Să mă contrazică cineva: magie înseamnă să invoci, prin diferite metode, diverse entităţi non-umane şi non materiale, malefice, pentru ca să faci ceea ce nu se poate face în mod normal, să schimbi şi să tulburi normalul lucrurilor, prin acele entităţi non materiale şi non-umane. Magie: vrăjitorie, formule, simboluri, ritualuri, chiar vânzarea sufletului pentru a primi puteri ne-naturuale, tot tacâmul. Bun, dicţionarele poate o spun altfel, dar în principiu este asta. Deci Magie egal Vrăjitorie. La figurat e tot aia, adică o atracţie nenaturală şi anormală a ceva/cineva faţă de o persoană, un obiect, un eveniment, o manifestare, în principiu tot datorită activităţii de vrăjitorie sau na, magie. 

De ceva vreme încoace, mai ales de când ne-am "civlizat" şi noi şi ne-am tras net, chestia cu magia a prins la români. Care în materie de exprimare, majoritatea, nu au nevoie de un vocabular prea vast. Aşa că şi "magia" a prins ca expresie pentru cam orice este cât de cât plăcut şi atractiv. Sărăbătorile creştine ca Paştile sau Crăciunul au devenit subit, vrăjitoreşti, adică "magice" sau în care se comit vrăjitorii sau au ceva vrăjitoresc în ele. Magia sărbătorilor, nu? Dacă te cununi sau îţi botezi copilul, ai momente magice în plină biserică. Magie e orice, de la gustul unei prăjituri la cuptor la prima partidă de sex. Copiii sunt reeducaţi într-ale vrăjitoriei încă de la grădiniţă, unde magia e în toi, la fel şi la şcoală unde "dascălii" folosesc expresia oriunde şi oricum, de la magia matematicii la petrecerile de Halloween. Avem magia jucăriilor, a minţii, a maternităţii, a realităţii, a călătoriei, a ordinii, a oricărui anotimp sau peisaj, a baloanelor, a muntelui, a puterii, a artelor, a binelui, a Voroneţului, a caserolelor de silicon, a Piscului Transfăgărăşan.  

Uite aflăm de exemplu că filmele româneşti vechi ar fi cu vrăjitorii. Asta din afişul Centrului Cultural "Ion Besoiu", unde scrie negru pe portocaliu: "Descoperă magia (sl. ns) filmelor clasice!". Filmele "clasice", inclusiv cele româneşti şi mai ales cele din perioada comunistă, nu aveau nimic "magic" în ele şi nu au avut succes (în ciuda cenzurii, a obligativităţii de a insera propagandă de partid sau chiar de a fi propagandă de partid) din cauza cine ştie cărei vrăjitorii-magii, ci prin jocul (adică munca) actorilor şi a restului echipei care a realizat filmul. Deci nu e vreo "magie" într-un film bun, chiar dacă expresia este deranjant de mult folosită. 
La fel (chiar coleg de afiş pe afişier) mai avem o magie, de data asta la biserică. Biserica Sf. Mihail in Cisnădioara, cea de pe deal. Unde "magia (sl. ns.) trecutului dă viaţă unei poveşti de neuitat", cu prilejul Zilelor Sfântului Mihail.  Probabil organizatorii nu prea sunt in temă cu faptul că sfinţii şi magia sunt două lucruri diametral opuse, deşi au existat foşti vrăjitori-magicieni, care au renunţat la obiceiul rău şi au devenit sfinţi. Şi că o biserică nu e un loc pentru magii-vrăjitorii, nici măcar ale treutului, care era mult mai creştin decât brambureala de acum.   

Dar pe departe cea mai amuzantă este magia ştiinţei. 

Magia ştiinţei sună mai prost decât o cură de slăbire cu slănină şi cârnaţi cu supliment de bere bavareză la discreţie. Adică, până acum, ŞTIINŢA a luptat împotriva magiei (şi a religiei) pentru că ea este cu chestiile exacte. Ce-i în mână nu-i minciună, ce se vede asta e, nimic nu e inexplicabul cu excepţia inexplicabilului, nu e nimic în afară de realitate, totul e fizică şi chimie, iar vrăjitoria, adică magia este doar o superstiţie. Iar magicienii sunt ori şarlatani, ori nişte sărmani bolnavi psihici care cred sau văd chestii inexistente. Asta până când, de o vreme, ştiinţa şi vrăjitoria şi-au dat mâna peste ţară şi au fătat un pui viu şi insistent: "Magia Ştiinţei". 
 
De ce spun asta? Pentru că "Noaptea Cercetătorilor", un eveniment mai mult decât benefic şi extrem de popular pentru orice categorie de oameni, de la cei mici la cei mai de-ai mei aşa, a îndemnat, pe plan naţional, să descoperi, ia ghici ce, "Magia Ştiinţei". Bun aşa!. Adică ştiinţa e ceva supernatural, făcut cu ajutorul spiritelor demonilor şi daemonilor (tot aia de fapt) sau alte entităţi ne-pământene şi deloc încadrabile în tipare ştiinţifice. Hai pe bune...
OK, ştim că aşa e în multe cazuri românul şi mai ales intelectualul român, de unde bate vântul, acolo pupă mai vârtos şi de acolo se inspiră. Că vorba aia, am fost bizantini, slavi, turci, greci, francezi, germani nazişti, sovietici şi ruşi, francophoni, acum suntem europeni şi mai ales americani, iar "magia şltiinţei" e de fapt o tarducere copy-paste fără greţuri şi remuşcări morale a lui "magic science" sau "science magic", expresie standard de popularizare a ştiinţei. Aştept cu drag să văd câtă magie este în gramatică sau în motorul cu piston, ori câtă vrăjitorie are în ea o placă de patefon sau placă video sau o dronă.

Dar sunt şi mai curios ce are credinţa creştină (şi ortodoxă) cu magia-vrăjitoria. Nu de alta dar weekendul trecut trona la intrarea Facultăţii de Teologie un afiş cu "Descoperă magia (sl. ns) ştiinţei!". Bun, să zicem că facultatea face parte integrantă din Universitatea "Lucian Blaga", afişul a fost acelaşi pentru toate sediile, dar parcă nu îşi are locul pe un institut care nu se ocupă nici cu magia nici cu ştiinţa ca să-i spunem aşa, concretă, cea care este celebrată şi slăvită de Noaptea Cercetătorilor. Asta cu celebratul am luat-o de la o revistă locală, că habar nu aveam că este şi o sărbătoare din aceasta ne-credincioasă, de genul 23 august sau 8 mai. Dar de ce nu se schimbă cu sinonimul "vrăjitorie"? Că e tot aia. 
Oricum, ar trebui ca, înainte de a o da cu "magia" în orice context şi cu orice ocazie, cineva să se mai şi gândesacă cât de fumată şi kitschoasă e expresia. Iar consumul excesiv de magie dăunează grav seriozităţii.
Da, ştiu, suntem noi prea chiţibuşari şi căutăm nod în papură. Lasă, alţii au găsit magie în ştiinţă.