Distracția de Revelion a lăsat mulți șoferi… pietoni

Acasa >

Articol

În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat ample acțiuni în vederea prevenirii accidentelor rutiere, concentrându-și atenția pe depistarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În acest context, primele două zile ale anului, polițiștii au aplicat 154 de sancțiuni contravenționale la OUG nr. 195/2002 R și au reținut în vederea suspendării 16 permise de conducere, din care 7 pentru conducere sub influența alcoolului, 4 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, 4 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, respectiv pietonilor și un permis de conducere pentru depășirea regimului legal de viteză peste 50 km/h.

Nu în ultimul rând, în cadrul acțiunilor au constatat și 9 infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii rutieri au reținut și 21 certificate de înmatriculare.

Spre exemplu, la data de 2 ianuarie, în jurul orei 01.00, în municipiul Mediaș polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Baznei de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bazna. Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, canabis, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 2 ianuarie, în jurul orei 11.00, pe raza localității Brădeni, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DJ 106, la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Moșna. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot în 2 ianuarie, în jurul orei 18:20, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 105F, în localitatea Avrig, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.  La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, fără a exista victime umane. Conducătorul auto, un localnic în vârstă de 51 de ani, a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Recomandările polițiștilor rutieri

 

Polițiștii rutieri îi îndeamnă pe șoferi să nu depășească viteza legală de deplasare, prevăzută de normele în vigoare și circulați în permanență cu prudență; să nu urce la volan, pe bicicletă sau trotinetă dacă au consumat alcool sau substanțe psihoactive;  să consulte informațiile meteo înainte de a pleca la drum lung și adaptați permanent viteza la condițiile meteo și să nu se angreneze în alte activități de natură a le distrage atenția când sunt la volan, multitasking-ul fiind un mit care îi poate face să piardă atenția.

 

Autor
03 ianuarie 2023 la 12:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 ore
Până la alegeri va fi urât. Şi de alegeri la fel. Nu doar meteorologic vorbind
Scriam fix cu o săptămână în urmă că "După alegeri va fi urât. Chiar şi meteorologic vorbind". Aşa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Ianis Stoica: ”Finala Cupei trebuie să o jucăm cu zâmbetul pe buze”
Autorul singurului gol din meciul cu CSM Poli Iași, Ianis Stoica, a declarat, la flash-interviul de la Digi...
Actualitate
2 min de citit