Procurorii s-au autosesizat după ce un fost angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență, din secția de Terapie Intensivă, a povestit, sub protecția anonimatului, că în ATI au fost omorâți oameni în stare gravă, cu COVID-19, și că el însuși a ucis.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat luni că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
„Deocamdată ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor. Se fac cercetări in rem”, a spus Veștemean.
Procurorul de caz urmează să decidă cum se va face ancheta în acest caz.
Mărturiile pe care le face fostul angajat pentru Turnul Sfatului sunt cutremurătoare. El spune că oamenii ajunși în stare gravă, infectați cu SARS-Cov-2 au fost legați, sedați și ignorați de cadrele medicale, până când au murit sufocați. Spune, de asemenea, că oamenii au fost uciși și ceea ce pare de necrezut, acest cadru medical spune că și el a ucis, la rândul său, aplicând aceste reguli impuse la ATI în Sibiu.
„Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, spune martorul pentru publicația citată.
„În cursul zilei de azi (luni-n.r.) va avea loc o ședință a Comitetului Director al spitalului unde va fi discutat acest subiect”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Decebal Todăriță.
Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Sibiu
Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Sibiu și Inspecția Sanitară de Stat, după dezvăluirile unui fost angajat care spune că la ATI Sibiu s-au omorât oameni, prin sedare.
În urma informațiilor apărute în spațiul public privind nereguli în tratamentul pacienților internați în cadrul Secției ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Sibiu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a solicitat, luni, demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al ministrului și Inspecției Sanitare de Stat.
Reacția spitalului, după dezvăluirile șocante din ATI Sibiu: Drumul de la eroism la incompetență
Drumul de la eroism la incompetență se parcurge cu viteza redactării unui titlu de impact în presă, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după dezvăluirile șocante ale unui fost angajat, care spune că la ATI s-au omorât oameni în stare gravă, cu COVID-19.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu spun că activitatea zonei roșii ATI este organizată după proceduri stricte cu privire la alocarea de personal și conduita terapeutică, care este stabilită de către medici, iar acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți au fost cauzate de deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime.
Cu toate acestea, conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat și va demara o anchetă cu privire la activitatea secției ATI-Covid, pentru a identifica și remedia eventualele probleme.
„De la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secției ATI Covid au fost internați 570 de pacienți dintre care 152 au fost transferați înapoi pe secția de proveniență cu o evoluție favorabilă a stării de sănătate (secția ATI nu face o externări), 397 au decedat, iar 21 sunt internați în prezent. Subliniem că în secția ATI ajung pacienții în stare foarte gravă, care necesită suport respirator Procedurile și protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică și sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul și a asigura cele mai bune condiții de internare și tratament pentru pacienți”, se arată în comunicatul transmis luni de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Potrivit acestora, pandemia de COVID-19 a fost, la momentul debutului său, „o ecuație cu multe necunoscute”, în timpul căreia personalul medical și autoritățile s-au confruntat cu un virus nou și agresiv care, a modificat, în mod hotărâtor, activitatea întregului spital, implicit a secției ATI.
„Personalul din cadrul secției ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieți omenești. Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulți pacienți, cu forme foarte grave, ajunși în ATI, nu au putut fi salvați, deși medicii au făcut tot ceea ce este omenește posibil”, mai spun cei de la SCJU Sibiu.
Aceștia dau asigurări că personalul medical din toate secțiile implicate în gestionarea pandemiei precum și personalul întregului spital își respectă meseria și îi tratează pe pacienți profesionist.
„Generalizarea acuzațiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicați în activitatea zilnică din cadrul secție ATI –Covid unde se duce o luptă permanentă pentru viață. Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului și organelor abilitate, opinia publică să
Medicul șef ATI Sibiu explică procedura prin care un pacient poate fi legat
Medicul șef de la ATI Sibiu, Mihai Sava, vine cu explicații, după ce un fost angajat a acuzat că în această secție pacienții în stare gravă, cu COVID-19, sunt legați, sedați și mor sufocați.
Medicul șef al ATI Sibiu, Mihai Sava, a transmis, că legarea de pat, respectiv contenția mecanică a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă pentru pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață.
„Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidențiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situații chiar dacă acesta nu a fost contenționat mecanic. Contenția se realizează cu centuri de contemție, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură!, spune dr. Sava.
Potrivit acestuia, secției ATI Covid îi sunt alocați un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) și doi medici rezidenți an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineață.
„Pe perioada gărzii pacienții sunt supravegheați de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare și doi medici rezidenți an mic. Medicii alocați zonei roșii intră de două ori în decursul turei de dimineață (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenții. În timpul acestor intervenții sunt consultați pacienții, se stabilește conduita terapeutică și se realizează tehnicile medicale care trebuie realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roșie la fiecare internare care se face și de câte ori este nevoie dacă starea pacienților o necesită”, mai spune șeful ATI Sibiu.
Medicul șef precizează că permanent în zona roșie se găsesc asistente și infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment.
„Comunicarea între zona roșie și zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secției cu care se pot transmite și fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilație mecanică, rezultate de laborator și investigații imagistice. Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți s-au datorat deficiențelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime. Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienții agitați pentru ca aceștia să nu-și inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienți supuși unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicație sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacții adverse severe. La pacienții cu intubație orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceștia să poată tolera tehnicile de ventilație mecanică”, mai spune medicul Mihai Sava.
Medicul șef al ATI Sibiu, conf. dr. Mihai Sava, precizează că toți pacienții din zona roșie, care nu sunt intubați și ventilați mecanic dețin telefon mobil propriu cu care pot comunica cu aparținătorii, cu toate că aceste telefoane, prin câmpul electromagnetic, pot interacționa cu aparatura medicală și sunt interzise.
„S-a decis această măsură din empatie pentru pacienți și familia acestora. Pacienții intubați și ventilați mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toți aparținătorii pacienților sunt oferite informații pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 și 19-20 fie de către medicii alocați zonei roșii Covid, fie de către medicii de gardă”, a mai spus conf. dr. Mihai Sava.
Președintele CJ Sibiu: „Nu voi sancționa niciodată fără probe, în baza unei anonime”
Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat, luni, după ce a citit informațiile referitoare la ATI, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sibiu că informațiile sunt surprinzătoare în condițiile în care secția este analizată periodic chiar și de către inspectorii DSP.
„Informațiile sunt surprinzătoare în condițiile în care din toate datele pe care eu le am managementul Spitalului a analizat în mai multe rânduri și a fost în această secție și nu mi-a transmis că ar exista situații care nu sunt conforme cu practicarea unui act medical legal corect, în condițiile în care am informația că zilnic un reprezentant al DSP Sibiu intră în zona roșie. Nu mi s-a sesizat că nu s-ar desfășura așa cum trebuie acolo. Spitalul Județean este în administrarea și în subordinea Consiliului Județean Sibiu, însă calitatea actului medical nu este analizată de CJ Sibiu. CJ Sibiu - s-a văzut și nu cred că poate contesta nimeni: ceea ce ține de CJ Sibiu, partea de a asigura condițiile foarte bune de ceea ce ține de clădiri, investiți, aparatură, își face treaba cu vârf și îndesat. Partea ce ține de actul medical, dacă așa stau lucrurile, cum spuneți, dar nu am nicio informație oficială de la o sursă asumată că lucrurile ar sta altfel decât știu și avem informații la CJ că sunt, atunci pot să vă asigur că vom lua toate măsurile care sunt de luat ca să îndreptăm aceste situații”, a spus Daniela Cîmpean într-o conferință de presă.
Președintele CJ Sibiu spune că cel care a făcut afirmațiile în presă s-ar fi putut îndrepta către organele abilitate, pentru face acele dezvăluiri.
„Organele care sunt abilitate să analizeze că lucrurile stau cu adevărat așa în secția ATI au tot sprijinul și susținerea noastră în a analiza ce se întâmplă acolo și a furniza datele pe care noi sau Spitalul Județean le deținem, însă pentru mine a fost surprinzător să aflu astfel de lucruri din presă, în condițiile în care doamna sau domnul avea posibilitatea, dacă respecta inclusiv codul de etică profesională, să sesizeze lucrurile acelea Colegiului Medicilor, Ordinului Asistenților Medicali, managerului și conduceri medicale înainte de a merge cu astfel de sesizări în presă. Acelea erau soluțiile care puteau să aducă rezultate imediate și nu să creeze o stare de panică în rândul sibienilor care oricum sunt destul de afectați de această criză sanitară și care au nevoie să aibă încredere în sistemul medical, să meargă la spital imediat ce constată că au semne vizibile de îmbolnăvire cu acest virus, pentru că foarte multe decese sunt cauzate de faptul că oamenii se duc prea târziu la spital, atunci când forma bolii este foarte gravă și când nu se mai poate interveni”, mai spune Daniela Cîmpean.
Președintele CJ Sibiu se întreabă ce se va întâmpla dacă aceste afirmații sunt făcute de către cineva care poate nu a rezistat presiunii din acel serviciu, din acea secție și care poate a amplificat mai mult decât trebuie lucrurile acestea: „Cum se poate reabilita imaginea, încrederea sibienilor în acel spital după ce astfel de informații care nu au fost verificate la cei care au calitatea să se exprime cu privire la măsurile și actul medical din cadrul acelei secții”.
Președintele CJ Sibiu spune că nu va „ascunde sub preș” dacă informațiile sunt reale și că susține demersul autorităților ca adevărul să iasă la suprafață.
„Nu o să pun sub preș, dar nu sunt nici adepta luării unor măsuri ca urmare a unor sesizări anonime, a unor sesizări care nu parcurg acel traseu legal și firesc care poate să ne asigure că la capătul parcurgerii acelui traseu aflăm ceea ce este de fapt adevărat și atunci, dacă, cu adevărat se constată de către cel abilitat Niciodată nu o să iau măsuri și nu o să aplic sancțiuni decât în momentul în care o să fiu sigură că lucrurile stau în felul respectiv. O să fac ceea ce trebuie ca să verific dacă lucrurile sunt reale sau nu”, a mai spus președintele CJ Sibiu.