Tribuna
Sevis
Consiliul Județean al Elevilor Sibiu, despre ultimul ordin al ministrului Educației: "Profund discriminatoriu!"
Consiliul Județean al Elevilor Sibiu, despre ultimul ordin al ministrului Educației:
© Arhiva TRIBUNA
Consiliul Județean al Elevilor din Sibiu reacționează în urma ultimului ordin al Ministerului Educației și Cercetării, potrivit căruia participarea la cursurile online este obligatorie, iar părinții sunt nevoiți să ia toate măsurile necesare pentru a asigura accesul și participarea elevilor la activitățile de învățare online. Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Sibiu consideră că acest ordin este "profund discriminatoriu".

Potrivit CJE Sibiu, MEC “eșuează lamentabil în crearea unui cadru legal care să permită achiziționarea infrastructurii pentru elevi și pentru profesori”.
Reacția vine după ce MEC a anunțat că a fost aprobat un ordin de ministru în data de 21 aprilie 2020 prin care este stabilit ghidul de predare online, precum și monitorizarea elevilor și profesorilor care participă la aceste cursuri.
“Mă declar profund dezamăgit de ceea ce se întâmplă la momentul actual cu învățământul online în România și condamn cu fermitate lipsa de interes a autorităților față de asigurarea unui mediu școlar incluziv și în varianta online. Programul Euro 200 este absolut ineficient în aceste vremuri de pandemie și este profund discriminatoriu să asiguri educație online pentru o parte a comunității de elevi și pentru cealaltă nu. “Cum vor recupera orele elevii care nu au acces la tehnologie?” este întrebarea care ne macină pe fiecare dintre noi. Sunt extrem de curios dacă doamna ministru se gândește și la acest aspect", spune președintele Consiliului Județean al Elevilor Sibiu, Șerban-Dumitru Suciu.

Care erau propunerile CNE privind digitalizarea educației


Propunerile Consiliului Național ale Elevilor privind digitalizarea educației au fost ignorate, arată Consiliul Județean al Elevilor Sibiu, deși acestea presupuneau un fundament în crearea unui mediu școlar calitativ și în online. 
Printre aceste propuneri se aflau: durata în care sunt livrate informații elevilor să nu depășească 40 de minute, având în vedere faptul că atenția este mult mai greu de captat în mediul online, stabilirea acestei limite de timp necesitând consultarea unor experți în domeniu; este necesară crearea unui cod de conduită în mediul online, atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi, ce să cuprindă norme și responsabilități pe care ambele părți le vor respecta; elaborarea unei politici pentru protejarea dreptului la intimitate, cât și valorificarea dimensiunii de sănătate mentală; folosirea unor metode de predare interactive, precum Menti sau Kahoot, elevii putând învăța prin metode plăcute; intervenția pentru elevii ce prezintă dificultăți în procesul de învățare; propunerea unor termene limită rezonabile pentru efectuarea temelor sau a altor sarcini, având în vedere faptul că această perioadă este greu de gestionat pentru o bună parte din elevi; motivarea constantă și stimularea elevilor cu privire la participarea acestora la activități de învățare în mediul online.
"În timp ce state precum Republica Moldova, Italia, Noua Zeelanda au alocat resurse bugetare pentru a cumpăra dispozitive pentru elevii din comunități dezavantajate, deși rectificarea bugetară permitea, Ministerul Educației și Cercetării din România nu a cerut fonduri", mai explică CJE Sibiu.
Reprezentanții elevilor din județul Sibiu condamnă și condițiile de înscriere a elevilor în programul “Euro 200”. 
“Elevii care primesc bursă socială pot beneficia de ajutor de la stat doar dacă în gospodăria lor nu sunt: peste două bovine, peste o cabalină, peste trei porcine, peste cinci ovine/caprine, peste cinci familii de albine, peste zece capete de iepuri de casă, [este 25 de capete de păsări. Aceste condiții de ineligibilitate nu sunt racordate la contextul în care ne aflăm și demonstrează ineficiența programului Euro 200. Educația trebuie să continue în mediul online, dar în conformitate cu respectarea Legii educației naționale, nr. 1/2011, care stipulează clar că învățământul în România este gratuit”, conchid reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Comunicat_de_Presa_benef-finali-2 - finalizare

comunicat-incheiere-proiect-dabo

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia