Tribuna
Delgaz Grid investește 3,2 milioane lei în județul Sibiu pentru modernizarea rețelei de gaz
Delgaz Grid investește 3,2 milioane lei în județul Sibiu pentru modernizarea rețelei de gaz

Delgaz Grid a pregătit pentru anul acesta investiții în valoare totală de 3,2 milioane de lei pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaz din județul Sibiu. Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție gaze naturale pe o lungime de 4,5 kilometri.

„Funcționarea în condiții de siguranță a rețelelor de distribuție a gazelor naturale este o prioritate pentru noi. De aceea am alocat și în acest an peste 200 milioane de lei pentru investiții. Suntem pe deplin conștienți că nici un efort nu este prea mare atunci când pui în prim-plan siguranța și creșterea calității serviciilor pentru clienți”, declară Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.

 

Lucrări importante în municipiul Sibiu și în Bîrghiș

 

Unul dintre cele mai importante proiecte de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz, pe o lungime de aproape 2,5 kilometri, se va derula la Bîrghiș, iar în municipiul Sibiu vor fi înlocuiți 1,7 kilometri de conducte și branșamente pe strada Dorobanților.

Anul trecut, Delgaz Grid a investit în județul Sibiu circa 1,3 milioane de lei pentru înlocuirea a 4,2 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, cele mai importante investiții fiind la Copșa Mică, unde au fost modernizați 3,3 kilometri de conducte și branșamente. Totodată rețeaua a fost extinsă cu peste 3 kilometri pentru conectarea unor noi consumatori.

Delgaz Grid a investit în anul 2019 în total peste 210 milioane lei, în special pentru modernizarea a 340 kilometri de conducte și branșamente gaz. (L. B.)






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia