Tribuna
PNL
Decanul Facultății de Medicină din Sibiu a avut COVID-19. „Nu trebuie să avem nicio psihoză, dar nu este o glumă”
Laura BUCIU
2163 vizualizari
Decanul Facultății de Medicină din Sibiu a avut COVID-19. „Nu trebuie să avem nicio psihoză, dar nu este o glumă”

COVID-19 este o boală serioasă care nu trebuie să fie transformată în psihoză, dar nici să fie luată în glumă, a spus, marți, decanul Facultății de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu, conf.univ.dr. Radu Fleacă. Medicul ortoped a dezvăluit că el însuși a avut COVID-19 și că nu știe cum s-a infectat.

Conf.univ.dr. Radu Fleacă, a povestit că, în timp ce a fost infectat, a suferit atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. De aceea, el le transmite tuturor că boala este una extrem de serioasă.

„Nu trebuie să avem nicio psihoză, dar nu este o glumă. Este o boală serioasă, care poate şi creează probleme dificile şi nu mă refer aici din punct de vedere al sistemului economic și la încărcarea sistemului sanitar, ci vorbesc din punctul de vedere al pacientului care a trecut prin aşa ceva. Îşi lasă amprenta asupra capacităţii fizice şi psihice pentru o perioadă mult mai lungă decât o gripă. Încă nu se ştie cum este evoluţia acestui virus şi a pacienţilor şi a imunităţii, sunt o grămadă de necunoscute”, a declarat Radu Fleacă.

Deși s-a protejat tot timpul, dr. Fleacă spune că nu știe de unde a luat virusul. Se bucură doar că nu l-a transmis în afara familiei. ȘI soția sa a avut COVID-19.

„Noi cred că ne protejăm cel mai mult (medicii – n.r.). Eu personal am purtat tot timpul mască şi afară, nu am fost în spaţii aglomerate, dar nu ştiu de unde am luat boala. Măcar mă bucur, dacă pot spune așa, că nu am transmis decât soţiei mele, din păcate”, a precizat decanul Facultății de Medicină din Sibiu.

Decanul Facultății de Medicină s-a infectat cu COVID-19 în urmă cu aproape două luni. El a fost internat la spitalul din Sibiu și s-a vindecat.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Comunicat de presa Miodent srl

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia