Tribuna
DEER investește aproape un sfert de miliard de euro în modernizarea și dezvoltarea rețelei electrice
DEER investește aproape un sfert de miliard de euro în modernizarea și dezvoltarea rețelei electrice

Distribuție Energie Electrică Romania – DEER continuă să investească, cu responsabilitate, pentru dezvoltarea rețelei de distribuție a energiei electrice, fiind, și de această dată, campioană la accesarea fondurilor europene.

Doamna Mihaela Rodica Suciu, Director General, a semnat, împreună cu domnul Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, noi contracte din Fondul pentru Modernizare, pentru finanțarea a șapte proiecte, cu o valoare totală de aproape un sfert de miliard de euro, finanțarea nerambursabilă fiind de 171 milioane de euro.

Astfel, cele șapte proiecte au o valoare totală de 1.322.625.870,13 lei, valoarea finanțării nerambursabile din Fondul pentru Modernizare ridicându-se la 849.645.304,29 lei. Co-finanțarea DEER se ridică la 472.980.565,84 lei (aproape 95 milioane euro).

DEER, cel mai mare operator de distribuție din România, deține peste 200.000 km de rețele electrice, circa 450 de stații de transformare de înaltă și medie tensiune și peste 30.000 posturi de transformare. Peste 80% din rețelele electrice au fost puse în funcțiune înainte de anul 2000 și sunt necesare investiții majore pentru modernizarea, retehnologizarea sau chiar înlocuirea acestora. Misiunea noastră este să asigurăm, într-un mod responsabil și eficient, tranziția către rețele inteligente, prin automatizare și digitalizare. Investim masiv în rețeaua de distribuție pentru a o transforma cât mai rapid cu putință în “sistem de distribuție”, pentru a realiza tranziția la smart grid, pentru managementul avansat al rețelei, pentru gestionarea surselor de energie regenerabilă, pentru e-mobility, pentru creșterea eficienței investițiilor.

Domnul Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: „De la începutul mandatului meu, ne-am concentrat pe două direcții principale: accelerarea investițiilor în infrastructura energetică și asigurarea unui serviciu de calitate pentru toți cetățenii. Ce înseamnă aceste investiții din fonduri nerambursabile? Modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice și creșterea gradului lor de reziliență în contextul schimbărilor climatice, prin trecerea liniilor electrice aeriene în subteran; creșterea capacității rețelelor de absorbție a noilor prosumatori și a capacităților de producție a energiei regenerabile, un fenomen pe care îl susținem din plin; digitalizarea rețelelor prin introducerea de contoare inteligente, cu accent pe marile comunități urbane. Cel mai important beneficiu este că toate aceste investiții de miliarde de lei se fac din Fondul pentru Modernizare, fără a pune presiune pe tariful de distribuție, deci fără a duce la creșterea facturilor la consumatorul final. Mai mult, asigurăm accesul la un serviciu de înaltă calitate și fiabil pentru toți consumatorii”.

Doamna Mihaela Rodica Suciu, Director General al DEER: “Potrivit legislației naționale și europene, toate investițiile trebuie recuperate și recunoscute în tariful de distribuție, inclus în prețul final din factură. Cu o excepție: fondurile nerambursabile. De aceea, pentru a nu crește factura utilizatorilor noștri, DEER identifică permanent oportunități de accesare a fondurilor europene, prin POIM, PNRR, Fondul pentru Modernizare etc,. Vrem să realizăm ceea ce ne-am propus, dar fără a solicita prea mult utilizatorii, fără a crește exagerat facturile acestora. Fondurile nerambursabile sunt o oportunitate pe care nu o ratăm! Ne-am propus să accesăm 300 milioane de euro în perioada 2024 – 2029. Mai avem foarte puțin și ne îndeplinim ținta, și suntem abia la începutul perioadei stabilite. Mulțumesc tuturor colegilor implicați, care au depus eforturi considerabile în atragerea de fonduri comunitare, dar și în implementarea acestora.

În cadrul DEER avem oameni specializați, profesioniști dedicați, pasionați, devotați, care depun toate eforturile, pentru a asigura un serviciu de distribuție la înalte standarde de calitate, în condiții de siguranță și permanență, pentru toți cei aproape 4 milioane de utilizatori. Iar investițiile pe care le facem, digitalizarea, tehnologiile inovative pe care ne străduim să le implementăm reprezintă nu numai viitorul, ci și obligația pe care ne-am asumat-o pentru dezvoltarea rețelei de distribuție. Misiunea noastră este să aducem viitorul în prezent!”.

 

Co-finanțarea DEER pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru implementarea celor șapte proiecte de investiții este de 472.980.565,84 lei, aproape 95 milioane euro. Doamna Mihaela Rodica Suciu: “Este o provocare și un efort financiar considerabil pe care trebuie să îl facă compania noastră, având în vedere lipsa de cash flow, pentru a reuși să finalizăm cu succes aceste investiții, fiind determinați în îndeplinirea obiectivelor asumate. Avem însă, nevoie de reglementări clare și tarife care să susțină efortul nostru de investiții în următoarea  perioadă de reglementare, care va începe de anul viitor. Intențiile noastre sunt de a crește nivelul investițiilor, bineînțeles, în acord cu evoluția cadrului de reglementare și a nivelului de asigurare a recuperării costurilor de capital”.

 

Contractele semnate la Ministerul Energiei se referă la următoarele proiecte de investiții:

 

- ”Modernizare a reţelei electrice de distribuție energie electrică, comuna Rășinari, jud. Sibiu”. Valoarea totală a proiectului este de 43.407.784,38 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 27.578.633,69  lei;

- ”Mărirea gradului de siguranță stația de transformare 110/20kV Sibiu Nord și închidere buclă 110kV între stațiile Sibiu Sud – Cisnădie – Dumbrava, jud. Sibiu”. Valoarea totală a proiectului este de 237.053.759,69 lei, valoarea finanțării nerambursabile este de 150.525.658,08 lei;

- ”Modernizare a rețelei electrice de distribuție (RED) 110kV din zona Smârdan – Bărboși – Filești - Arcelor Mittal și modernizare și integrare în SCADA staţia 110/20/6kV Filești, jud. Galați”. Valoarea totală a proiectului este de 124.941.087,60 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 76.836.020,79 lei;

- ”Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședință de județ din zona Transilvania Nord: Cluj- Napoca, Oradea, Zalău, Baia - Mare”. Valoarea totală a proiectului este de 283.048.714,58 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 184.153.238,98 lei;

- ”Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședintă de județ din zona Transilvania Sud: Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Alba Iulia și Miercurea Ciuc. Valoarea totală a proiectului  este de 274.244.957,75 lei, valoarea finanțării nerambursabile este 178.295.015,33 lei;

- ”Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședintă de județ din zona Muntenia Nord: Galați, Brăila, Focșani, Ploiești și Târgoviște. Valoarea totală a proiectului este de  243.551.475,56 lei, valoarea finanțării nerambursabile este 158.122.227,68 lei;

- ”Trecerea la 20kV în municipiul Moreni și modernizarea stației electrice de transformare 110/20/10kV Moreni, jud. Dâmbovița. Valoarea totală a proiectului este de 116.378.090,99 lei, valoarea finanțării nerambursabile este 74.134.508,74 lei.

 

 






comentarii
2 comentarii

Achiziționați și un topor și o drujba pt Paltinis ca cresc brazii în rețea și vă ia curentul
15.02.2024 18:47
Să vă prind, lăudăroșilor fără motiv, cum rezolvați problema de curent la Vurpăr?
Sbârcea Nicolae
15.02.2024 19:10
Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA