După cum arată statisticile, românii sunt buni consumatori de bere. Nu ştiu dacă în momentul de faţă, dar acum vreo 2-3 ani eram, în Europa, pe locul opt la consumul de bere pe cap de cetăţean şi pe locul 9 la producţia de bere. Nici măcar nu e o noutate asta, berea fiind una din băuturile favorite ale românilor. De la berea simplă "la balon" la cea artizanală de super-fiţă, ea place şi gata. Oamenii beau bere acum la fel cum beau bere în vremea comunismului şi la fel cum beau bere înainte de comunism. Băutura aceasta anglo-saxonă a prins la noi. La noi în România şi la noi în Sibiu. Nu ştiu dacă în cazul oraşului nostru e vorba de vreo tradiţie germană, dar sigur este că, la un moment dat, Hermannstadtul-Sibiu se afla printre oraşele în care se dădea ora exactă în materie de producţie de bere. De la fabrica lui Habermann la "Trei Stejari", de la cel puţin documentar atestata "prima fabrică de bere" de la 1712 până la cei mai recenţi producători de bere artizanală, la Sibiu s-a fabricat (şi consumat) bere locală. Cu mici pauze cauzate de perioade post-tranziţie. Cert este că producţia de bere la Sibiu a fost una "istorică". şi asta vreau să arăt aici. Că o fi avut Sibiul fabrici de maşini, de cântare, de stofe, de haine, pixuri, brânză, salamuri şi pantofi, dar a avut şi fabrici de bere. Cunoscute şi apreciate. Hai să mai zicem că ceea ce veţi citi este o urmare logică a "episodului" despre demolarea Fabricii de Bere "Trei Stejari". O întoarcere în timp şi o aducere aminte. Ca să nu vă plictisiţi citind, aduceţi-vă o bere-două.

Perioada timpurie: posibili berari şi diverse făbricuţe

Sibiul, oraşul medieval al breslelor (13 la 1376, ajungând la 40 la finele secolului al XVIII-lea) se pare că nu avea o breaslă propriu-zisă a berarilor, spre deosebire de Cluj, unde la  1362 este atestat un anume Iacob berarul, sau de Suceava, unde la 1407 este atestat un meşter berar ("brazeator") şi o "sladniţe” (fierbătorie de malţ) în 1522,  pentru care domnitorul Alexandru Lăpuşneanu (chiar el) cere, la 1567, nu capul lui Moţoc, ci doi meşteri berari bistriţeni.
La noi, discuţii destul de puternice au purtat pasionaţii de istorie (inclusiv a berii) pe tema unei pietre de mormânt, datată 1574, descoperită la Biserica Azilului şi una din cele mai vechi păstrate (cu excepţia celor din Biserica Evanghelică). Ea a aparţinut unui anume "T.W." (fotografia de aici datează din 2006, când aceasta se afla în curtea Bisericii Azilului, ulterior, din câte îmi amitesc, a fost mutată în Lapidariul Medieval de la Palatul Brukenthal). Pe lângă iniţiale, se mai află o inscripţie în latină şi imaginea unui recipient din lemn care poate fi sau nu socotit un însemn de berar sau mai mult de tăbăcar.

Cert este însă că "certificatul de naştere" al berii la Sibiu a fost semnat în 2 aprilie 1712, când împăratul romano-german (şi principe al Transilvaniei) Carol al VI-lea (de unde tot apare "Carol al IV-lea" pe unde caut?) emite patentul imperial ce acorda Sibiului privilegiul de a deschide şi de a întreţine, în regie proprie, o "fabrică" (de fapt manufactură, fierbătorie) de bere, care este atestată, la 1717, pe strada Turnului, unde acum se află imobilul de la nr. 19. "Fabrica", de fapt o fierbătorie de bere, a funcţionat aici până la începutul secolului XIX, când a fost mutată, lăsând locul unei fabrici de lumânări, ulterior de stearină şi săpun, viitoarea Societate Anonimă pentru Industrie "Phönix". Este cunoscută ca "Berăria oraşului" şi apare în primul "ghid turistic" al Sibiului, realizat la 1790 de Martin Hochmeister jr.: "...se află pe Saggasse la nr. 975, alături de Casa Muncii" (fosta închisoare, actualmente la nr. 17).
O fabrică de bere este menţionată la 1808, "în faţa Porţii Cisnădiei", care ulterior, la 1879, deja clasificată de Emil Sigerus ca "vechea fostă fabrică de bere", va fi vândută "Aerarium"- ului (Trezoreria, Fondul de Stat) Regal Ungar pentru suma de 105.000 guldeni.

Sibiul trece serios la producţia de bere:  fabrica lui Habermann

Specialiştii şi istoricii spun că despre o producţie de bere la nivel industrial, la Sibiu se poate vorbi abia la 1862, odată cu înfiinţarea fabricii de bere a lui Johann Seiler, ce va funcţiona doar până la 1868. Tot până atunci era atestată la Sibiu fabrica numită "Edy" (pe str. Hameiului?).

Dar cea care a fost, într-adevăr, o fabrică de bere a Sibiului, a fost cea înfiinţată de Johann Habermann. A fost prima FABRICĂ, industrial vorbind, ea funcţionând cu maşini cu abur.
Habermann preia la 1857 berăria oraşului, transformând-o în "Hermannstadter Brauhaus Gesellschaft" apoi îi schimbă denumirea în "Brauhaus Inhaber Johann Habermann". Fabrica lui Habermann a funcţionat cu începere din 1862 şi a avut diverse denumiri ca "Fabrica de bere (a lui) Johann Habermann" ("Bierbrauerei des Johann Habermann"), ulterior “Erste Siebenbürgische Dampfbierbrauerei der Johann Habermann's Erben” sau, cum apărea într-o reclamă din Tribuna de atunci, "Prima fabrică de bere cu abur al (SIC!) erezilor (moştenitorilor) lui Johann Habermann în Sibiiu", din anul 1905 fiind redenumită  „Bierbrauerei Rudolf Habermann". Fabrica lui Habermann a produs 14.000 hl de bere la 1896, ea scăzând în perioada Primului Război Mondial (1915-1916) la 12.804 hl.
După război, fabrica lui Habermann va fi preluată de fabricile "Drei Eichen"- "Trei Stejari” şi Thomas Binder. "Drei Eichen" devine proprietarul unic al lui "Habermann" începând cu 1928.

Fabrica de bere Habermann a produs bere "Hermannstaedter", "Salvator-Bockbier",  "Transsylvaniabräu", Karpathenbräu şi Urbräu. Reclamele epocii mai pomenesc de berile "de Martie" (Märzen-Bier") sau "de Martie de multe grade ("Hochgrädig"), "de Coroană" ("Kronen – Bier"), sau "de München".

Clădirea fabricii a fost folosită, din 1917 ca mălţărie, pentru fabrica lui Thomas Binder de la Sadu, apoi pentru "Trei Stejari". Construcţia a rezistat pe harta Sibiului, cu coşul ei de fum având marcat anul 1907, până în 2004, când a fost demolată, rămânând loc viran multă vreme, până la amenajarea complexului comercial numit "Habermann Markt", o zonă cu spaţii comerciale, inaugurată în mai 2018. Zidurile "vechi" care mai sunt vizibile, inclusiv poarta de pe strada Dobrun, au mai rămas ca urme ale primei adevărate fabrici de bere din Sibiu.

"Drei Eichen" sau "Trei Stejari" - simbolul berii sibiene

Tot în secolul al XIX-lea "s-a născut Fabrica de Bere "Trei Stejari", care a rezistat vreme de patru epoci: austro-ungară, interbelică-belică, socialistă şi "de tranziţie".
Fabrica emblematică a berii "de Sibiu" a fost înfiinţată la 1887 de Friedrich Jikeli şi Johann Hager. A funcţio-
nat sub denumirile "Drei Eichenbrauerei" (1887-1912), "Drei-Eichen-Brauerei. Dr. Friedrich Jikeli’s Nachf." (1913-1918), "Fabrica de Bere "Trei Stejari“, Friedrich Jikeli succ." Apoi, până la naţionalizare, s-a numit ”Fabrica de Bere Trei Stejari S.i.n.c. Gebruder Jikeli“.
Perioada sa de glorie începe după Primul Război Mondial, când se extinde şi beneficiază de tehnologie modernă: compresoare pentru sala frigorifică ("Gheţăria"), cazane pentru producerea forţei motrice de tip Cornwall, maşini cu abur tip Tatzel-Tropau. Mai funcţionau aici
21 de motoare electrice alimentate de la Uzina Electrică HEW. În pivniţa de fermentaţie erau 54 ciubere din lemn de 40 şi de 30 hl. Pivniţa-depozit deţinea 204 butoaie din lemn cu o capacitate totală de
4930 hl, achiziţionate în 1926 şi trei tancuri de aluminiu a 200 hl fiecare. În 1926, "Drei Eichen" achiziţionează de la "Enzinger-Werke AG din Germania o maşină automată de umplut butoaie şi o linie dublă de umplut sticle, tip "Igel". În incinta fabricii au mai existat o spălătorie de butoaie din lemn, o dogărie, şi mai multe ateliere de întreţinere. Vechiul hambar de orz şi hamei a rezistat din 1902 până la demolarea sa, la începutul anilor 2000.
Fabrica de Bere „Trei Stejari” a construit o fabrică de malţ la Hălchiu-Braşov, cu o capacitate de producţie de 30-40 vagoane pe an. Fabrica "Trei Stejari" producea berea "Trei Stejari"- "Drei Eichen", "Sanator" ("Bere de Paşti") şi "Victoria Special".

Fabrica de bere a fraţilor Hager care e, incredibil, încă în picioare

Fraţii Johann şi Michael Hager deschiseseră, încă din 1884, o fabrică de spirt, pe locul unei foste fabrici de acid sulfuric, dar s-au gândit să investească şi în fabricarea berii. Astfel apare, la 1911, fabrica de bere a fraţilor Hager "Bierbraurei Gebr. Hager",  apoi, între 1918 şi 1925, "Fabrica de Bere Fraţii Hager“. La 1912, fabrica cumpără o maşină cu abur de la "Maschinenbau-Aktiengesellschaft Marktredwitz Rockstroh".

Ca fabrică de bere, a funcţionat doar până în 1932. Aici se producea berea "Helles Lager" şi "Bock-Bier". Fabrica este încă în picioare, pe str. Simion Mehedinţi, aici fiind sediul Facultăţii de Geografia Turismului. Anterior, din câte îmi amintesc, a fost una din fabricile Vinalcool.
Deci, în istorie, la un moment dat, Sibiul a avut, pe teritoriul lui, nu mai puţin de TREI fabrici de bere cu producţie industrială. Acum nu mai are niciuna.

Berăriile fabricilor de bere.  Plus ceva depozite

Orice fabrică de bere care se respecta avea berăriile "ei", acestea, pe lângă restaurantele şi cârciumile cărora le distribuia marfa.

Johann Habermann deţinea, pe Promenada Bretter, Palatul Habermann, cu cafeneaua sa binecunoscută, loc de întâlnire al intelectualulor români, iar în 1884, se deschide "Habermanns Grand Bierhalle" – "Marea Sală de Bere a lui Habermann", aceasta până la 1910, când clădirea este cumpărată de Consistoriul (greco-) ortodox. Fabrica "Drei Eichen" avea şi ea, pe actuala stradă Bâlea, o berărie cu grădină de vară ("Gartenrestauration") şi popicărie. Fabrica de Bere Hager avea şi ea o berărie cu terasă în curtea interioară. Construcţia s-a transformat, în perioada comunistă, în Clubul CFR şi astfel a rezistat până în anii ‘80, când a fost demolată, împreună cu o aripă a fabricii, lăsând locul blocurilor care se văd astăzi.
Dar, pe lângă fabricile sale de bere, Sibiul avea şi depozite de bere. Sunt menţionate astfel Depozitul de bere al lui Karl Czell, al "Steinbrucher Erste. ung. Aktienbrauerei" - "Steinbrucher Anton Dreher" sau depozitul Fabricii "Luther", fabrică de bere din Bucureşti, furnizor al Curţii Regale, ce avea reprezentanţă în Piaţa Mare, la restaurantul lui Răspop.

Fabrica "Trei Stejari" în anii "construcţiei  socialismului"

Vremurile au trecut, regimurile s-au schimbat, fabricile de bere au supravieţuit cumva. După ce, după Al Doilea Război Mondial, fabrica "Trei Stejari" a lui Jikeli şi cea a lui Thomas Binder din Sadu au intrat sub supravegherea şi coordonarea "Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice" (????) Legea Naţionalizării, "Nr.119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi" a luat "din ghearele exploatatorilor" fabricile, transformându-le în întreprinderi socialiste "ale întregului popor".
Evident că nici fabricile sibiene de bere nu au scăpat. "Trei Stejari" - "Drei Eichen" se transformă în "Fabrica de băuturi spirtoase "Berea Sibiului", apoi "Întreprinderea Industrială de Stat (I.I.S) "Berea Sibiului" apoi "Întreprinderea de Bere Sibiu", un conglomerat care deţinea şi fabrica de bere Sadu (fosta Thomas Binder) şi fosta fabrică Habermann, ca producător de malţ. La un moment dat făcea parte (cred) din Combinatul de Industrie Alimentară Sibiu, apoi a format, împreună cu Amylon, " Întreprinderea de Bere Amidon Sibiu".
Dar bere se fabrica, pentru că bere se consuma. şi Fabrica de Bere "Trei Stejari", cum o ştim noi, se dezvolta. Din 1949 "Trei Stejari" se extinde, îi creşte capacitatea de producţie  de la 64.788 hl pe an în anii ‘50, la 160.000 hl anual în anii ‘60. În 1978, capacitatea de producţie a crescut cu încă 44.000 hl anual, graţie dezvoltării fabricii: montarea unui cazan de filtrare, a unui cazan de fiert must cu hamei şi prin instalarea celui de-al şaptelea tanc de fermentare sub presiune. Se ajunge la capacitatea de producţie de 194.000 hl anual, pentru secţia de îmbuteliere.

Din păcate, propaganda comunistă a vremii nu prea avea "în cărţi" fabrica de bere, fiind mult mai preocupată de întreprinderile care produceau pentru piaţa internă şi pentru export. Dar "Trei Stejari" avea, putem spune, monopolul berii în (cel puţin) întregul judeţ Sibiu, de la berea vândută în "Alimentara" la cea din "bufet"-ele de cartier şi restaurantele "Local de categoria a I-a", de la cea la butoi-halbă super-"botezată" prin cârciumi la cea la sticlă. Tot sibianul bea bere de la Trei Stejari. Legenda urbană spunea că berea din sticla verde e mai bună decât cea din sticla maro. Dar era tot aia.
În "perioadă", şi probabil imediat în anii 90, Fabrica de Bere Sibiu a produs sortimentele "Bucureşti",  "3 Stejari", "Carpaţi", "Bucegi", "Cibinium", "Cindrelul", sau "ştrand".

Perioada "democratică".  Avânt şi prăbuşire

"Trei Stejari" supravieţuieşte şocurilor iniţiale ale economiei de piaţă şi a căderii, pe bandă rulantă, a vechilor fabrici. Devine, în 1994, "SC Bere Trei Stejari S.A”. De ea se rupe, în aceeaşi perioadă, "Bere Sadu".

Anul de vârf este socotit 2004, cu o cifră de afaceri de 20.7 milioane lei şi peste 150 de angajaţi. În următorii ani, "Trei Stejari" beneficiază de retehnologizare şi dezvoltare a infrastructurii: berărie-restaurant, un hotel de patru stele cu 89 de camere, şase apartamente, trei săli de conferinţe, baruri şi terase.
Pe lângă tradiţionala "3 Stejari", se produc sortimente de bere noi, cu ambalaje noi, producţia lansându-se la un moment dat pe berea la PET. Printre berile produse aici, menţionăm "Azur", "Bâlea", "Bâlea Pils", "Thomas" ("berea băieţilor buni"),  "Berea Breslelor", "Cetate", "Bier Sib", "Cibinium", "Continental", "Dumbrava",  "Hermannstadt" şi Topvar, ultima sub licenţă slovacă
Fabrica de bere sibiană a avut, conform tradiţiei berăriilor de altădată, "berăria" ei, pe teritoriul fabricii, înspre str. Bâlea. Modernizarea ei în 2003 a adus surprize plăcute  pentru consumatorii de bere sibieni ai vremii: bere la metru, bere nefiltrată, şi, premieră pe piaţa berii draft din România, faimoasa "bere tăiată", un cocktail din două beri, neagră şi blondă, care, turnată "cumva" în pahar, îţi oferea de fapt două "jumătăţi" de bere, bine separate, datorită densităţii diferite a celor două lichide. Zi de vârf, joia.
În 2005, Bere Trei Stejari Sibiu investeşte cam 500.000 de euro pentru modernizarea facilităţilor de îmbuteliere a berii la PET, mizând pe dezvoltarea acelui segment. Se spera că, odată cu intrarea României în UE, producătorii "mici" de bere se vor bate de la egal la egal cu marii producători transnaţionali, la nivel local şi regional, şi vor face faţă concurenţei.
Dar nu a fost aşa. Din 2008, fabrica intră pe pierderi, scade numărul de angajaţi, în 2009 începe executarea silită iar în 2012, Tribunalul Sibiu admite insolvenţa fabricii. Din 2015 terenul lui "Trei Stejari" începe să fie scos la vânzare de către lichidatori.

Numele de "Trei Stejari" a mai fost păstrat ceva timp, prin restaurantul "Conacul Trei Stejari", deschis prin 2014, ca restaurant cu specific bavarez-românesc, "vinuri fine româneşti şi bere pentru toate gusturile". Nu ştiu cât a durat acest loc, de succes după imaginile postate pe facebook, cert e că ultima postare pe pagina sa, care există încă, este datată
23 decembrie 2015.
***
Ca o paranteză deja ce a devenit "istorică", în Sibiu a mai funcţionat o făbricuţă de bere. Tot de succes la vremea ei şi tot cu berărie unde se consuma berea produsă acolo. Era faimosul, în acea vreme, "El Toro" de pe Dumbrăvii.

A funcţionat, din câte ştiu, în perioada de după jumătatea anilor ‘90 (1997?) şi a rezistat până în 2000 sau 2001. Berea se producea la subsol, după reţeta berii "Jäger" nefiltrată. Erau şapte cazane de fermentare şi două pentru fierbere, iar produsul se servea în berăria şi terasa aflate spre stradă. Dar a apus şi steaua ei.
Astăzi, la Sibiu, dispărând complet producerea de bere la scară industrială, producţia se axează mai mult pe berea artizanală. Avem, astfel, berile Urban, Nembeer, SB, Sadu sau 1717, dar nicio bere "industrială". Românii beau la terase beri din alte părţi, şi chiar la sibianul "Cibinfest" se bea "Timişoreana" sau altele. Vremea marilor producători locali de bere a dispărut. Am intrat şi aici în era globalizării.
Iar dacă au apărut confuzii sau date eronate prin text, daţi-mi de ştire.
şi nu în ultimul rând, aduc aici mulţumiri celor care mi-au dat datele necesare şi mi-au acordat sprijinul pentru realizarea acestui material: Cristinel Plantos, Valentin Delcă, Gelu Partin, George Simulescu şi toţi ceilalţi.

Resurse bibliografice online

paginile web patrimoniu.sibiu.ro, forumul sibiul.ro, grupul facebook "Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten Fotos Gemälden und Grafiken", pagina facebook Conacul Trei Stejari, Arhiva "Tribuna".

Bibliografie
Arheosib Consulting and Support - "Studiu istoric - date istorice şi arhitecturale - pentru Plan Urbanistic Zonal pentru construire supermarket Sibiu, str. Fabricii nr.2"
Volker Wollmann – "Patrimoniu preindustrial şi industrial în România" , vol. III.

Foto: Dumitru CHISELIţĂ, ARHEOSIB Consulting, Arhiva TRIBUNA, Fred NUSS