Tribuna
De la frig la (destul de) cald în săptămâna a doua a lui februarie
Dumitru CHISELIŢĂ
799 vizualizari
De la frig la (destul de) cald în săptămâna a doua a lui februarie
Sibiul a fost cruţat, săptămâna ce a trecut, de codurile de ninsoare şi vânt, lăsându-i pe bucureşteni să se minuneze de vederile de iarnă de prin oraşul lor. Pentru că la Sibiu a fost aşa şi aşa. A nins puţintel, ca să ştim că e iarnă încă, iar vremea s-a răcorit spre răcit în weekend, dar nu cu mari exagerări spre extreme. Săptămâna ce o începem, vom reveni, din nou, la un fel de mini-primăvară, cu ceva ploi, cu ceva vânt şi cu temperaturi peste „linia” îngheţului.

Luni, vremea va fi caldă pentru această perioadă. Cerul se va acoperi treptat, devenind mai mult noros în timpul nopții. Pe arii restrânse, ziua, se vor semnala ploi, iar noaptea, pe arii relativ extinse, precipitațiile vor fi mixte. La munte, precipitațiile vor fi mixte ziua și predominant ninsori, noaptea. Pe arii restrânse, în zona de munte, cantitățile de precipitații vor atinge 15 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat ziua, cu intensificări la munte, iar noaptea va deveni în general moderat până la tare la munte, cu rafale de 70-80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 11 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade. Izolat, la începutul intervalului, se va semnala ceață.

Marţi, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros, mai ales ziua. Local, în timpul zilei, se vor semnala precipitații, predominant ploi. În timpul nopții, aria se va restrânge și doar izolat vor fi precipitații, predominant ninsori. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale de 50-60 km/h, tare la munte, cu 80-90 km/h, viscolind zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 7 grade, iar cele minime între -4 și -1 grad.

Miercuri, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros noaptea, când, local, la munte și pe arii restrânse în rest, va ninge. Vântul va sufla în general moderat ziua, cu intensificări locale şi tare la munte, unde va viscoli zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 7 grade, iar cele minime între -4 și -2 grade.

Joi, vremea se va menține ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse, ziua, se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie, iar la munte trecător va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale, mai ales la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 7 grade, iar cele minime între -5 și -3 grade. Izolat se va semnala ceață.

În weekend, vremea va fi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil iar probabilitatea de precipitații va fi redusă.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologii Nicolae Rusan şi Adrian Paşol, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia