Dacă voi parcaţi pe trotuar, cum ar fi ca noi să ne plimbăm pe carosabil?

Acasa >

Articol

Am spus-o şi o voi repeta aşa cum repetă influencerii când au ordin să-şi promoveze candidatul (sau ideologia) care marcă banul la ei: pietonul a devenit o categorie socială inefrioară şi este tratat ca atare peste tot în locurile publice, mai ales la Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Adică, pe de o parte încurajăm, conform modei şi directivelor, chestiile "verzi": biciclete, trotinete, maşini electrice, staţii de încărcare, construim piste peste piste, instalăm iluminat ecofriendly care îţi face din noapte zi ceea ce nu e aşa de eco, dar, în paralel, ignorăm (nu aduce nici profit nici imagine, nu?) cea mai sustenabilă, eficientă, eco, bio, verde, săînătoasă, recomandată şi recomandabilă şi complet nepoluantă (decât dacă mai scuipi pe jos, eşti needucat arunci ambalaje ori lansezi gaze voluntar sau nu) de deplasare: mersul pe jos.

Nu pomenesc de cum arată trotuarele prin centru, de ajungi să regreţi perioada Condurat, că nu suntem biciclişti să ne plângem de orice denivelare. Nici de faptul că pe "noul" pod al Gării poţi merge doar în şir indian pentru că d-aia. Ci de faptul că, pe lângă că-s vai de ele, trotuarele mai sunt şi ocupate de maşini care parchează după metoda comunismului: fiecăruia după necesităţi. Adică ai o necesitate, gata parchezi. Pietonul? Treaba lui, să se descurce, să ocolească, el e specia inferioară pe jos, noi specia superioară cu maşină şi ne trebuie obligatoriu loc de parcare undeva, dacă se poate peste tot.

Doar într-una sau două plimbări după altceva, am descoperit, în plin centru, cum să blochezi circulaţia pietonală. De să se frece omul de toţi pereţii, ori să o ia pe drum, ca să poată fi claxonat culmea, ori să întrebe dacă nu cumva, de la criza mondiala şi coflictul înd esfăşurare, metrul a scăzut. Şi asta doar că i se ocupă trotuarul.  

Exemple?
Pe Bastionului, unde trotuarul e oricum vai de steaua lui, prost făcut-prost pietruit pentru că ne grăbeam cu 2007-le şi pare că e obligatoriu ca să fie minimum o maşina care să ocupe tentativa aceea de trotuar.
Pe Conrad Haas, unde pe o parte ai trotuar pe care stă maşina, pe cealaltă nu ai trotuar deloc sau e doar ceva simbolic, ca să hie să nu zici că nu e, vorba aia.
Pe Mitropoliei unde ce vrei bă, acolo e grădiniţă şi dacă nu poţi năvăli cu maşina în interior ca să-ţi iei copilul, o laşi pe trotuar. Ori În parcul ASTRA, unde îţi poţi aşeza maşina pe breteaua ce duce spre spitalul Luther fix ca să blochezi aleea. Prima oară mi-am zis că e accident că are omul nevoie pe la spital, apoi am văzut că doar locul e de vină.  
Şi asta s-a văzut, repet, în o tură de trei sferturi de oră.  

Ei ce facem? Un schimb cumva? Să vă lăsăm pe voi sa vă ocupaţi de şi pe trotuar iar noi să ne plimbăm ca boierii pe carosabil, doar ca să vedeţi cum e? Da nu e legal, dar ce faceţi voi cât de legal e?
Da, ştiu şi răspunsul, "până tot scrieţi sunaţi să le ridice". Păi noi tot scriem că asta e neseria, nu să facem noi treaba cetăţeanului, că oricum o facem destul şi pe aia. Sunaţi voi. Ce de aia sunteţi cetăţeni.   

Autor
19 decembrie 2024 la 13:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 8 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit