Debate găzduit de Primăria Municipiului Mediaș

Acasa >

Articol

Sala mare de ședințe a Primăriei municipiului Mediaș a găzduit lunea trecută o interesantă dezbatere a fenomenului „importului” sărbătorilor străine întâlnit în ultima perioadă în societatea românească. Activitatea, denumită de organizatori „De Dragobete, dezbatem tradiția”, s-a desfășurat în fața unui public destul de numeros, protagoniștii principali fiind elevii claselor a IX-a (profil Matematică – Informatică și Economic) de la Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru desfășurarea manifestării, elevii participanți au format două echipe, fiecare prezentându-și și argumentându-și opinia legată de tema dezbaterii, într-un mod bine structurat.

Cea de-a doua parte a dezbaterii a constat în organizarea unui joc al argumentelor, acesta adăugând atractivitate și implicare din partea participanților.

La finalul activității, elevii au primit diplome de participare.

„Vreau să mulțumesc în primul rând publicului, care într-o zi de vacanță s-a străduit să vină într-un număr neașteptat de mare. Dezbaterile se reiau la Mediaș, avem cel puțin două echipe de la Colegiul „Școala Națională de Gaz” și probabil mai sunt și la alte licee și cred că era timpul să reluăm această tradiție, care a fost întreruptă probabil prea mult timp. Ne pregătim pentru olimpiada de debate, care va avea loc în luna aprilie – faza județeană, apoi la finalul lunii aprilie va fi faza națională, la care sperăm să ne calificăm, și în general ne ocupăm din nou de dezbateri academice la Mediaș. Astăzi am avut două echipe de începători, moțiunea a fost despre justețea importului de sărbători străine, cum e Valentines Day. Am făcut această dezbatere în ziua de Dragobete, deci am avut legătura cu sărbătoarea de astăzi. Toți participanții au fost foarte buni și foarte promițători, ceea ce mă bucură chiar mai mult decât performanța lor din acest moment. Toți cei șase au potențial și sunt convins că vom face echipe foarte bune la Mediaș“, a transmis  profesorul Dan Sima, coordonatorul echipelor de debate.

D.F.

25 februarie 2025 la 11:29

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit