Tribuna
Constantin Chiriac: "Pleacă dintre noi unul dintre cei mai hăruiți artiști populari pe care i-a avut regiunea Sibiului de-a lungul timpului – Sergiu Cipariu"
Andra MARINESCU
2657 vizualizari
Constantin Chiriac:
Teatrul Național "Radu Stanca" din Sibiu a transmis un mesaj privind trecerea în neființă a marelui artist Sergiu Cipariu.


„Pleacă dintre noi unul dintre cei mai hăruiți artiști populari pe care i-a avut regiunea Sibiului de-a lungul timpului – Sergiu Cipariu, un om care a încântat cu taragotul, cu țambalul, cu toate instrumentele la care știa să cânte, dar mai ales cu poezia, generații și generații de spectatori. Venit din stirpea marilor lăutari, pornind de la Anton Pann la Barbu Lăutaru, Sergiu Cipariu a fost nu numai un mare muzician, dar un artist care și-a pus amprenta în numele emoției, în numele zâmbetului, în numele energiei pozitive, pe toți cei pe care i-a întâlnit. În numele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a celorlalte structuri pe care le conduc și la care el a fost părtaș, trimitem astăzi gândul nostru pios pentru familia îndoliată pentru prietenii îndurerați, pentru marele artist care va rămâne în memoria noastră. Drum cu lumină!”, a spus Constantin Chiriac, director general al TNRS și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Sergiu Cipariu a murit luni, în locuința sa din Orlat. În 16 decembrie 2019 împlinise 70 de ani. În anul 2008, Sergiu Cipariu trecuse printr-o încercare dificlă, fiind rănit într-un accident rutier. A stat atunci în comă timp de câteva zile, însă și-a revenit ulterior și și-a continuat munca pe scenă.





comentarii
1 comentarii

Jurnalistul seralist care a redactat știrea nu știe, săracul, ce înseamnă "a trece în neființă". Nu știe, dar scrie. Și nu s-a găsit niciun alt jurnalist seralist de la Tribuna să-i explice.
Un cititor
08.01.2020 18:46
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia