Controverse la Miercurea Sibiului, după ce în Consiliul Local s-a decis să i se ridice un bust generalului Victor Precup. Primar: „ Fiecare va plăti relele în ceruri”

Controverse la Miercurea Sibiului, după ce în Consiliul Local s-a decis să i se ridice un bust generalului Victor Precup. Primar: „ Fiecare va plăti relele în ceruri”

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc consideră nepotrivită inițiativa conducerii Primăriei Miercurea Sibiului de a-I ridica o statuie controversatului general Victor Precup. În fața criticilor, primarul Ilie Troancă se apără și spune că trebuie să luăm ce e mai bun de la fiecare om, mai ales de la înaintașii noștri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei de la IICCMER arată că este dovedită legătura strânsă pe care generalul Victor Precup a avut-o cu regimul communist și consideră că inițiativa nu va face altceva decât să creeze confuzie în spațiul public și să îi minimizeze amprenta comunistă a generalului Precup.

„Le solicităm public inițiatorilor acestui demers să își reconsidere intenția de a construi o statuie pentru o persoană despre care s-a dovedit că a avut legături strânse cu regimul comunist. Astăzi, într-o societate în care nostalgia după comunism pare să renască, deși constant prezentăm statistici șocante despre răul făcut de regimul ilegitim și criminal comunist, considerăm a fi o mare nedreptate față de memoria victimelor comunismului, ca cineva să manifeste interes și să crediteze, cu sau fără știință, o persoană care a pus umărul la construcția regimului totalitar’’ – a declarat prof.univ.dr. Florin Daniel Șandru, președinte executiv IICCMER.

Potrivit reprezentanților IICCMER, biografia generalului Precup, care a intrat în viața publică românească ca ofițer implicat în organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, sfârșind prin a face parte din grupul de ofițeri români care a facilitat sovietizarea Armatei române și instaurarea monopolului comunist în România, „nu îl califică pe acesta în postura de personalitate istorică demnă de a fi monumentalizată prin ridicarea unui bust. Pe lângă participarea la complotul din 1934, care viza uciderea familiei regale, pentru care a fost și condamnat la închisoare, permanent în căutare de funcții și putere, Victor Precup s-a dovedit a fi un instrument docil și eficient al Partidului Comunist Român și al regimului sovietic de ocupație în mediile militare. Tocmai de aceea, acesta a fost recompensat, după retragerea din activitatea militară, cu funcția de primar al Clujului, pentru o scurtă perioadă, în anul 1948”.

,,Ideea ridicării unui bust al generalului Victor Precup, în Miercurea Sibiului, nu e doar imorală, ci și hilară. Personajul, militar ridicat din colbul acțiunilor care vizau aducerea pe tron a viitorului rege Carol al II-lea, s-a simțit „trădat” de dezinteresul față de el al fostului Carol Caraiman, urcat pe tron în 1930, așa încât a dorit să-i dea o lecție monarhului, organizând asasinarea sa. După complotul eșuat, e condamnat la 10 ani de închisoare (și degradat militar!), iar la Doftana se împrietenește cu unii din comuniștii care îl vor folosi ca „tovarăș de drum” în procesul de comunizare a României, după 1944. Un asemenea personaj, rușinos prin întregul lui comportament penrtru uniforma armatei române, nu merită niciun bust, ci, poate, rememorări succesive în comunitate pentru cum nu trebuie să arate cariera unui militar. Trag nădejde că cetățenii din Miercurea Sibiului vor găsi personalități autentice cărora să le ridice busturi, dar unul dedicat lui Precup ar însemna să urce însuși ridicolul pe soclu’’, declară Florin Șperlea, Istoric militar și autorul articolului „Tudor Vladimirescu”: o divizie pentru liniştea comuniştilor români’’ apărut în Revista Istorie și Civilizație în care este prezentat inclusiv acest caz.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primarul din Miercurea Sibiului: „Eu sunt învățat să iau ce e mai bun de la fiecare”

 

Primarul orașului Miercurea Sibiului, Ilie Troancă, spune că nimeni de la IICCMER nu a luat legătura cu el sau cu cineva din cadrul Primăriei, așa că este decis să ducă proiectul mai departe, pentru că doar generalul nu are bust în oraș.

„Eu sunt învățat să iau ce e mai bun de la fiecare, nu să găsesc relele. Și nu știu cât adevăr este în ceea ce reclama unii. Este un proiect aprobat în Consiliul Local și urmează să îl implementă,. Soclul este gata, dar nu știu când va fi gata bustul. Un artist din Craiova îl va face, dar sculptorul este din Arad. Familia a găsit sculptorul. Va fi turnat din bronz. De aici se trag ei (familia generalului Precup – n.r.), dar generalul a fost și primar al Clujului și a fost implicat în 1918 la Marea Unire. Deci merită. Vedeți că pentru unii Regele Mihai e bun, pentru alții, nu. Pentru unii Antonescu e bun, pentru alții, nu. Dacă ne renegăm conducătorii și oamenii de valoare unde ajungem? Fiecare relele le va plăti în ceruri. Din cei trei, Ilie Măcelaru, Cornel Mendrea și generalul Victor Precup, doar generalul nu avea monument”, a spus edilul din Miercurea Sibiului.

 

Autor -
03 iulie 2023 la 13:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Debut în forță pentru ACS Champions în Campionatul Național U15: trei victorii pentru echipa A
Prima echipă U15 a ACS Champions a început în forţă noul sezon în Campionatul Naţional, câştigând toate cele...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 1 zi
Neluţu Luca revine la conducerea ”călăreţilor roşii” după rezilierea contractului lui Eugen Beza
Directorul sportiv Neluţu Luca va asigura interimatul la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr după ce oficialii clubului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
De la Ulm la Sibiu: „Octombrie Roz” a adus prevenția mai aproape de femeile din comunitățile rurale
O întâlnire dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân a reunit, duminică, la Sibiu, femei din...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 1 zi
BRADU: Producătorii tradiționali din Țara Oltului, întâlnirea de toamnă cu publicul
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(EXCLUSIV) Eugen Beza va fi demis de la conducerea tehnică a echipei CSC Şelimbăr la începutul săptămânii
Rezultatele slabe din primele nouă etape, culminând cu înfrângerea de sâmbătă, de pe Stadionul ”Municipal”, cu Unirea Slobozia,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
• acum 2 zile
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) Un pas în spate. Interul pierde derbiul cu Corona şi coboară pe locul 5
După trei victorii la rând, echipa sibiană a fost învinsă, sâmbătă, sub Tâmpa, de prima clasată în serie....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) ”Călăreţii roşii” cedează (în) cetatea Sibiului. Autogolul lui Oroian face diferenţa în înfrângerea cu Unirea Slobozia
Echipa din Şelimbăr a făcut un meci modest, la revenirea pe Stadionul ”Municipal”, fiind învinsă de fosta echipă...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.