Tribuna
PNL
AMVONUL & TRIBUNA.
Doamne, sluga mea... (Matei 8.5-13)
Pr. Constantin NECULA
3080 vizualizari
Doamne, sluga mea... (Matei 8.5-13)
© Ştefan Mărculeţ

Evangheliarul, cartea din care citește preotul Evanghelia, nu preia la rând toate textele Evangheliilor. La prima vedere. Cine merge și în alte zile decât Duminica la Biserică aude, în fapt, toată construcția lecturilor, parcurgând un soi de itinerar spiritual intim, legat nu doar de la cuvânt la cuvânt ori de la text la text. Așa este cazul cu Duminica aceasta, numită a vindecării slugii sutașului (Matei 8.5-13). Ea se leagă de Evanghelia anterioară, cea despre grijile vieții (Matei 6.22-33) și cu aceea care urmează – Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei (Matei 8. 28-34; 9. 1). Așa este construit întreg mesajul Bisericii. Cu atenție la integrarea liturgică a textului evanghelic, cu atenție așadar la timpul și momentul de viață în care suntem integrați ca oameni, ca societate. Să facem așadar un exercițiu scurt. Suntem încă sub spectrul presiunii puse de pandemie, de Covid 19. Ce spune o astfel de lectură la un astfel de moment?
În primul rând vorbim despre un sutaș și sluga lui. Bolnavă. Pe moarte chiar, de vreme ce stăpânul slujitorului insistă pe slăbănogeala omului bolnav. Un sutaș era mai marele unei companii, cum am spune astăzi, de ostași. Romani. Sau oricum supuși Imperiului. Imperiul dușman Țării în care Iisus Hristos propovăduia. Nu și lui Iisus Hristos. Până și la momentul Pilat nu romanul e capul răutăților. Ca tot ce nu înțelege deplin în religie ori cultura poporului ce-l ocupa romanul evita să agite. Nu era vorba de respect. Ci uneori de lehamite. Sutașul acesta nu pare că nu știe cui vorbește. Era prea mic Capernaumul, sinagoga chiar lângă unitatea militară (castru pare prea mult spus în raport cu întinderea sa), termele romane erau aproape de firul de apă ce aproviziona orașul și rezervorul pentru spălările rituale ale israeliților ocupați...Viața avea desigur dinamica ei, dar un sutaș competent, și avem de a face cu un astfel de personaj, știa tot ce mișcă în cetate. Pentru a combate. Pentru a limita pierderile la nivelul Imperiului. Care, fie vorba între noi, uneori uita la marginile sale locuite de astfel de oameni. Sutașul, revin, nu pare unul obișnuit. E preocupat de sluga lui. Chinul cumplit al omului său îl doare. E empatic și din dialogul cu Hristos putem vedea că e și inteligent. Nu e vorba de inteligență emoțională aici ci de bun simț. Omul vede că omul său piere. Vorbește cu Hristos. Rugându-L. Cei care ați făcut armata ori locuiți încă în mijlocul ei știți că rugămințile nu sunt punctul forte al conducerii militare. O va spune chiar sutașul. El îl roagă pe Hristos. Aduce argument la suferința omului propria sa mărturie. Și o smerenie incredibilă pentru un ocupant roman. Căci la propunerea Domnului de a merge la casa sa să vindece sluga, omul reacționează ca nimeni altul în Evanghelie. „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Căci și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face” (Matei 8. 8-9). Cuvintele acestea ne arată că locul slugii sale era sub al soldatului de rând. Că vorbim de fapt de o mediere pentru cel din urmă dintre oamenii săi. Ultimul, neînsemnatul. Cred că de aici exclamația Domnului, mirarea Lui vindecătoare. Omul ajunge prin viața sa cotidiană acolo unde Apostolii vor avea acces prin „cursuri” la zi cu Hristos. Cel mai mare să slujească ca fiind cel mai mic...
Mai este ceva. Se vede că autoritatea morală a sutașului în trupa sa nu vine din presiune și nesimțire cazonă. Nu vine din lovire ori persecuție Are ceva pe care numai Dumnezeu îl distribuie în cantități echilibrate, pentru  a nu deveni ispită: ascendent moral prin făptuire! Este lucrul pe care nu-l poți cumpăra de la nici o comunitate și care prețuiește dinaintea oricărei comunități. Se vede că ostașul acesta pus peste o sută de ostași îl are. Un ocupant vorbindu-i dușmanului pe care-l cotropise cu aceste cuvinte: nu sunt vrednic...Nu. Sutașul nu o spune ca noi. Cu mândria smeritului în flagrant delict de mărturie publică! Nu. O spune ca el. Cum poruncește și ordonă așa mărturisește! De unde și reacția de respect dumnezeiesc a Domnului: la nimeni în Israel nu am găsit atâta credință! (Matei 8. 10). De unde și concluzia că a crede înseamnă a te cunoaște pe tine, a te smeri, a mărturisi neputințele tale. Prin sutaș ni se deschide calea mântuirii, Domnul insistând: ...vă zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni să stea la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor (Matei 8. 11). Exercițiul său de smerire ne dovedește că Dumnezeul nostru nu este unul care refuză mântuirea. Ci pentru aceasta s-a și întrupat!
Un stăpân cerând milă pentru robul său. Pare că seamănă cu Iisus Hristos sutașul acesta. Grijuliu și copărtaș dramelor noastre. E departe de modul în care în situații de boală și neputință privesc alții pe oamenii lor. Pe angajați, de exemplu. Vedeți cum sutașul evită să-și judece sluga, cum nu-l împinge spre șomaj tehnic și cum îi asigură suportul moral? Cum nu contează că se expune dinaintea celorlalți dacă asta îl aduce pe Hristos mai aproape de omul său? A avea oamenii tăi! Maximă responsabilitate care cere mereu maxim răspuns. Nu poți să ții la oameni doar când te îmbogățesc, când se exprimă în întreaga lor capacitate de muncă și creație. Responsabilitatea ta de „sutaș” e majoră și la vremuri grele ori când oamenilor le este greu. Nu. Nu ești stăpânul angajaților tăi. Cum ne explicăm că, în ciuda abolirii robiei ori sclaviei, unii mai cred că oamenii sunt obiecte, mijloace de producție și atât? Probabil din efectul uitării de Hristos. Unii chiar se dau creștini dar se comportă cu cei pe care-i conduc asemeni unor sclavi pe plantație. Nu sunt frații sutașului. Prin ei nu se deschide nici o ușă nimănui. Sunt în stare să calce pe cadavre pentru adevărul propriu, pentru propriile dreptăți. Și uneori argumentează din Scriptură poziția lor. Ori păgânul acesta, necunoscător de Lege, dovedește că există o natură umană care accede la chemarea lui Hristos cu simplitate. Origen, scriitor bisericesc, spunea că omul la ispită devine ori martir ori idolatru. Vai de cel ce are ispita autoidolatrizării de sine. Care se constituie pe sine drept reper unic și ireproșabil. La nebunia aceasta antidotul este sutașul. Smerenia sa, cultura sa morală, îl ține în Hristos după voia Cerului. De aceea deschide Cerul.
La vreme de pandemie, cu o Țară rănită și alergată între interese de fracțiuni partinice, ambalată în idolatrizări ideologice, se pune în genunchi pentru noi sutașul din Capernaum. Care cere ajutor lui Hristos pentru sluga sa. Să fim slugă la sutaș este un exercițiu de libertate. Înseamnă să fii acceptat în cercul restrâns al celor ce sunt iubiți. Și când sunt neputincioși...




Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia