.

Mama și cei patru copii au fost apărați doar până de Crăciun, când magistrații au decis că bărbatul nu mai este atât de periculos.

Cum nu și-a putut vedea cei patru copii în tot acest timp, cât a durat ordinul de protecție, în 26 decembrie bărbatul s-a dus cu poliția la ușa fostei soții să își ceară drepturile. Din fericire, nu erau acasă.

 

Abuzul sexual, certificat de DGASPC Sibiu

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a anchetat acest caz strigător la cer. A transmis și o concluzie: există suspiciunea că tatăl minorilor a manifestat un comportament abuziv asupra minorilor, iar cele relatate de minori ridică suspiciunea unei forme de molestări sexuale din partea tatălui. Așadar, având în vedere situația semnalată și ținând cont de posibilele repercusiuni ale abuzului la copii, atât sexual, cât și emoțional, s-au recomandat ședințe de psihoterapie / consiliere.

 

Și-a dus copiii la consiliere până când aceștia nu au mai fost în siguranță în grija statului

 

Decisă să urmeze toți pașii pentru ca abuzul tatălui să nu le creeze în viitor niciun rău sau să atenueze cât de mult poate efectele răului deja produs, femeia și-a dus copiii la consiliere la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu. Copiii prinseseră încredere și mergeau cu drag la consiliere. Până când în apropierea cabinetului și-a făcut apariția tatăl, care a vrut și el să participe, ca părinte, la ședințele de consiliere ale copiilor săi.

Deși reprezentanții statului ar fi putut interzice acest lucru în baza tuturor actelor aflate la dosarul cauzei, s-a decis ca mama să dea o declarație pe propria răspundere că nu este de acord ca tatăl să aibă vreo legătură cu copiii, deoarece are dosar penal împotriva lui pentru abuz sexual asupra lor și nu vrea ca aceștia să fie puși în situația de a-l vedea înainte de stabilirea adevărului în instanță.

„Am considerat că riscul este prea mare și eu nu mi-l pot asuma, ca mamă. Dar nu am înțeles de ce a trebuit ca eu să dau această declarație pe propria răspundere. Am înțeles total pașii lui: încearcă să își facă probe cum că eu îi interzic legătura cu copiii. Nu o fac degeaba, ci pentru a-i proteja”, spune mama.

Ultima dată când a cerut ordin de protecție pentru a-și apăra copiii, instanța l-a refuzat. Acum sunt pe cont propriu. Practic, statul s-a spălat pe mâini și nu ia decizii în acest caz, pentru că e pandemie. Totul se desfășoară cu încetinitorul, iar patru copii sunt în pericol să fie în continuare abuzați de cel care ar trebui să îi apere până în pânzele albe. Nu trebuie să uităm că după ce s-au închis ochii asupra unui alt abuz, unde a existat, de asemenea, un ordin de protecție, o femeie a murit, în Cartierul Arhitecților, ucisă de cel împotriva căruia a depus plângeri, dar pe ele s-a așezat praful.

„Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva sforile sunt trase de mai sus. Părinții avocatului lui are părinți care lucrează la Asistență Socială, sunt șefi. Eu am fost cu copiii la consiliere la Asistență Socială, unde fostul soț a făcut presiuni, dar mie mi s-a cerut să declar pe propria răspundere că nu vreau să îi dau copiii. Lui nu i s-a cerut nimic. Nici în documentul solicitat de instanță nu scrie nimic despre acest lucru, dar mint în privința numărului vizitelor copiilor la consiliere. Când am întrebat de ce, mi s-a dat un răspuns pe care nu aș vrea să îl cataloghez, pentru că i-aș jigni”, a spus femeia.

 

Cea mai clară probă este refuzată de anchetatori

 

Un alt argument care îi ridică mari semne de întrebare este acela că instanța i-a respins solicitare de a face un examen medical legal pentru a atesta dacă fiica ei mai este sau nu virgină, pentru că fetița i-a spus mamei că, uneori, în timpul „jocului” avea dureri.

„Eu imediat după ce mi-a spus fata ce s-a întâmplat am dus-o la medicină legală și am plătit examinarea. Doamna doctor mi-a spus „pare ok”, dar că nu are experiență în așa ceva. L-a chemat pe un coleg care s-a uitat de la o oarecare distanță și a spus că pare să fie virgină, dar fără să se apropie. Eu am pus acest act la dosar, dar am cerut reexaminare la Cluj. De altfel, instanța ar trebui să ceară examinarea fetiței într-o clinică unde există medici ce pot face acest lucru, care au mai avut de-a face cu așa ceva. Nu mi se acceptă nici măcar să plătesc eu această reexaminare și nu înțeleg de ce. Este dreptul meu. Acel examen inițial pe care l-am făcut eu putea să nu existe. Să ceară procurorii pentru a elucida cazul”, spune femeia.

SURSA FOTO





comentarii
4 comentarii

Ecoul propagandei ideologiei neomarxiste și al îndepărtării omului de Dumnezeu.
Mă tem că se va ajunge în curând la situația în care incestul și pedofilia vor fi legalizate.
Un cititor
08.03.2021 10:18
Si la primarie si la DGASPC lucreaza o armata de oameni. ce pazesc? lucrurile merg tot mai rau... prin centrele de plasamente sunt fete gravide... Vai de asistenta si protectia sociala!
08.03.2021 12:39
Mesajul senatorului PNL de Sibiu, Nicolae Neagu, de 8 Martie
Sibby Annu
08.03.2021 14:08
"Le omagiem, astăzi, în primul rând pe cele care ne-au dat viață, ne-au ocrotit, ne-au educat și ne iubesc necondiționat. Mame, prietene, iubite, surori, soții, fiice sau colege, femeile merită toată dragostea și admirația noastră. În fiecare zi!
Vă doresc, stimate doamne și domnișoare, multă sănătate și bucurie, alături de cei dragi!
La mulți ani!"

Deputat Bogdan Trif,
Președintele Organizației Județene PSD Sibiu
CRISTY ANNU
08.03.2021 14:10
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia