Numită şi ARMA VIEŢII, având ca deviză motto-ul ”CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA”, Protecţia Civilă este o componentă necombatantă a apărării naţionale, cuprinzând un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora. Instinctul de conservare şi de apărare a fiinţei umane în situaţii de pericol, manifestat şi transmis din generaţie în generaţie de către comandanţii de oşti, de populaţia însăşi, îşi găseşte oficializarea scrisă, pentru prima dată în istoria poporului român, în scrisoarea domnitorului Neagoe Basarab (1512 - 1521) către fiul său Teodosie, în care îl sfătuieşte pe el şi pe urmaşi, ca în caz de război, populaţia civilă (copii, bătrâni, femei) să fie dusă (protejată prin evacuare), în zone inaccesibile cotropitorilor, în afara zonelor unde urmează să aibă loc luptele cu vrăjmaşii cotropitori. Acest înscris ce străbate Evul Mediu, istoria modernă şi contemporană a poporului român se numeşte astăzi protecţia populaţiei civile şi a valorilor material-spirituale. Protecţia civilă în România a fost organizată la 28 februarie1933, sub denumirea de apărare pasivă contra atacurilor aeriene, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului.Organizarea apărării pasive se realizează pe un plan superior, în anul 1939, când este promulgată "Legea pentru apărarea anti-aeriană activă şi pasivă a teritoriului". Ulterior, aceasta este concretizată printr-o serie de decrete ale Guvernului. Începând cu 17 ianuarie 1952 se înfiinţează "Apărarea Locală Antiaeriană", devenită în 1978 "Apărarea Civilă". În această perioadă se emit: Decretul nr. 96/1975 privind asigurarea intervenţiei în caz de accident nuclear şi Decretul nr. 140/1978 privind organizarea activităţii pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, incendiilor sau catastrofelor de mari proporţii. Legea nr. 2/1978 privind apărarea civilă în România arată că aceasta este parte componentă a sistemului naţional de apărare şi trebuie să asigure pregătirea populaţiei, teritoriului şi economiei pentru desfăşurarea normală a activităţilor economice şi sociale, precum şi pentru protecţia cetăţenilor şi a bunurilor materiale de orice natură, sau în alte situaţii speciale. Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţii noi perfecţionării activităţii de apărare civilă. România a ratificat prin Decretul 224/11.05.1990, Protocoalele adiţionale I şi II la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate. Din iunie 1995, Protecţia civilă - termen nou, conform convenţiilor internaţionale - constituie o componentă importantă de forţe de protecţie destinate desfăşurării acţiunilor de apărare a ţării. Pentru pregătirea personalului de conducere şi a formaţiunilor de specialitate de apărare pasivă, legea prevedea înfiinţarea de centre de instrucţie la nivelul unor ministere, judeţe, municipii şi oraşe, centre care se vor dota cu materiale şi vor funcţiona după normele de instrucţie elaborate de Ministerul Aerului şi Marinei. Totodată, pe linia instruirii populaţiei în legătură cu protecţia individuală, sunt elaborate şi difuzate în mare tiraj, instrucţiuni asupra întrebuinţării măştii contra gazelor model 1935. Dacă la începutul existenţei sale, Protecţia Civilă îndeplinea misiuni exclusiv în caz de conflict armat, în prezent ea acţionează la cutremure, inundaţii, alunecări şi prăbuşiri de teren, incendii masive de pădure, asanarea teritoriului de muniţii rămase neexplodate. În aceste condiţii, Protecţia civilă devine un instrument umanitar folosit de către stat în momentul când acesta trebuie să răspundă unei situaţii de urgenţă, fie ea naturală, tehnologică sau conflictuală post-criză şi mai ales operaţiunile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, a pericolelor, alertarea populaţiei, măsurile de reducere a riscurilor şi elaborarea unor planuri de salvare sau evacuare. În concluzie, Protecţia civilă joacă rolul ,,bunului samaritean” care alină suferinţele şi asigură tot sprijinul pe care îl poate oferi, ajutând, salvând şi asistând victimele şi pe cei aflaţi în nevoie. Această latură a activităţii protecţiei civile nu ar trebui sa fie înţeleasa într-un sens strict; la fel de importante sunt misiunile care cuprind acţiunile de refacere de după perioada de criză: Prevenirea populaţiei asupra pericolului atacului inamicului aerian, a calamitatilor sau a catastrofelor prin înştiinţare şi alarmare; Ocrotirea populaţiei împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi convenţionale, calamităţilor sau catastrofelor prin mijloace individuale, adăpostire, evacuare, alte forme şi mijloace specifice; Asigurarea protecţiei valorilor culturale, a bunurilor materiale prin adăpostire, evacuare, precum şi alte măsuri tehnice şi organizatorice; Participarea la acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor atacurilor inamicului, calamităţilor sau catastrofelor; Identificarea, neutralizarea şi asanarea muniţiei rămase neexplodate; Pregătirea populaţiei în vederea asigurării protecţiei civile. Misiunile protecţiei civile mai sus menţionate, sunt transmise cetătenilor prin toate mijloacele de informare (instructaje, convocări, informare prin mijloace mass- media) spre a lua la cunoştinţă şi a pune în practică, acolo unde situaţia impune, următoarele obligaţii: respectarea şi aplicarea normelor şi regulilor de protecţie civilă; respectarea măsurilor de protectie civila dispuse, în condiţiile legii; informarea autorităţilor sau a serviciilor de urgenţă abilitate, prin orice mijloace, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre iminenţa producerii oricărei situaţii de urgenţă; informarea serviciilor de urgenţă profesioniste sau poliţia, după caz, inclusiv telefonic, prin apelarea numărului 112, despre descoperirea de muniţie sau elemente de muniţie rămase neexplodate; participarea la pregătirea de protecţie civilă la locul unde îşi desfăşoară activitatea; participarea la întreţinerea adăposturilor din clădirile proprietate personală şi, în caz de necesitate, la amenajarea spaţiilor de adăpostire din teren; asigurarea mijloacelor individuale de protecţie, trusă sanitară, rezervă de alimente şi apă, precum şi alte materiale de primă necesitate pentru protecţia familiilor lor; facilitarea, în situaţii de urgenţă civilă, a accesului forţelor şi mijloacelor de intervenţie în incinte sau pe terenuri proprietate privată; permiterea instalării mijloacelor de alarmare pe clădirile proprietate privată sau aparţinând asociaţiilor de locatari sau proprietari, după caz, fără plată, precum şi accesul persoanelor autorizate, în vederea întreţinerii acestora; evacuarea din zonele afectate sau periclitate de dezastre, potrivit măsurilor dispuse şi aduse la cunoştintă de către autorităţile abilitate. Toate atributele Protecţiei civile moderne se realizează cu sprijinul nemijlocit al structurilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării şi alte ministere. Fără o colaborare judicioasă, fără realizarea unor planuri de cooperare viabile, acţiunea singulară a protecţiei civile nu ar da rezultatele dorite.