Tribuna
PNL
De ce-s copiii mai în siguranţă la şcoală decât acasă? Hai că de-asta habar n-aveaţi!
De ce-s copiii mai în siguranţă la şcoală decât acasă? Hai că de-asta habar n-aveaţi!
© Arhiva Tribuna

Nu-i musai să fii vreun pui de Einstein ca să realizezi că important e nu cum începe şcoala, ci cum mama zmeului o ţinem, totuşi,  deschisă. Că de început, şcoala o să înceapă cu heirupul şi cu scremetele care ne asurzesc deja. Şi cât timp reuşim s-o ţinem deschisă. Asta ar trebui să fie grija atoateştiutorilor de la hăţuri, degringolaţi ca o busolă căreia cineva i-a răpit nordul. Ca o corabie căreia, răzvrătită, marea i-a smuls timonierul. 
Întrebărilor de ieri li se adaugă astăzi altele. Cine şi cum garantează în prima zi de şcoală că Ionuţ din banca a treia a treia de la geam nu s-a întors abia cu două zile mai devreme de la mare unde s-a bucurat de reduceri cu tot familionul? Că poate a cules, pe lângă scoici, şi una bucată carcalac, s-ajungă pentru toată clasa. Declaraţia care a planat o vreme asupra părinţilor putea să aibă rostul ei, dacă de ticluit n-o ticluiau nişte capete de cretă. Părintele putea să scrie, pe propria răspundere, unde s-a aflat copilul cu 14 zile înainte de începerea şcolii. Putea fi un indiciu, un reper, dar nu. Statul şi cerberii lui au ales să sperie părinţii cu dosare penale dacă părinţii nu garantează, în scris, că ăla micu nu e virusat. De parcă părinţii ar fi medici, iar virusologia o au la degetul mic, purtând-o, ţanţoşi, la cingătoare. Ideile bune sfârşesc pe prispa unde fuşăraiul rânjeşte cu cariile la vedere. 

Reguli? 

OK, să fie reguli, dar cine şi mai ales cum îl convinge pe Răzvan dintr-a noua să n-o sărute pe Andrada dintr-a opta după care a suspinat toată vara? Ori pe Andrada să nu uite în gura lui Dănuţ, visul ei de-o vară, cine o lămureşte? Ce ne facem cu hârjoana şi nestâmpărul, cu frenezia şi dorul, cu năvălnicia vârstei, lăsate atât de mult la clocotit pe focul aşteptărilor? 

Uitaţi-vă pe stradă ori în parcuri: adolescenţii socializează cu frenezia cu care sibienii se bulucesc pe centru la ceas de week-end. La ceas de week-end când zona centrală geme de lume care fără o ţanţoşăreală pe Corso nu poate încheia săptămâna. Pentru ăştia facem  ce? ... Reguli? Pe bune?? 
"Au fost păreri exprimate de unii medici epidemiologi privitoare la posibilitatea amânării școlii, pe ce bază, că se întorc din concedii și ar putea exista posibilitatea să fie infectați deja din concedii. Nu am discutat niciodată oficial. Au fost doar opinii", a explicat premierul.

 
Ghinion. Cine s-ar fi gândit că, la margine de vară, unii încă se întorc din concedii?
Avem medici epidemiologi, dar cum să stea tocmai statul să-i asculte? Avem dascăli şi directori de şcoli, ba chiar şi primari care au vorbit explicit, ba chiar şi de faţă cu ziariştii, despre amânarea începerii şcolii până la 1 octombrie. Îi sperie alegerile şi timpul mult prea scurt pentru a face o dezinfecţie temeinică. Dar nu-i bai, or să facă o dezinsecţie de mântuială, un fuşărai ca la carte ş-apoi Dumnezeu cu mila. Cine îşi imaginează că cele aproape 20.000 de secţii de votare amenajate în şcoli în toată ţara pot fi dezinfectate până sosesc şcolarii probabil  că-i ori dus cu pluta ori achită taxe şi impozite pe altă planetă. Planetă unde plouă de jos în sus, iar apa îngheaţă în timp ce urcă, nărăvaşă, la deal. 


Povestea cu distanţarea 


naşte o groază de întrebări. Un metru şi jumătate sau doi metri între bănci? Că nicicum nu-ţi dă acelaşi număr dacă faci o socoteală. Iar de făcut mutările respective, cine să le facă? ... Profesorii? ... Profesorii împreună cu portarul de la şcoală? Şi poate nişte hăndrălăi de-a doişpea? O vară întreagă s-a scurs fără ca acestor întrebări să le caute cineva răspunsuri. Doar ifose pline de tupeu şi mormane de "vom face". Acum e iar vremea lui "O să  ...". Din martie era vreme nu să cauţi soluţii, ci să le şi găseşti. Acum, ţapii ispăşitori sunt primarii şi directorii de şcoli şi licee. În spatele lor, cei de la butoane rânjesc satisfăcuţi. Nici măcar nu le dă prin cap că în primăvară vom avea înscrieri în plasa pregătitoare. Credeţi că vreun ministru nu doarme din cauza asta? Credeţi că altul are coşmaruri fiindcă-s 35 de copii înghesuiţi într-o singură clasă? Nici pomeneală. Zdroaba maximă e organizarea alegerilor. Ce dacă nu-s tablete pentru elevi? Bine că sunt pentru secţiile de votare. Un mizilic de vreo 245 milioane, toate de euro. Să nu vă prind că v-apucaţi să socotiţi câte şcoli puteau fi construite din banii ăştia, da? Sau  - Doamne fereşte! - grădiniţe! Ce dacă în ţările normale nu-s mai mult de 20 - 22 de prichindei într-o grupă aflată în grija a ... patru educatoare? Nu mai bine înghesuim noi şi de aici încolo toot câte 35 şi abia le găsim o educatoare? Şi-apoi ieşim la televizor şi vorbim de educaţie, de valori, de primeniri, de realizări, făcând din  tupeu argumentul unic. 
De-aia nouă alegeri ne trebuie, mă, nu şcoală. Ca să n-avem nici şcoli, nici autostrăzi, nici spitale, nici nivel de trai, nici perspective, nici zile mai bune. Nu pentru asta ne-am antrenat vreme de trei decenii? 

Veşti bune

Ştiţi de ce copiii vor fi mai în siguranţă la şcoală decât acasă? ... Nu ştiţi? Păi tocmai fiindcă v-a simţit cam habarnişti, înadins s-a deranjat ditamai premierul să explice: "La şcoală, copiii sunt mai în siguranţă, pentru că sunt sub supravegherea cadrelor didactice, poartă măşti, sunt cât de cât la un nivel de distanţare fizică, pe când copiii în vacanţă au avut o interacţiune mult mai mare decât interacţiunea care va fi la şcoală". 
Numai puţin să-mi notez: deci, "La şcoală, copiii sunt mai în siguranţă, pentru că sunt sub supravegherea cadrelor didactice". Hmm, şi eu care credeam cel mai sigur pentru un copil e când are în preajmă părinţii şi bunicii! Ce-o fi fost în capul meu de-am ajuns să cred aşa ceva? Bine că şi-a făcut timp premierul să explice, că altfel ajungeam să văd în începerea şcolii ditamai pericolul! Şi apoi mă apucam să mă cutremur de griji aşa cum şi pe alţi părinţi i-am auzit cutremurându-se, tot ca proştii, cu voce tare.  Dar gata, bine că ştim unde-s mai în siguranţă copiii, totul e să nu uit să şi ţin minte!   
Era să uit: cică părinţii care refuză să-şi trimită copiii la şcoală riscă dosare penale. Aşa a promis multpreapreţioasa. Că tot veni vorba: mă, n-ar fi fain ca aceeaşi soartă s-o aibă şi cei care, tot de teamă, refuză să-şi dea masca jos ca să voteze? Întreb pentru un prieten cu gladiole mai puţin înverşunate. 
Cât despre interacţiunea din vacanţă că-i mai mare decât cea de la şcoală las brancardierii să asambleze verdicte. Sau - de ce nu? - şefii lor. Psihiatrii.  

În loc de concluzie

În cea mai recentă intervenţie publică, preşedintele a spus despre copii că se obişnuiesc repede chiar şi cu lucrurile mai puţin plăcute. Hmm, nu ştiu ce copii o fi consultat, dar n-am putea încerca să-i obişnuim cu lucruri plăcute? Cum ar fi - uite - nişte manuale pentru clasa a opta. Cum de ce ? De Română. Că-s iar de negăsit. Să vedem cam cât le ia până se adaptează. Despre părinţi, şeful statului a afirmat că "abia aşteaptă să înceapă şcoala". Adică eu şi alţii ca mine se cheamă că nu suntem părinţi? 

 





comentarii
2 comentarii

sunt in siguranta la scoala? in nici un caz pt sanatatea mintala. monstrii astia spun ca e mai rau sa te vezi si sa interactionezi uman cu prietenii decat sa stai in alveola ta ca un procesor. nu doar feritul de covid conteaza in lumea asta!
13.09.2020 01:04
Am intrat in scoala 40 de dascali si vreo 500 de elevi. Nu ne-a luat nimeni temperatura. Important era cum ii asezam in banci si cum programam orele ca sa nu se intalnasca prea multi copii in curte si pe holuri! Halal! O vara intreaga n-au reusit sa gasseasca un scenariu viabil... Sau poate il au in cap, dar nu stiu sa-l aplice...
profu
14.09.2020 21:10
Din aceeasi categorie
Sibiu Guitar Meeting

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

anunt-incepere-proiect-139830-final

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia